Declarații de presă susținute de președintele PNL, Crin Antonescu, 18.12.2013

crin 1Întrebări din partea reprezentaților mass-media

Crin Antonescu: Haideți să lămurim ca să nu vă frământe în continuare curiozități care sunt firești.  Am avut o întâlnire cu domnul Dan Voiculescu, domnul Dan Voiculescu a solicitat o întâlnire, am avut o întâlnire, subiectul întâlnirii nu a fost niciunul surprinzător, despre situația politică actuală.  Punctul meu de vedere îl cunoștea și din declarații…

Jurnalist: Și despre Legea amnistiei?

Crin Antonescu: Nu.  Despre relațiile dintre partidele din USL.  Cunoștea punctul meu de vedere și din declarațiile publice, deci asta a fost o discuție.  A doua a fost aici unde miniștri liberali din cabinetul Ponta II ca să mă exprim oficial mi-au solicitat și aceștia o întâlnire în legătură cu o anumită decizie din Guvern, am venit am discutat cu dânșii, după aceea a venit și primul-ministru însoțit de doi colegi din Guvern, domnul viceprim-ministru Oprea și domnul ministru al Apărării Dușa și am discutat aici câteva lucruri după care dânșii au plecat la Cotroceni.  Acum, simplu, chestiunea care era pe Ordinea de Zi a Guvernului privitoare la situația televiziunii, așa cum știți situația de la televiziune a apărut în urma fugii, ieri, din Parlament a grupurilor PSD, o decizie generată de… o situație generată de o decizie politică pe care nu am înțeles-o și pe care nici premierul nu a putut să o explice spunând că nu a generat-o domnia sa, că, mă rog, a pierdut controlul ca să spun așa.  Mi-am exprimat convingerea și speranța că e o situație temporară pentru că e reconfortant să știi că aliatul tău are control asupra propriului partid și l-am îmbărbătat în sensul acesta, l-am încurajat și am spus că e o situație care se poate repara printr-o convocare din nou a Plenului celor două Camere în ziua de vineri, de exemplu, unde să rezolvăm această chestiune a televiziunii cu atât mai mult cu cât dacă persoana domnului Rareș Bogdan nu era agreată de către unii, pe motiv că i-a făcut, pardon, porci, ca să elucidez și pe domnul Bogdan și pe cei care s-au plâns, domnul Bogdan oricum a declarat că nu mai dorește și atunci o să facem o altă propunere.  Domnul Ponta…

Jurnalist: V-ați gândit la o altă propunere?

Crin Antonescu: Domnul Ponta, nu îmi întrerupeți firul expunerii ca să vă spun tot.  Domnul Ponta a spus că dorește să dea o Ordonanță de Urgență eu i-am spus că noi din principiu și din Programul de Guvernare căutăm să limităm numărul Ordonanțelor de Urgență, pentru că nu e normal să dai o Ordonanță de Urgență pe o lege importantă, Legea televiziunii, radioteleviziunii, pentru că ți-a fugit un grup parlamentar.  Încercăm să îl găsim, să îl aducem în Parlament, trebuie să dăm o Ordonanță de Urgență și pentru asta.  Sigur, primul-ministru a invocat situația că oamenii aceia ar putea rămâne neplătiți, eu i-am citat ce auzisem ieri de la domnul Zgonea și ați auzit toți de la microfonul Parlamentului cum că salariile sunt plătite și totul e bine.  A părut a nu fi foarte convins domnul Ponta de cele spuse de domnul Zgonea.  În sfârșit, pentru a fi clare lucrurile, i-am spus că nu-l putem împiedica pe premier, ca șef al Guvernului să adopte Guvernul Ordonanță de Urgență, dar că miniștri liberali nu sunt de acord și că nu o vor semna deși, desigur dacă o va da va fi în vigoare și cu aceste lucruri și cu urări de bine ne-am despărțit.  Dânșii au plecat la Cotroceni unde au lăsat acciza și au smuls decretul de promulgare și cu asta ne îndreptăm spre sărbători.

Jurnalist: A fost vreo discuție de genul demisiilor pe masă din partea miniștrilor liberali?

Crin Antonescu: Miniștrii liberali, în general, ca și toți membri Partidului Național Liberal și toți simpatizanții săi și votanții săi sunt oameni foarte serioși, sunt oameni foarte hotărâți, nu amenință cu demisiile. Pur și simplu s-a întrerupt și asta în înțelegere cu premierul, în mod civilizat. Au întrerupt sau nu au început, mai bine zis, o Ședință de Guvern pentru a avea această consultare politică.  Nu se joacă nimeni nici de-a demisia, nici de-a părăsirea Guvernului, nici alte lucruri.  Sunt oameni  serioși, aș spune chiar din ce în ce mai serioși, miniștri liberali vreau să spun.

Jurnalist: Dacă se va repeta vineri situația de ieri din Parlament și ce veți face dacă se va ajunge din nou la soluția de avarie, OUG?

Crin Antonescu: Nu știu, probabil că Ordonanța va fi adoptată în această seară, repet, nimeni nu îl poate împiedica pe primul-ministru, atâta doar că miniștrii liberali nu vor fi de acord și vor preciza acest lucru. Va fi ordonanța de urgență în vigoare, încă una. Sper, am discutat în sensul acesta cu însuși președintele Camerei, domnul Zgonea și am subliniat încă o dată că e foarte important să convocăm toți colegii pentru vineri ca să rezolvăm civilizat și fără să facem uz de ordonanța de urgență pentru această situație. Eu cred că pesediștii dacă vor, pot.

Jurnalist: Mai avem în seara aceasta sau nu o ședință USL?

Crin Antonescu: Dacă mai avem? Dar nu am avut niciodată…Nu mai credeți, nu a fost vorba vreodată.

Jurnalist: E armonie acum în USL? V-ați îmăcat cu domnul Victor Ponta?

Crin Antonescu: Armonia… muzica este cel mai frumos lucru pe lumea asta dar nu e făcut pentru toți.

Jurnalist: V-ați împăcat cu Victor Ponta? V-ați lămurit cine a mințit?

Crin Antonescu: Terminați cu împăcarea.

(…)

Jurnalist: ACD-ul va funcționa mai mult decât formal?

Crin Antonescu: Eu am mai spus odată niște lucruri și așa au rămas.

Jurnalist: Discuția de astăzi cu domnul Voiculescu?

Crin Antonescu: Păi tocmai v-am spus. Domnul Voiculescu n-a pus nici problema refacerii ACD, nici dacă-l mai ține pe Daniel Constantin sau nu președinte. N-am pus nici eu această problemă. Pur și simplu a vrut să știe dacă lucrurile sunt chiar atât de serioase în USL și i-am confirmat că sunt foarte serioase.

Jurnalist: Ați trecut peste diferențele cu premierul?

Crin Antonescu: Nu că sunt lucruri de la natură.

Jurnalist: Chestiunile cu minciuna vi le-ați lămurit cu premierul astăzi?

Crin Antonescu: Mie îmi erau clare de la bun început. N-am avut niciun dubiu niciodată. Știu care este adevărul și am spus totdeauna adevărul.

Etichete:, , , , , , , , ,

Un comentariu pe “Declarații de presă susținute de președintele PNL, Crin Antonescu, 18.12.2013”

  1. alexc 19 decembrie 2013 la 2:04 PM #

    un viitor presedinte de dreapta ar trebui sa propuna:
    scaderea brutala a taxelor
    nationalizari ale sectoarelor strategice, privatizari in rest
    debirocratizare si informatizare totala
    revenirea la predarea istoriei ca inainte de 1989(accent pe glorificarea inaintasilor)
    punerea armatei in prim plan(buget de 5% din pib)
    reintroducerea pedepsei cu moartea
    interzicerea avortului (exceptie doar daca femeia e in pericol)
    interzicerea propagandei homosexuale la copii (legea pentru care vladimir putin este criticat in vest)

    de ce sa propuna astea viitorul presedinte de dreapta si nu premierul? pentru ca premierul actual e de stanga.

    Apreciază

%d blogeri au apreciat: