România nu este Ungaria!

basescu orbanDe acord, dar pun și eu o întrebare: și ce dacă?

Între Ungaria și România există o multitudine de diferențe istorice, tot așa cum între maghiari și români există, ca popoare, mai multe diferențe decât asemănări. De aceea aserțiunea din titlu este una de domeniul evidenței.

Azi, o știre de presă m-a făcut să îmi pară rău că nu sunt cetățean al Ungariei: statul vecin și-a plătit ultimele restanțe la împrumuturile contractate la FMI, în anii crizei economice. În timp ce România va avea de plată încă mulți ani – asta în cazul în care statul român așa cum îl știm noi va supraviețui crizei ca entitate economică suverană. Iar nu ca simplă colonie economică, așa cum a început să devină.

Desigur, și în legătură cu acele împrumuturi la FMI există diferențe:

  • Ungaria s-a împrumutat pentru prima dată în 2008, în toiul crizei economice. În 2008 noi aveam alegeri parlamentare, deci pentru clasa politică românească criza nu exista, ba chiar PDL și PSD promiteau mărirea salariilor pentru cadrele didactice cu 50% (lasă că și parlamentarii PNL s-au lăsat duși de val și au votat legea, în ciuda opoziției guvernului Tăriceanu…)
  • Ungaria a încasat o a doua tranșă de la FMI în 2009. În anul 2009 noi aveam alegeri prezidențiale, așa încât nici o măsură economică nu a fost luată – dimpotrivă, candidatul Băsescu afirma că România a făcut față crizei și nu are nevoie de un acord de împrumut cu FMI
  • În 2010 Ungaria ieșise din încleștarea FMI și începuse să iasă din criză prin mijloacele proprii, unele dure, dar luate nu numai asupra populației ci și asupra marilor actori economico-financiari care sunt băncile. În același an asupra românilor se prăvăleau măsurile de contracție economică convenite între guvernul Boc (în fapt – președintele Băsescu) și FMI.

Adevărat, există unele asemănări ungaro-române pe plan politic: premierul Orban este tot atât de puțin democratic în gândire ca și președintele demis de popor Băsescu. Iar între cei doi există, din 2012, o legătură de complicitate, căci Băsescu a rămas la Cotroceni cu complicitatea activă a lui Orban și a UDMR-ului.

Dar aceste asemănări de gândire (și parțial comportament) nedemocratic nu mă împiedecă să fac deosebirea esențială că în timp ce în vremuri grele, de criză, Orban s-a dovedit un bărbat de stat, Băsescu s-a dovedit a fi doar o mixtură între un lacheu și un măcelar.

Etichete:, , , , , ,

2 comentarii pe “România nu este Ungaria!”

  1. pozedecat 8 august 2013 la 12:50 PM #

    In 27 mai faceam urmatoarea foarte scurta postare sub titlul „Ana are mere”:

    „Doua televiziuni de stiri. Astazi, aceeasi ora – 16.14.
    Digi 24 are subiectul: „Ungaria are 1300 km de autostrazi”
    Antena 3 are subiectul: „Romania are cel mai mare steag din lume”.
    Noroc ca am cel mai mare sul de hartie igienica …. se pare ca diger mai greu cel mai mare carnat din lume facut de Oprescu.”

    Despre asta este vorba si, sincer, si eu regret ca nu sunt cetatean maghiar sau austriac sau austro-ungar cateodata. Pentru ca tarile astea au, in mod evident, un sistem administrativ de stat bazat pe o ordine si o morala sociala cu mult mai stabile decat „the land of choice” in care ne afundam noi zilnic …
    Este adevarat ca si plata ratelor la FMI are acelasi substrat politic si dincolo asa cum a avut candva si lupta lui Ceausescu pentru acelasi lucru – plata datoriilor externe. Deci sa nu supraestimam omul de stat de dincolo. Desi e clar ca Basescu e si el un om de stat in Romania adica ne face sa stam pe loc.

    Apreciază

  2. adrian 8 august 2013 la 8:03 PM #

    iar m-a filtrat sistemu’ … n-am facut nimic rau si nici limbaj obscen n-am folosit nici linkuri n-am bagat … sunt la spam cu comentariul.

    Apreciază

%d blogeri au apreciat: