Intervenție telefonică a președintelui PNL, Crin Antonescu, la emisiunea ”Jocuri de putere” – 17.03.2014

Crin-Antonescu-presedinte-romania-senatRealizator: Rareş Bogdan – Alături de noi, preşedintele PNL, domnul Crin Antonescu. Bună seara, domnule Antonescu.

Crin Antonescu: Bună seara, domnule Bogdan. Bună seara tuturor.

Realizator: Domnule Antonescu, domnule preşedinte, văd un, nu ştiu, trebuie să-mi spuneţi dumneavoastră dacă vi se pare teatru, dacă este o invitaţie serioasă, invitaţii zi de zi din partea premierului de a reface USL. Acum văd că după 25, e un semnal pe care îl dă în teritoriu PNL-ului şi PSD-ului, domnule, după 25 mai se reface USL-ul. Eu vă spun sincer, dar poate greşesc – vă rog să mă contraziceţi – mie mi se pare teatru. Unora, nu. Dumneavoastră spuneţi-mi este o invitaţie serioasă această refacere a USL, e o idee serioasă sau doar e aşa, o încercare de a amăgire aruncată în electorat, o manipulare, o formă de manipulare?

Crin Antonescu: Nu e nici o intenţie serioasă, dar nu e nici teatru, domnule Bogdan, deoarece teatrul este un lucru aproape miraculos, inventat tot de greci acum foarte multă vreme şi este o culme a spiritului uman. Nu e nici teatru, nici intenţie serioasă. Este o formă destul de ieftină de politicianism, care nu cuprinde nici o intenţie autentică – ar fi şi caraghios, nu? Acum trei săptămâni, acest mare proiect, care a fost USL-ul, a eşuat. Nu ştiu dacă sunt mulţi oameni pe care domnul Ponta îi poate păcăli cu această retorică ieftină, la trei săptămâni după ce proiectul a eşuat aşa cum a eşuat, şi sigur că, pe de altă parte, spun că e politicianism, pentru că, în fond, aici e vorba doar de jocuri pentru a mai câştiga câteva voturi sau câteva dezertări. Ca să fie limpede, pentru că văd că orizontul de speranţă pe care eu însumi i-am ajutat cumva pe aceşti prieteni ai mei, în ghilimele, să îl definească, şi anume europarlamentare cu rezultat prost pentru PNL, vă aduc aminte că în această aşteptare febrilă pentru un rezultat prost al PNL-ului la 25 mai, din nou domnul Ponta şi domnul Băsescu se întâlnesc. Domnul Băsescu, de pildă, spunea înainte de ruperea USL, că dacă PNL iese de la guvernare, domnia sa garantează – ăsta e termenul pe care îl folosea public – că într-o lună nu mai sunt preşedinte la PNL. Acum mai avem vreo zece zile, nu ştiu, să vedem dacă i se îndeplineşte profeţia, dar şi domnul Ponta astăzi a spus foarte clar că speră ca după 25 mai, să se refacă USL-ul, sigur, în urma unei catastrofe electorale a PNL-ului.

Realizator: Domnule preşedinte… Mă scuzaţi.

Crin Antonescu: Da, iertaţi-mă. Ceea ce trebuie să ştie domnul Ponta definitiv şi cei care eventual îl mai cred este că indiferent ce rezultat va obţine PNL la europarlamentare, nimeni, în acest partid, nu va aduce PNL-ul în condiţia de vasal al PSD-ului şi, ca atare, vorbim despre o nălucă cu care domnul Ponta încearcă să mai păcălească vreo câţiva alegători sau câţiva simpatizanţi.

Realizator: Domnule preşedinte Antonescu, văd că există o preocupare din partea premierului pentru PNL şi pentru domnia voastră, dar una şi din partea preşedintelui Traian Băsescu. Aici, în platou, se află şi Remus Ştefureac, cel care, azi-dimineaţă, l-a intervievat pe preşedinte la „Dialogurile Adevărul” şi domnia sa a vorbit despre dumneavoastră şi poate spuneţi ce a vrut să spună Traian Băsescu. „Crin Antonescu este mai inteligent decât vrea lumea să creadă” şi a vorbit despre un candidat comun al dreptei. Ce a vrut să spună preşedintele Băsescu cu cele două? Una o caracterizare, şi cealaltă un proiect.

Crin Antonescu: Nu ştiu, nu sunt interpretul domnului Băsescu. Ca să o formulăm aşa, foarte scurt, există un vis comun pe o anumită porţiune pentru domnul Ponta şi pentru domnul Băsescu. Domnul Ponta vrea, chipurile, un USL fără Antonescu, domnul Băsescu vrea, chipurile, o dreaptă tot fără Antonescu. Ca factor comun în acest vis, eu mă simt flatat, dar le spun ambilor că indiferent ce se întâmplă cu Antonescu, nici USL nu va mai exista, şi nici PNL nu va deveni vreodată un partid satelit sau un partid coordonat, subordonat lui Traian Băsescu

Realizator: Domnul Ion Cristoiu, maestrul Ion Cristoiu din biblioteca sa a scris şi are cateva teorii interesante despre îmbrăţişarea, am luat şi am pus-o „Sugrumarea prin îmbrăţişare” pe ecran. A scris astăzi pe blogul dânsului nişte texte foarte bune legat de acest lucru. Are pentru dumneavoastră o întrebare, domnule preşedinte.

Crin Antonescu: Sigur, vă rog.

Ion Cristoiu: Spuneţi-mi, este limpede, cel puţin din punctul meu de vedere, că se încearcă o, cum să spun, o sugrumare prin îmbrăţişare. Este o tactică pe care o cunosc de la Ion Iliescu. Putem să zâmbim adversarului pentru că poate nu este atent când îi furăm portofelul. Există o conştiinţă, sau o sesizare a acestei realităţi, a acestei politici de surâsuri din partea lui Victor Ponta şi a PSD? Şi dacă dumneavoastră vă gândiţi la o strategie de răspuns? Adică o strategie care să arate, să pună capăt unei campanii pe care o duce nu numai Victor Ponta. Văd că şi Traian Băsescu, dar şi PMP şi PDL şi anume că de fapt dumneavoastră sunteţi într-o coabitare cu Victor Ponta şi că cearta este de ochii lumii?

Crin Antonescu: Bună seara maestre! Nu coabitare. Într-o coabitare cu Victor Ponta sigur că….

Ion Cristoriu: Nu, am spus care este tactica, nu, nu. Deci din punctul meu de vedere campania mediatică este aceea de a convinge, mă rog, sigur electoratul, o anumită parte a electoratului, că de fapt dumneavoastră nu sunteţi pe bune, ca să zic aşa, certat cu PSD, ci numai vă faceţi. este o campanie dusă, culmea, şi de partidele de dreapta, dar şi de PSD prin aceste îmbrăţişări ale PNL, ale unor lideri PNL. În sensul acesta mă refeream.

Crin Antonescu: Da. Strategia noastră nu poate fi alta decât să ne vedem serios de treabă. Chiar dacă, sau cu atât mai mult cu cât acum suntem în postura de partid de opoziţie. PSD va simţi foarte repede că suntem partidul de opoziţie care contează în România în raport cu guvernarea PSD. Acuma avem o guvernare socialistă curată sprijinită de UDMR care este incoloră din punct de vedere politic. Dacă din punctul de vedere şi al domnului Ponta şi al altor purtători de cuvant ai pesedismului este rentabilă această, nu ştiu cum să-i spun, gudurare pe lângă un PNL iluzoriu care este bun, este fără Antonescu, aşa, şi este bun şi o să se întoarcă în marea familie uselistă, eu cred că nu. Eu cred că până la urmă sunt puţini oameni care nu au avut foarte clar în minte atunci cand au făcut opţiunea pentru USL, opţiunea la vot, că aceşti oameni mă interesează mult mai mult decat domnul Ponta sau alţii, eu cred că pentru aceşti oameni lucrurile s-au clarificat, s-au împărţit. Unii vin cu noi, unii merg cu dânşii, unii probabil vor vota cu altcineva. Pentru noi important este să urmărim obiectivele pe care în mod cinstit le-am angajat şi cât de apropiaţi suntem noi de PSD se va vedea foarte curând şi cred că se vede deja. Pentru că totuşi PNL este un partid care a reuşit performanţa, pentru că este o performanţă, să plece de la putere cu adevărat. Poveştile care ni se spun despre nu ştiu ce poziţii locale şi aşa mai departe nu stau în picioare.

Realizator: Domnule preşedinte Antonescu….

Ion Cristoiu: Iertaţi-mă, numai o secundă. Asta este o ştire. Ştiţi este o expresie de a mea. Deci am înţeles că este chiar o ştire în sensul că domnul Crin Antonescu ne-a avertizat că în curând PSD va cunoaşte, va afla ce înseamnă când PNL este în opoziţie. Bănuiesc că vă aflaţi în urma unor acţiuni….

Crin Antonescu: Va simţi. Aţi zis direct, va simţi.

Ion Cristoiu: Păi da este o ştire. Asta înseamnă că vom avea nişte breaking news.

Crin Antonescu: Ca să fie şi mai ştire, sau şi mai clar formulată, o spun limpede, domnule Cristoiu, adversarul nostru politic de acum încolo este PSD. Sigur că aici se joacă o altă carte, cartea antibăsismului. Pentru că în România se joacă multe voturi pe două confuzii; Confuzia că oricine este antibăsist este democrat, ceea ce nu este adevărat. Şi că oricine este anti-PSD este pro-Băsescu. Ceea ce iarăşi nu este adevărat. Faptul că PSD este adversarul nostru politic principal şi va fi în următorii ani, nu înseamnă deloc că ne-am apropiat de Traian Băsescu, ci înseamnă că bătălia pentru viitorul României nu se mai dă cu Traian Băsescu care iese din mandat, în ciuda tuturor aventurilor sale politice minore prin pieţe şi pe la corturi cu semnături, ci se dă cu PSD, cu acelaşi PSD pe care din păcate l-am redescoperit, cu acelaşi partid cu tentanţie de partid-stat nereprimat.

Realizator: Da, acum ne-aţi dat mai multe ştiri, domnule preşedinte. Dar domnul senator independent Sorin Roşca Stănescu are pentru dumneavoastră o întrebare.

Sorin Roşca Stănescu: Nu. Din postura mea de liberal-independent mă întreb şi vă întreb domnule preşedinte, în ce situaţie suntem? Care este situaţia probabilă în care ne aflăm? PSD forţează această imagine a unui partid liberal care s-ar întoarce, încercând să decredibilizeze PNL, încercând să transmită ideea că va avea rezultate foarte slabe la europarlamentare şi atunci se va rupe şi va veni în îmbrăţişarea domniei sale fără Crin Antonescu? Sau încearcă să, sau crede sincer că după europarlamentare vor urca mai mulţi liberali treptele acelea la Senat către domnul Tăriceanu pentru a crea un mic partid liberal şi a face în felul acesta să supravieţuiască în mentalitatea, în mentalul colectiv USL? Care ipoteză este mai aproape?

Crin Antonescu: Bună seara, domnule senator! Eu cred că domnul Ponta speră sincer într-un rezultat slab al nostru la europarlamentare, ştie foarte bine ce maşinărie are în spate, ştie foarte bine ce mijloace, mai mult sau mai puţin democratice, este gata să folosească această maşinărie, ştie foarte bine ce suport mediatic are şi atunci, poate fi optimist în sensul acesta, dar ceea ce-i scapă domnului Ponta, de asta sunt convins, îi scapă un lucru care-i scapă în general, că oamenii nu sunt cifre, că există, totuşi, în partidele politice şi altceva decât interesul de a ocupa temporar nişte funcţii şi că Partidul Naţional Liberal este un astfel de partid. Domnul Ponta ar fi putut să se convingă, dar exact aşa cum a dispreţuit, de fapt, încă din ziua de 10 decembrie 2012 votul milioanelor de oameni, aşa dispreţuieşte şi curajul Partidului Naţional Liberal, de a face o opţiune de ieşire de la guvernare, atunci când lucrurile nu mai erau acceptabile. Deci, domnul Ponta, probabil, speră sincer. Şi sigur crede că prin aceste lacrimi de dor pe care le varsă în fiecare zi, ar putea convinge pe cineva în Partidul Naţional Liberal sau opinia publică de faptul că ne aşteaptă cu braţele deschise, ca şi cum n-ar fi aberant pentru un partid, condus sau nu de Antonescu, Partidul Naţional Liberal să se întoarcă de unde a decis definitiv să plece, din motive foarte solide. Şi apoi, mai este ceva! Eu am senzaţia din ce în ce mai puternic conturată că domnului Ponta îi este foarte frică, îi e frică de multe lucruri, dar îi e frică şi de un lucru la care nu mă aşteptam să se sperie şi anume, îi e frică să spună foarte clar PSD. Da, noi suntem PSD, noi guvernăm România, noi ne prezentăm la alegeri. De aici, această încercare de travesti cu domnul Tăriceanu, cu alte două partide care nu sunt decât filiale minore ale PSD, Partidul Conservator şi UNPR, şi de aici bucuria de a-i aduce şi pe udemerişti în combinaţia asta, care să dea impresia unei coaliţii, a ceva ce nu este exact PSD.

Realizator: Domnule Antonescu, am o curiozitate de vreo trei săptămâni aşa şi cu permisiunea dumneavoastră şi a distinşilor invitaţi, vreau să vă întreb şi poate îmi răspundeţi, vreau să-mi răspundeţi foarte sincer: dumneavoastră aţi fost… v-aţi simţit în vreun fel, dumneavoastră sau colegi de-ai dumneavoastră, folosiţi până în momentul în care Victor Ponta a ajuns premier al României, PSD s-a instalat pe fotoliile puterii, la butoanele puterii, şi, după asta, aţi fost… v-aţi simţit aruncaţi pur şi simplu, pentru că eu îmi amintesc că, în urmă cu un an şi jumătate, doi ani, în toate studiourile de televiziune, la toate intervenţiile publice, la toate manifestările, eraţi dumneavoastră, domnul Ponta, liderii PNL, liderii PSD, astăzi, tot mai mult pare cel puţin ca imagine publică că alegerile în 9 decembrie 2012 au fost câştigate exclusiv de PSD, de parcă PNL era undeva, n-ar mai exista, nu vă simţiţi, nu aveţi o tristeţe, o… vă întreb, ce simţiţi dumneavoastră când vedeţi puterea stăpânită de un singur partid, colegii dumneavoastră, dar de un singur partid, iar dumneavoastră aţi fost scoşi, aruncaţi de acolo. Care e sentimentul pe care-l are Crin Antonescu, ca preşedinte de partid?

Crin Antonescu: Sentimentul, dacă e să vorbesc de sentimente, nu, sentimentul rău nu e dat de faptul că nu mai suntem noi la guvernare, pentru că am fi putut să rămânem. Sentimentul cel rău a fost în momentul în care am înţeles, de fapt, că nu putem face sincer acest proiect împreună, că tot ceea ce discutaserăm înainte de a ajunge să câştigăm alegerile, din partea domnului Ponta nu era sincer, însă dincolo de aceste lucruri, ies la iveală din ce în ce mai mult nişte diferenţe de înţelegere şi a politicii în general şi a realităţii politice româneşti. De bună seamă că domnul Ponta n-ar fi fost niciodată prim-ministru dacă nu exista USL şi dacă acest USL nu ne-ar fi cuprins, o contribuţie foarte importantă. Aduceţi-vă aminte că, în fond, listele şi parlamentare şi la locale au fost alcătuite pe baza parităţii. Foarte mulţi preşedinţi de consilii judeţene şi de la ei şi de la noi, ce-i drept, sau de primari de mari oraşe, n-ar fi fost astăzi preşedinţi sau primari, dacă n-am fi fost împreună. Domnul Ponta, însă, a uitat acest lucru când vorbeşte despre rolul primului-ministru în general, vorbeşte aşa ca de pe un soclu cu trei-patru trepte mai înalt decât tot restul clasei politice. Dânsul, după cum aţi văzut, este singurul om care are treabă, este singurul om care munceşte, este singurul om care are responsabilităţi. Restul, parlament, opoziţie, ăştia sunt aşa un fel de băgători de seamă şi de altfel, aţi văzut astăzi într-o declaraţie de-a domniei sale, cum începe să se reliefeze şi părerea despre preşedinte. Preşedintele pentru domnul Ponta este un fel de ajutor de prim-ministru. Aţi văzut cum a spus astăzi: „aş vrea şi eu un preşedinte care să mă ajute”. Ori, preşedintele nu este ajutorul primului-ministru în România, cel puţin cu acest sistem de vot şi cu această Constituţie sau chiar şi cu cea care ar fi fost modificată. Preşedintele este preşedinte şi primul-ministru este prim-ministru, însă nu avem timp foarte mult de amintiri şi regrete. Obligaţia noastră este să, luând act de realitate, să acţionăm în consecinţă, ceea ce şi facem.

Realizator: Domnule preşedinte, vă mulţumesc. O ultimă întrebare de la colegul nostru Remus Ştefureac pentru dumneavoastră.

Remus Ştefureac: Bună seara, domnule preşedinte.

Crin Antonescu: Bună seara. Vă salut.

Remus Ştefureac: Aş face, poate, un apel la cercetările noastre. După cum ştiţi, de peste un an realizăm un barometru în care, dincolo de pozele de moment, putem să vedem şi nişte evoluţii şi nişte tendinţe şi m-aş refer, de exemplu, la evoluţia încrederii în dumneavoastră, atenţie, încredere şi nu intenţie de vot şi am constatat un fenomen interesant. La jumătatea anului trecut intraseţi pe un trend, o tendinţă uşor descendentă care a fost oprit, aţi reuşit un lucru pe care puţini oameni politici îl reuşesc şi anume să oprească o tendinţă descendentă, în septembrie, în contextul poziţionării dumneavoastră şi a PNL pe tema Roşia Montană, dacă nu mă înşel, cel puţin aceasta a fost asocierea. Prin urmare, aţi reuşit să vă stabilizaţi şi chiar să recâştigaţi un număr de procente, datele sunt publice, pot fi văzute pe site-ul inscop.ro. În contextul rupturii USL, care a fost un moment tensionat şi cu impact asupra electoratului, mai ales al electoratului USL, evident că s-a produs un nou moment de ruptură. Şi dumneavoastră şi foştii dumneavoastră parteneri suferă pierderi de credibilitate. În cazul dumneavoastră, evident, pierdeţi o parte din simpatia să spunem a alegătorilor PSD. În ce măsură credeţi şi care ar putea fi strategia de a compensa această pierdere prin atragerea, nu ştiu, eventualilor alegători ai dreptei sau ai nehotărâţilor poate, care sunt ocoliţi poate de mesajele publice, pentru că această pierdere generată de ruptura USL este consistentă şi nu poate fi ignorată. A fost un moment care a produs efecte la nivelul electoratului. Vă mulţumesc.

Crin Antonescu: Sigur că este un moment complicat şi sigur că noi ne-am asumat un risc, inclusiv din acest punct de vedere. Ceea ce s-a întâmplat din punct de vedere electoral, în raport cu un asemenea proiect, este ca o intervenţie chirurgicală. Este nevoie de o oarecare convalescenţă şi de recuperare rapidă. Eu cred că avem şi loc şi timp să recuperăm şi cred că acest lucru se va produce destul de repede. Indiferent, însă, de cum vor merge lucrurile din punct de vedere electoral, mers care ţine de mulţi factori şi de cum ne vor organiza şi vom comunica şi vom acţiona noi şi de celelalte împrejurări ale scenei politice. Indiferent, însă, de acest lucru, pentru mine şi pentru colegii mei este important să ştim că am făcut lucrul care trebuia făcut, în conformitate cu conştiinţa noastră politică în acest moment. Chiar dacă acum este mai greu, aşa cum rezultă şi din cercetările dumneavoastră, ca şi din cercetările altora, şocul acesta nu a fost un şoc major, nu a fost un şoc de nedepăşit. PNL a rămas undeva cu marjele de eroare respective în aceeaşi zonă, pe să zicem 20%, iar un sondaj apărut astăzi, nu, s-a dat publicităţii astăzi, cu intenţia de vot deschisă la preşedinţie, pe mine mă prezenta la 25% faţă de ultimul din ianuarie.

Remus Ştecureac: Da. Este chiar sondajul INSCOP Research, sondajul nostru.

Realizator: Este chiar sondajul prezentat de …

Crin Antonescu: În raport cu 28% în ianuarie, deci o cădere de trei puncte, în condiţiile în care încă, în ianuarie, deşi pentru cei avizaţi era clar, dar încă pentru multă lume eram candidatul unic al USL. Acest 25%, respectiv circa 18% – 20%, ca să fiu mai pesimist, pentru partid, eu cred că este o bună plecare către un electorat şi de dreapta, dar mai ales către un electorat nehotărât sau care nu a votat, pentru că să nu uităm, în decembrie anul trecut au votat mai puţin de jumătate din cetăţenii cu drept de vot ai României.

Realizator: Vă mulţumim, domnule preşedinte Antonescu, pentru intervenţia dumneavoastră.

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: