PNL Sector 3: Daniel Marinescu, fost prim-vicepreședinte PC Sector 3, vine la PNL cu 200 de oameni

487992_421443461267406_1821347210_nPNL Sector 3 a primit în rândurile sale 200 de noi membri, ai căror lider este Dan Marinescu, fost prim-vicepreședinte PC Sector 3. Oamenii care l-au urmat în PNL provin din rândurile PC, fiind persoane care doresc să se implice mai mult în acțiuni care privesc comunitatea lor.

”Am fost împotriva aducerii UDMR la Guvernare și a concesiilor care li se fac permanent, datorită slăbiciunilor Coaliției de Guvernare. Astfel, am decis, împreună cu o parte din colegii mei, să ne alăturăm PNL, pentru că ne leagă o gândire asemănătoare. Faptul că am venit la PNL înainte de campania electorală nu este întâmplător. Acum este momentul ca eu și oamenii care mă urmează să arătăm că suntem un real suport pentru ca echipa PNL Sector 3 să obțină cel mai bun scor posibil la alegerile europarlamentare”, a declarat Dan Marinescu.

La intrarea în rândurile PNL, Daniel Marinescu a fost cooptat ca vicepreședinte al filialei PNL Sector 3.

9 mai 2014                                                                                    

Filiala PNL Sector 3

Etichete:, , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: