Declarațiile de presă susținute de președintele PNL, Crin Antonescu, după deschiderea Conferinței Naționale de Alegeri a TNL – 18 mai 2013

12-07-04-07-35-14big_antonescu_senatÎntrebări din partea reprezentanților mass-media

Jurnalist: Premierul Victor Ponta a reușit să ajungă la Conferința TNL.

Crin Antonescu: Organizația de tineret, în speță, l-a invitat cu toată dragostea pe Victor Ponta și, așa cum spunea și domnia sa, numai un impediment de agendă, de program, l-ar fi putut împiedica. Altfel, era normal să vină, ne bucurăm că a venit, a venit cu plăcere, s-a simțit, ca întotdeauna, sunt convins, în largul său între noi și chiar nu văd ce ar fi de adăugat.

Jurnalist: Cum s-au terminat până la urmă discuțiile? Mai aveți ceva de discutat pe subiectul Sorin Roșca Stănescu?

Crin Antonescu: Despre cazul Roșca Stănescu cred că am discutat destul. Bineînțeles că avem atâtea și atâtea lucruri de discutat, e vorba de lucruri fundamentale care țin de programul de guvernare, de agenda Guvernului, de agenda Parlamentului, de modificarea Constituției, de regionalizare, de tot ceea ce înseamnă, de fapt, obiectul nostru de activitate. Episodul Roșca Stănescu este un episod încheiat despre care cred  că s-a spus din toate părțile și cu toate nuanțele tot ce trebuia spus.

Jurnalist: Episod încheiat cum, domnule președinte?

Crin Antonescu: Așa cum vedeți.

Jurnalist: Adică rămâne în partid?

Crin Antonescu: Noi v-am descris – și cred că a făcut-o și Victor Ponta și au făcut-o și alți colegi de-ai noștri – pe larg tot ceea ce era de spus. Eu despre acest caz nu mai am nimic de adăugat, cred că și domnul Ponta v-a spus. Totuși avem și altă treabă în România decât asta. S-a discutat, nu s-a băgat sub preș, fiecare a spus ce vrea, ce-l doare, ce trebuie să facem, ne-am înțeles, mergem mai departe. Eu nu vă mai dau concursul pe acest subiect.

Jurnalist: Cum rămâne cu coabitarea, domnule Antonescu? Spuneați că sunteți nemulțumit de ceea ce se întâmplă, că nu mai e ce-a fost în USL.

Crin Antonescu: Eu răspund cu politețe întrebărilor dumneavoastră în principal, dacă s-ar putea, legate de acest eveniment sau de lucruri foarte importante. Nu fac acum comentarii pe propriile mele declarații. Cred că în declarațiile pe care le-am dat indiferent de subiect am spus ce aveam de spus.

Jurnalist: Dar ați vorbit despre guvernare ceva mai devreme în discurs și în legătură cu asta au apărut stenogramele unor discuții pe site-ul pesurse.ro în care domnul ministru al Sănătății, Eugen Nicolăescu, v-ar fi spus că Victor Ponta ține pe loc reforma din sănătate.

Crin Antonescu: Miniștrii noștri au o colaborare foarte bună cu premierul. Dacă se întâmplă, cum e normal, să existe mai multe păreri, să existe deosebiri de opinie putem să avem consultări politice. Ei se consultă și discută mult în Guvern, există un mecanism de luare a deciziilor, există un rol al premierului în fruntea unui guvern pe care noi îl sprijinim și pe care nu-l contestăm în niciun fel.

Ceea ce avem de spus public despre guvernare, spunem public. Ce se mai discută în spatele ușilor închise trebuie deosebit pentru că ai responsabilitatea lucrurilor pe care le spui în public. Sunt declarații publice, au un anumit caracter, există discuții care nu se fac în public, se fac în foruri interne. N-avem de discutat decât pe pozițiile oficiale și tot ce pot să vă spun este că toate lucrurile legate de reforma sănătății  și ministrul Nicolăescu și, bineînțeles, premierul Ponta sunt cât se poate de dispuși, de deschiși să colaboreze pentru că este interesul tuturor.

Aș vrea să se înțeleagă, totuși, foarte bine următorul lucru: distincția asta sau contradicțiile acestea artificiale care se operează. Deci niciun partid serios, niciun om serios care e ministru nu poate avea ca scop sau nu poate gândi că el poate să aibă o reușită fără ca reușita aia să fie și a primului ministru și a celorlalți colegi de la celelalte ministere. Există solidaritate guvernamentală și oamenii ne judecă în bloc, în ansamblu. Eu, ca lider politic al Partidului Național Liberal sau al USL, care nu sunt nici măcar membru al Guvernului, am o responsabilitate pentru tot ceea ce face Guvernul.

Victor Ponta, ca premier, are întreaga responsabilitate pentru tot ceea ce fac miniștrii săi. Deci nu se pot desface aceste lucruri și atunci toți oamenii raționali care sunt în această situație, și vă asigur că e vorba de oameni cât se poate de raționali, nu au decât calea colaborării, pentru că beneficiile, dacă se obțin, sunt comune, deficitul, dacă se înregistrează, este, la rândul lui, comun.

Jurnalist: Aveți impresia că în momentul de față coabitarea premierului cu domnul Traian Băsescu ar prevala în fața coabitării dânsului cu PNL?

Crin Antonescu: Nu, și nu e cazul să discutăm decât în alt tip de context despre impresii. Impresiile sunt importante în politică, eu nu mă ghidez după impresii, deși le înregistrez. E vorba mai puțin de impresiile mele, ci de impresiile publice, de impresiile unor grupuri mari de oameni, că e vorba de partide, că e vorba de publicul larg, dar noi discutăm pe idei, pe decizii, pe opțiuni.

Jurnalist: Care au fost argumentele pe care le-ați dat lui Victor Ponta pentru a-și schimba acea poziție radicală, de a renunța la cererea de a fi exclus domnul Roșca Stănescu?

Crin Antonescu: Discuția nu a fost în felul acesta. Cum și domnul Ponta a spus ieri, nu senatorul Roșca Stănescu e problema, am să-l citez, ci solidaritatea Uniunii Social Liberale. Or, discuțiile dintre noi, dacă mă întrebați ce asigurări i-am dat, anume că anumite declarații pe care le-a făcut senatorul nostru nu ne reprezintă, nu le împărtășim, ele au fost dezavuate și public, că are în continuare tot sprijinul nostru ca premier, că e premierul nostru, nu e al altcuiva, că tot ceea ce am construit până acum merge mai departe.

Nu e vorba, repet, dumneavoastră vă imaginați ca pe un soi de skanderberg, de luptă de cocoși, de luptă de țapi. Nu, e vorba de oameni care sunt parteneri, de oameni care sunt coechipieri, de oameni care am construit ceva foarte important împreună și, repet, de oameni care suntem raționali.

Jurnalist: Atunci ziua de luni rămâne decisivă pentru viitorul USL?

Crin Antonescu: Nu. Luni este o zi normală, este o zi în care vom avea o întrunire obișnuită de început de săptămână pentru Uniunea Social Liberală, o zi în care vom discuta subiectele uzuale și le repet, cele care țin de guvernare.

Jurnalist: Sorin Roșca Stănescu va fi un subiect?

Crin Antonescu: Nu.

Jurnalist: Considerați oportună modificarea protocolului USL în sensul introducerii unor sancțiuni pentru cei care îi atacă pe colegii din alianță?

Crin Antonescu: Nu. Protocolul Uniunii Social Liberale este cât se poate de clar și acoperitor în această privință. Important este să-l respectăm cu toții și este datoria noastră în calitate de copreședinți, ca și a celorlalți colegi din conducerea partidelor noastre, să facem ca aceste prevederi să fie respectate.

Jurnalist: V-ați arătat deranjat și poziția televiziunii conduse de domnul senator Sebastian Ghiță, ați cerut domnului premier o anumită moderație?

Crin Antonescu: Nu.

Jurnalist: Deci v-ați împăcat?

Crin Antonescu: Nu-mi aduc aminte să mă fi certat cu domnul Ponta.

Mulțumesc. La revedere.

 

Etichete:, , ,

Un comentariu pe “Declarațiile de presă susținute de președintele PNL, Crin Antonescu, după deschiderea Conferinței Naționale de Alegeri a TNL – 18 mai 2013”

  1. redguy73 19 mai 2013 la 11:08 AM #

    Pacat ca in PNL exista oameni gen SRS care mai mult rau fac atat prin actiunile lor(ca cea din Senat) cat si prin declaratiile lor,oameni care nu inteleg ca intr-o democratie coabitarea nu este o crima.Pacat de faptul ca Andrei Chiliman si Calin Popescu Tariceanu nu se mai regasesc in varful PNL si au ajuns sa colaboreze cu frustratii din PDL(Craciun ,Cotoi) si cu MRU.

    Apreciază

%d blogeri au apreciat: