Discursul președintelui PNL, Crin Antonescu, susținut la DPT PNL Vrancea – 7 mai 2014

capture-20140426-155520Bună ziua, doamnelor, domnilor, dragi prieteni, dragi colegi, dragă domnule președinte Săpunaru!

Vă spun și dumneavoastră, îi spun și tânărului nostru coleg, prieten, care face oficiul de prezentator: nu mai ziceți nimic despre căpitani. Avem două riscuri, unul mai mic (…) Al doilea, s-a săturat lumea de căpitani de vapor.

Este într-adevăr o bătălie, este o campanie electorală în care noi toți suntem dispuși ca o armată. Miza acestei campanii electorale este comparabilă cu a unei mari bătălii. Dar nu există un singur căpitan, nu există nici măcar un singur general. Toți avem răspunderi, toți avem zone de acțiune, dar fiecare dintre dumneavoastră, președinții de organizații, primarii, consilierii, fiecare militant, fiecare membru al PNL este în felul lui un comandant în această bătălie și este nevoie de tot ceea ce poate face acum, la 25 mai, pentru a putea face pașii următori mai târziu.

Nu mai știu exact când, dar cred că la sfârșitul anului trecut, pe când USL-ul exista și funcționa, pe când Guvernul Ponta purta numărul 2, nu numărul 3, și eram și noi acolo, era o discuție despre scutirea de impozit a profitului reinvestit și despre reducerea cu 5 puncte procentuale a CAS-ului la angajator și presa l-a întrebat la un moment dat pe primul ministru Ponta 2 despre aceste lucruri.

Presa a întrebat – liberalii insistă, liberalii doresc, liberalii v-au cerut. Domnul Ponta s-a pierdut cu firea, s-a enervat, și a spus Care liberali? Ce liberali? Unde mai există liberali în țara asta?  Eu i-am răspuns atunci, dar adevăratul răspuns trebuie să i-l dăm domnului Ponta și tuturor pe 25 mai și în luna noiembrie a acestui an. Asta avem de făcut, de fapt, să răspundem la această întrebare: care liberali – noi, unde mai sunt liberali în România – peste tot.

Acum câteva zile, domnul Ponta a fost la Gorj, a participat la niște întruniri electorale și s-a adresat simpatizanților săi ironic, spunând Uite, Crin – că el așa mă alintă, un prieten bun –are și el în Gorj vreo zece simpatizanți, dacă era USL acum îi băgam și pe ei în sală. Eu am o fire curioasă, îmi place să cunosc, și când am auzit că în acest județ Gorj, despre care domnul Ponta ne povestește de când îl știm două sau trei lucruri, unul că e al lui, al doilea că e roșu și al treilea că toți oamenii sunt foarte fericiți, am fost foarte mândru să aflu că zece oameni totuși sunt simpatizanți de-ai mei, că zece oameni sunt liberali, că zece oameni nu sunt roșii.

Noi cântărim altfel lucrurile decât domnul Ponta și pesediștii. La noi, fiecare om contează, la noi fiecare om este un individ. Am mai spus că noi aducem voturile, atâtea câte putem, prin convingere și om cu om, nu cu forța și nu cu remorca. Și dacă am auzit că sunt zece oameni în Gorj, m-am dus imediat să-i văd, să-i cunosc, să le strâng mâna. Am fost ieri la Rovinari, nu erau chiar zece, erau vreo 4.000. Nu era niciunul roșu, nu era niciunul fericit și vreau să vă spun că peste tot în țară, unde personal am umblat în aceste săptămâni din urmă, peste tot, până în ultima localitate, cu primari, fără primari, cu consilieri, fără consilieri, există cel puțin câțiva liberali adevărați. Aceasta este armata noastră și nu este mică.

În această perioadă, în loc de campania electorală concentrată pe problemele Parlamentului European, că pentru Parlamentul European vin să voteze oamenii, noi văd că avem alte subiecte de discuție. Dacă este bine să sari cu parașuta, cine are curaj să sară cu parașuta, dacă este frumos ca președintele țării să umble cu un tricou al unui partid. În ce caz anume și la ce oră anume domnul Ponta îl bagă la pușcărie pe domnul Traian Băsescu. Nu discută domnii aceștia nimic despre Parlamentul European. N-am s-o fac nici eu acum, pentru că suntem la o întâlnire la care cea mai mare parte dintre dumneavoastră sunteți membri ai Partidului Național Liberal și știți despre ce vorbim. Dar peste tot în țară, în toate localitățile unde am avut întâlniri cu alegătorii, liberali sau nu, inclusiv astăzi, la Milcov, la Panciu, am vorbit despre ceea ce oamenii trebuie se știe, anume că noi le cerem votul deocamdată pentru Parlamentul European, despre opțiunile Partidului Național Liberal în Parlamentul European pentru diferite teme, pentru diferite motive, pentru politica industrială, pentru politica agricolă, pentru politica de mediu și toate celelalte lucruri.

Acum, suntem într-o întâlnire practic de partid și în această întâlnire de partid aș vrea să mă refer la o altă temă, care face parte, din păcate, din campania electorală. Domnul Ponta nu vrea să discute despre aceste subiecte, în Parlamentul European, deci dacă vrea în România ecologie sau dacă vrea industrie. Noi, de exemplu, vrem industrie. România are nevoie, înainte de toate, de locuri de muncă. Programul USL prevedea locuri de muncă. Nu ne spune ce anume în legislația europeană dorim să susținem sau dorim să modificăm pentru ca agricultorii din România, fermierii din România, crescătorii de animale, viticultorii, alte ramuri speciale, extrem de importante pentru țara noastră să fie sprijinite, pentru că este interesul nostru să o facem. Nu ne spune aceste lucruri.

Are un război, pe de o parte, cu Traian Băsescu, cam la spartul târgului, pentru gustul meu, că atunci când s-a dus războiul adevărat, domnul Ponta zicea că este o chestiune depășită și că dânsul muncește pentru guvern și al doilea, mai ales, cu noi.

Este evident, dragi colegi, că PSD nu are în aceste alegeri ca preocupare dacă el, PSD, face 34% sau 43%. Are o singură temă, să nu facă PNL cumva măcar 20%, să facă liberalii cât mai puțin. Aceasta este preocuparea lor. Ce ne anunță ei în fiecare zi? Ne anunță vreo chestiune legată de Europa? Nu, ne anunță că nu știu care primar din nu știu care județ trece la PSD. În paranteză fie spus, într-o țară care se vrea europeană, aceste lucruri trebuie să contenească odată și odată, pentră că nu se poate să anunți un lucru rușinos și nedemocratic ca pe un mare succes politic. Trebuie să se termine odată. Avem alegeri locale, unde oamenii vin și își aleg, după criteriile lor, un primar, niște consilieri care aparțin sau nu unui partid. Nu putem la nesfârșit ca aceste guverne, că era guvernului PDL, că este acum guvernul PSD, să facă aceste presiuni și să spună cu nerușinare primarilor: Dacă nu vii la mine sau dacă nu îmi aduci mie voturi la alegeri, nu îți dau bani!  pentru că nu dau acești bani de acasă guvernele, acești bani sunt ai oamenilor. Și nu se poate ca o hoție, hoție este deprimant, când le-am spus că fură, au întrebat comentatorii lor, prietenii lor Ce fură, ce fură? Am spus tot ce se poate fura, tot ce nu-ți păzești bine, bani publici, primari, sigle, idei, tot.

Nu se poate ca o hoție, ca o trădare, ca o rușine, ca o bătaie de joc față de alegătorii pentru că eu primar, am venit să le cer votul alegătorilor zicând că sunt liberal sau că sunt pesedist, nu se poate să le spun acum în față  Știți nu mai sunt cum m-ați votat voi. De data asta vreau să fiu altceva. Aceste lucruri sunt prezentate ca niște succese de către domnii pedeiști, exact așa cum le prezentau și domnii pedeliști, exact așa cum i-a învățat domnul Năstase pe ei să facă, pe pesediști, încă din 2000-2004.

Dar cel mai rău lucru și despre care aș vrea să pomenesc aici, este următorul. Domnul Ponta și orchestra sa de propagandă, mare, grasă, bine plătită, că vorba aia, susține un lucru nu numai neadevărat, dar de-a dreptul mizerabil. Și anume că eu, și noi, ne-am înțeles cu Traian Băsescu, suntem prieteni cu Traian Băsescu și am trădat, vezi doamne, cauza oamenilor care au votat împotriva lui Traian Băsescu.

Că eu nu sunt înțeles cu Traian Băsescu, cred că o știți, și orice om normal vede acest lucru în comportamentul meu, în declarațiile mele, în comportamentul domnului respectiv, Băsescu. Că dumneavoastră nu sunteți înțeleși cu Traian Băsescu, cred că știți, dar ceea ce totuși merită reamintit este următorul lucru, cum poate veni cineva din PSD, și domnul Ponta anume, să ne acuze pe noi de așa ceva, în acest sens, reamintesc repede câteva lucruri.

Unu, din momentul în care Partidul Național Liberal a intrat în conflict politic cu Traian Băsescu, pe undeva deja să zicem , anul 2006, din acel moment, pentru că Traian Băsescu nu și-a modificat deloc comportamentul, Partidul Național Liberal nu a mai făcut pace niciodată cu Traian Băsescu, deși a avut atâtea și atâtea oferte de a veni la guvernare, de a intra la guvernare, tot partidul sau o anume bucată, și am luptat împotriva lui Traian Băsescu cu orice preț, în orice împrejurare, fără niciun fel de compromis.

Nu, Partidul Național Liberal a făcut guvern, în 2009, cu PDL-ul și cu Băsescu. Partidul Național Liberal a stat zi de zi, patru ani în opoziție din 2008 până în 2012. Nu, Partidul Național Liberal l-a invitat vreodată la vreun congres al său pe Traian Băsescu, vă aduceți aminte când s-a dus la congresul PSD, a fost invitat omul, și-a bătut joc de ei acolo, era și normal. Nu, Partidul Național Liberal, l-a invitat la organizația de tineret, la Mamaia, pe Traian Băsescu. Cine se gudura pe lângă Traian Băsescu pentru că era în fruntea organizației de tineret atunci a social democraților, domnul Ponta, nu eu. Nu eu am fost coleg de Guvern cu doamna Elena Udrea, domnul Ponta a fost coleg de Guvern. Nu eu am fost subordonatul lui Emil Boc, la Guvern, domnul Ponta a fost. Nu eu am fost avocatul familiei Cocoș în 2010, când făceau ei opoziție crâncenă, ci domnul Ponta cu domnul Șova, un cuplu vestit de avocați, ieri, miniștrii azi. Nu eu am semnat pact de coabitare cu Traian Băsescu, ci Victor Ponta. Nu eu am împărțit procurorii cu Traian Băsescu, ci Victor Ponta.

Cum poate veni cineva ca Victor Ponta sau Doamne, Dumnezeule, ca socrul lui Victor Ponta, ca Ilie Sârbu, să ne vorbească nouă despre înțelegeri cu Traian Băsescu.

Știu că asupra dumneavoastră, ca și asupra mea, fiecare pe unde umblăm, este o presiune extraordinar de puternică pe care propaganda pesedistă, fie prin mass-media, fie direct prin oamenii lor care sunt foarte ofensivi, o fac și ne duc pe noi într-o poziție defensivă ca și cum ar trebui să ne justificăm pentru ceva. Dragii, mei nu aveți nici un motiv, dar niciunul să fiți defensivi.

Am avut o înțelegere cu PSD-ul care prevedea niște lucruri, nu altele. Nu ne-am înțeles niciodată cu PSD-ul ca Uniunea Social Liberală să devină un PSD cu mai multe forme. Nu ne-am înțeles   niciodată cu PSD-ul ca Partidul Național Liberal să fie așa cuminte, cam cum este domnul Tăriceanu astăzi, legat în spatele casei, ci am încheiat o alianță pe picior de egalitate, în care eu, ca președinte al Partidul Național Liberal, am stat întotdeauna într-o poziție demnă, eu nu am fost și nu sunt Tăriceanu. Eu nu am fost și nici nu sunt în situația, atâta vreme cât reprezint Partidul Național Liberal, să fiu o anexă a PSD-ului.

Nu știu ce anume se poate reproșa Partidul Național Liberal. Nu am avut niciodată înțelegerea nici cu PSD-ul și nici cu alegătorii români că venim împreună și facem iar pe baronii prin județele țării. Nu am avut niciodată înțelegere cu PSD-ul că punem mâna pe Justiție și o controlăm noi, am avut o înțelegere cu PSD-ul și am spus cetățenilor României că vom face dreptate, că vom scoate justiția,  dacă și cât și unde, ea era în mâna lui Traian Băsescu, pentru a o face o justiție liberă, pentru a  face o justiție europeană și nu o justiție pesedistă. Nu m-am înțeles cu domnul Ponta ca bugetul acestei țări să mai fie alocat după criteriile partidului și clientelei PSD-ului. Dimpotrivă, am promis cu toții că lucrurile care s-au întâmplat din 2000 până în 2004 și din 2008 până în 2012 nu se vor mai întâmpla niciodată.

Ne-am angajat că îl facem pe Victor Ponta prim ministru. Și nu s-a bătut nimeni mai tare și mai corect decât noi, pentru a chema oamenii la vot și pentru a-l face pe Victor Ponta prim ministru, este prim ministru și în ziua de azi. Ce anume nu a respectat Partidul Național Liberal? Ce anume a trădat Partidul Național Liberal?

Vă spun aceste lucruri pentru că uneori ne lăsăm copleșiți, pentru că avem mai mult simț sau pentru că numai noi avem bun simț și pentru că uneori în fața unor minciuni și  a unor acuzații parcă nu mai găsești resurse să răspunzi.

Domnul Ponta care, vă aduceți aminte, v-am adus aminte, spunea care liberali? unde sunt liberalii?, acum este un mare admirator și un mare iubitor de Partidul Național Liberal.

Partidul Național Liberal în descrierile domnului Ponta este minunat, este un partid respectabil, este un partid de care domnul Ponta are nevoie, USL trăiește, cutare, cutare, cutare.

Partidul Național Liberal are un singur defect, Crin Antonescu. Fără Crin Antonescu refac ei USL-ul cu Partidul Național Liberal, asta la nivel național. Pentru că la Botoșani, citeam o declarație ieri, USL Botoșani se va reface, dar fără Florin Țurcanu. Florin Țurcanu este președintele PNL Botoșani și al Consiliului Județean Botoșani. Doamna Firea, până să înceapă scandalul între familia Pandele și familia Băsescu, ne explica ce bine ar merge sau ce bine ar merge USL-ul la Ilfov, dar ghiciți ce, fără Marian Petrache, care este președintele PNL-ului. Pun pariu pe orice, că și la Vrancea ar fi bine să se refacă USL-ul, dar fără Nini Săpunaru.

Nu putem satisface această dorință a domnului Ponta, pentru că sigur, dacă nu mai este Antonescu, domnul Ponta ar putea să rezolve problema cu domnul Tăriceanu. Bine, dar nu avem atâția tăriceni, totuși în partid, mai trebuie unul la Botoșani, mai trebuie unul la Ilfov, mai trebuie unul la Vrancea, mai trebuie câteva zeci de mii cel puțin de oameni dispuși să trădeze, de oameni dispuși să se angajeze la remorca, la căruța PSD-ului.

Totuși nu e nouă această dorința a domnului Ponta. Știți cine a mai avut-o și a mai exprimat-o? Domnul Băsescu! Nu ne spunea nouă domnul Băsescu cu ceva vreme în urmă că abia așteaptă dreapta să se reunească și că Partidul Național Liberal e un partid cu liberali adevărați, e un partid de dreapta? Da! Cu ce condiție? Una simpla, fără Crin Antonescu!

Sunt un om bun, milos, n-am bucurie mai mare decât să îi fac pe alții bucuroși. Ăștia, Ponta, Băsescu sunt și ei oameni. Când văd câți oameni s-ar bucura, când văd de patru-cinci ani de fapt câți oameni s-ar bucura dacă ar dispărea odată Antonescu din fruntea Partidului Național Liberal, le spun să stea liniștiți, Antonescu va pleca foarte curând din fruntea Partidului Național Liberal. Nu îi amăgesc, nu le promit lucruri irealizabile, le spun precis și cauza, și data, și destinația. Cauza Constituția, data 22 decembrie, destinația Cotroceni.

Faptul că domnul Tăriceanu, un om care ne-a fost președinte, un om care a fost unul din reprezentații cei mai cunoscuți și recunoscuți ai liberalismului și ai Partidului Național Liberal,  este în situația în care îl vedem astăzi este un lucru foarte trist. Vă reamintesc totuși următorul lucru. Acest partid a fost părăsit de fostul său președinte Valeriu Stoica, președinte, ministru al Justiției, cine mai știe astăzi ce face Valeriu Stoica? E bine, are din ce trăi, vă asigur! A făcut niște afaceri grozav de bune cu biroul său de avocatură, ceea ce pe noi ca liberali ne bucură. Sper că și-a plătit impozitele în întregime și la timp. Din punct de vedere politic întreb, unde este Valeriu Stoica? Nicăieri! A plecat domnul Stolojan, un om care a condus Partidul Național Liberal într-un moment greu și un om pentru care vă mărturisesc deschis, în ciuda celor întâmplate, eu păstrez undeva și o amintire bună, pentru că e un om care într-un anumit moment sau de care într-un anumit moment partidul a avut nevoie  și care a respectat totuși niște lucruri în acest partid și în spiritul lui, chiar dacă nu îi aparțineau, chiar dacă nu îi erau naturale. A plecat și Theodor Stolojan. Despre Theodor Stolojan știm unde este, dar ce mai înseamnă în fond din punct de vedere politic domnul Theodor Stolojan, un pensionar politic, un pensionar cu pensie bună.

A plecat domnul primar Chiliman, nu suporta că era partidul prea la stânga, dar acum și domnul Chiliman, și domnul Moisescu fac declarații și personajul bun este tot Tăricean (…), deși  totuși Tărcieanu a rămas acolo unde era rău când eram eu. A plecat și domnul Silaghi, au mai zis niște primari că pleacă, asta știți cum e, mai vedem noi, cum v-am zis o să plec și eu! Dar doamnelor și domnilor, Partidul Național Liberal a avut lideri mai buni, mai răi, mai de succes, mai de puțin succes. A avut în decursul istoriei sale, și mă refer acum la istoria mai veche, lideri extraordinari. Niciodată nu am fost un partid de lideri. Un partid de lideri este un partid care crește și dispare în funcție de un anumit lider, ca Partidul România Mare, de exemplu, sau cum se va vedea totuși în bună măsura ca Partidul Democrat.

Partidul Național Liberal nu este un partid de lideri și Partidul Național Liberal nu poate fi amenințat nici de domnul Ponta, nici de altcineva – dispăreți, vă înghițim, vă rupem pentru că a venit Tăriceanu, a venit Silaghi, pleacă Antonescu, pleacă Popescu, vine Săpunaru, pleacă Săpunaru. Fiindcă forța Partidului Național Liberal stă în următorul lucru, mai mult chiar decât în istoria sa extraordinară, incomparabilă, mai mult decât în faptul că noi, spre deosebire de alții, avem niște idei și niște valori. Nu le putem, nu suntem poate în stare întotdeauna să le respectăm sau să le aplicăm cum s-ar cuveni, dar le avem, știm de ele. Știm măcar când le încălcăm, știm măcar când nu reușim. Avem criterii, alții n-au nici un fel de criterii. De-aia pot trece de la un partid la altul, de-aia pot hăitui primarii și duce dintr-o parte în alta, pentru că n-au decât un singur criteriu, puterea, nu au altceva în mintea lor ca oameni politici.

Dar nici măcar în asta nu stă forța Partidului Național Liberal. Forța Partidului Național Liberal stă în dumneavoastră, niciunul nu a venit aici în acest partid cu forța, niciunul nu este ținut cu forța. Nu ați avut niciodată, cei care ați apucat să stați o perioadă de timp mai lungă, nu ați avut niciodată mai multe avantaje decât dezavantaje în România acestor ani din faptul că sunteți liberali. Aceasta este o forță pe care n-a putut să o sufoce, să o sugrume, să o facă să dispară FSN-ul domnului Iliescu, PSD-ul domnului Năstase. Aceasta este  o forță pe care n-a putut, deși s-a străduit din răsputeri și cu multe puteri, s-o facă să dispară domnul Traian Băsescu și pe care este caraghios să își închipuie din barcă sau de pe uscat domnul Ponta că ar putea s-o facă să dispară vreodată.

Dar acestă forță trebuie să se manifeste pentru toți ceilalți în 25 mai, fiindcă în 25 mai noi vrem și avem nevoie de voturi ale concetățenilor noștri nu doar pentru a trimite mai mulți europarlamentari la Bruxelles, și trimitem pentru că sunt buni, avem nevoie de cât mai multe voturi pentru a arăta tuturor cetățenilor români, care abia așteaptă să se termine perioada Băsescu, dar nu ca să se întoarcă în 2004, ci ca să meargă spre 2015, spre 2020, să arătăm  o alternativă, să arătăm că au cui să își dea votul, că există o forță suficient de puternică pentru toți cetățenii români care vor și ei ca, peste câțiva ani, în 2018, când se vor împlini 100 de ani ai României întregi să poată să spună mulțumiți Sunt român, România este țara mea, România este o țară liberă, o țară democratică, este o țară prosperă, o țară în care vreau să trăiesc și în care vreau să trăiască mai departe și copiii mei.

Noi putem reuși asta și o vom reuși! Dumnezeu să ne ajute!

Etichete:, , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: