Declarațiile președintelui PNL, Crin Antonescu, și ale ministrului de Finanțe, Daniel Chițoiu, la finalul întrevederii cu reprezentanţii FMI

FMI”Am avut o întâlnire cu delegația, cu misiunea Fondului Monetar Internațional condusă de doamna Andrea Schaechter, am discutat, am făcut o evaluare politică mai mult, sigur discuțiile tehnice s-au purtat la Guvern în legătură cu actuala misiune a fondului. Am avut plăcerea să descopăr interlocutori degajați și optimiști, în cei de la Fondul Monetar Internațional, care apreciază ceea ce s-a făcut până acum, care apreciază stabilitatea și modul în care din perspectivă macroeconomică Guvernul s-a achitat până acum de angajamentele sale.

Am subliniat încă o dată că din punctul de vedere al Partidului Național Liberal prevalează interesul pentru deciziile guvernamentale care pot și trebuie să fie luate pe parcursul acestui an cât mai rapid posibil pentru stimularea mediului de afaceri, pentru stimularea întreprinzătorilor, pentru stimularea investițiilor pentru dinamism și mișcare economică, pentru creștere economică, în ultimă instanță. Am găsit și aici toată înțelegerea și teoretică și practică, acest interes al nostru este apreciat de către cei de la FMI ca justificat și din punct de vedere economic, din toate punctele de vedere. Evident, au preocuparea ca aceste lucruri să nu piuă în pericol datele de stabilitate macro economică pe scurt pus țintele de interes bugetar și am convenit, ceea ce se discutase deja,ca în temeiul foarte bunei colaborări pe care o au deja  cu Ministerul Finanțelor și cu toate celelalte ministere, să existe analize foarte detaliate pentru ca aceste lucruri să se realizeze.

Eu mă refer aici, după cum știți, la două măsuri foarte concrete, la scutirea de impozit pe profitul reinvestit și la scăderea cu cinci puncte procentuale a CAS-ului la angajator. Aceste lucruri sunt asumate, sunt angajate, sunt admise ca ținte și, sigur, am avut o discuție și despre continuarea reformelor structurale, reforma sănătății, de exemplu, din sistemul de sănătate publică, din administrație, lucruri care, de asemenea, și ele au un rol foarte important în toată această evoluție.

Sunt, la rândul meu, optimist, am încredere și în Guvern, și în colaborarea cu Fondul Monetar Internațional. N-am putut da nici eu un răspuns, nu au putut da nici dânșii, la întrebarea dacă președintele semnează sau nu acest document, dar, din perspectiva de care v-am vorbit, asta este mai puțin important.

Dacă doriți alte detalii, tot ce am mai bun, adică domnii miniștri, doamna și domnii miniștri pe care îi vedeți aici vă stau la dispoziție. Vă mulțumesc, pe curând!”

Întrebări din partea reprezentanților mass-media

Jurnalist: Despre acciză ați discutat?

Daniel Chițoiu: Nu am discutat astăzi despre acciză, pentru că acest subiect a fost discutat la misiunea anterioară, este o măsură fiscală care a fost adoptată în luna decembrie, este în vigoare, numai a fost amânată trei luni de zile, până la 1 aprilie.

Jurnalist: Pe reducerea CAS cu 5 procente va fi reluată discuția în vară, spunea premierul.

Daniel Chițoiu: Nu, la următoarea misiunea din luna aprilie, la sfârșitul lunii aprilie, pe baza unui studiu care se face împreună cu Banca Mondială, este aproape finalizat.

Jurnalist: Așadar, ați primit asigurări că se va concretiza?

Daniel Chițoiu: Se va concretiza, da.  Ne-am asumat ca până în luna aprilie să putem să ne încadrăm în ținta de arierate care a fost asumată în luna noiembrie, fapt pentru care se vor lua măsuri de restructurare a datoriilor la companiile cu capital majoritar de stat din domeniul Transporturilor, din domeniul industriei de Apărare.

Jurnalist: Ne puteți spune care este nivelul actual și la ce țintă trebuie să ajungeți până în luna aprilie?

Daniel Chițoiu: Avem o depășire a țintei arieratelor în momentul de față cu 250 de milioane de lei și până la următoarea misiune trebuie să le reducem la nivelul din luna noiembrie.

Jurnalist: Ați găsit și mijloacele prin care să le reduceți?

Daniel Chițoiu: Da, alocăm o sumă de bani pentru acoperirea arieratelor la CNADR și la companiile din domeniul transporturilor și, de asemenea, vom găsi soluții de compensare și de reducere a arieratelor la companiile din industria armamentului.

Jurnalist: Anul trecut Guvernul a acționat la fel pentru arieratele autoritățile locale. A fost o măsură corectă, și-au plătit la timp aceștia aceste împrumuturi care au venit prin Trezorerie, sunt întârzieri la plată din partea autorităților locale?

Daniel Chițoiu: Nu, anul trecut măsura pe care am adoptat-o de achitare a arieratelor a fost una dintre cele mai bune măsuri și a avut și rolul de creștere economică pentru că banii pe care i-am dat autorităților locale s-au întors în economie prin plățile pe care le-au făcut către constructori, către prestatorii de servicii, către beneficiari. Pe lângă măsura de alocare din fondurile bugetare, am luat și măsura ca plafonul de împrumuturi de 800 milioane de lei să-l acordăm unităților administrativ-teritoriale, împrumuturi care au fost destinate achitării arieratelor și am constatat că, la sfârșitul anului, ținta de arierate la nivelul autorităților locale a fost îndeplinită și mai mult decât atât a fost sub nivelul asumat.

Jurnalist: La cât este, dacă ne puteți spune, în luna decembrie?

Daniel Chițoiu: 250 milioane de lei.

Jurnalist: Și anul acesta, știm că în luna ianuarie mai apar facturi noi…

Daniel Chițoiu: Nu, deocamdată nu au apărut. În ceea ce privește Programul Național Dezvoltare Locală, am avut alocat în luna ianuarie, s-au făcut parțial plățile, și acum la începutul lunii februarie avem 50 de milioane de lei de achitare a arieratelor pe PNDL.

Jurnalist: Aveți vreo estimare după prima lună că încasările la buget sunt cele prognozate sau nu s-a făcut încă o estimare.

Daniel Chițoiu: Nu, nu, avem datele exacte. Încasările au fost realizate și avem o încasare suplimentară de 500 de milioane lei față de programul asumat.

Jurnalist: Ne puteți spune măsura aceasta cu creditele, a cui a fost, a dumneavoastră, a premierului Ponta…de unde a venit această idee până la urmă?

Daniel Chițoiu: Este o măsură discutată între Ministerul de Finanțe și BNR pentru că ne trebuie o măsură de stimulare a consumului intern, a cererii interne. Știm foarte bine că și anul trecut, cererea internă, consumul intern a fost la un nivel scăzut și a trebuit să găsim o soluție de stimulare a consumului intern. Mai mult decât atât, această măsură are și rolul de a îmbunătăți nivelul creditelor neperformante la toate băncile, pentru că e mai bine să amâne o rată la credit, decât să treacă creditul la credite neperformante și să constituie provizioane şi să îşi reducă profiturile. Pe noi ne interesează ca prin această măsură să ajutăm atât persoanele fizice, fie ei salariaţi sau pensionari, să poată să îşi achite ratele şi să nu intre în categoria creditelor neperformante şi să înceapă executarea bancară asupra garanţiilor pe care le-au pus pentru aceste credite, şi mai mult decât atât ne interesează ca nici unităţile bancare să înregistreze pierderi ca anul trecut, ci să realizeze profituri, astfel încât să putem să avem şi un plus de resurse băneşti de circa 4 miliarde de lei în economie.

Jurnalist: Puteţi spune că iniţiatorul este practic Ministerul de Finanţe?

Daniel Chiţoiu: Da, iniţiator da, dar în discuţii cu Banca Naţională a României.

Jurnalist: Domnule ministru, aveţi emoţii pentru ziua în care va avea loc delegaţia permanentă cu privire la o posibilă schimbare a dumneavoastră din funcţie?

Daniel Chiţoiu: Nu, nu am emoţii. De ce să am emoţii?

Jurnalist: Credeţi că vor fi colegi care vă vor reproşa activitatea dumneavoastră?

Daniel Chiţoiu: La fiecare evaluare am colegi care îmi reproşează activitatea desfăşurată. Nu ar fi prima.

Jurnalist: Deci nu vă deranjează?

Daniel Chiţoiu: Nu mă deranjează. De ce?

Jurnalist: Domnule ministru, totuşi, nu s-a discutat deloc despre această situaţie cu preşedintele care se opune accizei, că nu vrea să semneze, care sunt acestea?

Daniel Chiţoiu: Din discuţiile pe care le-am purtat şi zilele trecute la Guvern şi astăzi cu reprezentanţii FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, dânşii ne-au spus că preşedintele a spus că va semna acest memorandum.

Jurnalist: A zis clar?

Daniel Chiţoiu: Îl va semna dacă nu este trecută în memorandum acciza ca măsură fiscală.

Jurnalist: Domnule ministru, dumneavoastră aţi văzut raportul subcomisiei din Senat referitor la activitatea CEC?

Daniel Chiţoiu: Nu.

Jurnalist: Vi se va pune şi dumneavoastră la dispoziţie?

Daniel Chiţoiu: Cred că da. Cred că ar trebui să mi-l pună.

Jurnalist: Ce credeţi că trebuie să se întâmple pe mai departe?

Daniel Chiţoiu: Trebuie să văd propunerile de la Comisia de Buget Finanţe. Trebuie să văd ce propuneri au făcut, pentru că nu ştiu ce propuneri au.

Jurnalist: Ei spun că nu fac propuneri.

Daniel Chiţoiu: Nu ştiu, trebuie să văd rezultatul raportului. Până atunci nu pot să vă dau niciun răspuns.

Jurnalist: Dacă preşedintele nu semnează ce se întâmplă? Ce efecte sunt?

Daniel Chiţoiu: Scrisoarea de intenţie nu poate să intre în board şi nu va fi aprobată şi urmează ca pe baza discuţiilor pe care le vom avea ulterior cu FMI, Comisia Europeană, să vedem ce e de făcut.

Jurnalist: Aţi încercat să discutaţi cu preşedintele Băsescu?

Daniel Chiţoiu: Sigur.

Jurnalist: O să îi solicitaţi o întâlnire?

Daniel Chiţoiu: Noi, rezultatele negocierii şi memorandumul, săptămâna viitoare îl vom pune pe masa Guvernului pentru a fi discutat, va fi aprobat şi va fi înaintat preşedintelui şi sper ca atunci să stabilim o întâlnire să discutăm.

Jurnalist: Dar este posibil să nu apară în scrisoarea de intenţie această chestiune cu acciza?

Daniel Chiţoiu: Nu, nu este trecută. Se consideră o măsură fiscală adoptată anul trecut în luna decembrie, este în vigoare, numai este amânată trei luni de zile. Măsura fiscală este adoptată.

Jurnalist: Deci intră automat în vigoare pe 1 aprilie?

Daniel Chiţoiu: Da, măsura e în vigoare, actul normativ e în vigoare, ordonanţa e în vigoare. Decât că ea a fost amânată până la 1 aprilie. Nu mai trebuie să dăm niciun act normativ.

Jurnalist: Deci nu ar avea motive să nu semneze?

Daniel Chiţoiu: Nu, nu ar mai avea motive să nu semneze atâta timp cât nu este menţionată această măsură fiscală nici în memorandum, nici în scrisoarea de intenţie. Am înţeles că asta a solicitat dânsul: că dacă nu e trecută în scrisoarea de intenţie şi memorandum, semnează.

Etichete:, , ,

Un comentariu pe “Declarațiile președintelui PNL, Crin Antonescu, și ale ministrului de Finanțe, Daniel Chițoiu, la finalul întrevederii cu reprezentanţii FMI”

  1. chioru 4 februarie 2014 la 7:51 PM #

    antonescu s-a afisat in public cu pesedistul chitoiu. inseamna ca ponta l-a pus pe crin cu botul pe labe

    Apreciază

%d blogeri au apreciat: