Declarație politică deputat Radu Zlati: PSD încalcă din nou autonomia autorităților locale

radu_zlati_pnlConform unei ordonanțe de urgență aprobată recent, Ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, poate aproba finanțarea unor investiții locale la cererea primarilor, fără ca solicitările respective să treacă prin filtrul aprobării de către președintele și consiliul județean care coordonează activitatea respectivelor primării.

Prin ordonanța sa de urgență, guvernul Ponta alterează principiul descentralizării, parte componentă a programului politic al USL și al programului electoral care a câștigat alegerile în Decembrie 2012. Este încă o dovadă, dacă mai era necesar, că USL este mort, că PSD și acoliții săi la guvernare impun poporului român, din nou, o concentrare a puterii la nivel guvernamental așa cum guvernarea Adrian Năstase a încercat dar nu a reușit, fiind stopată de victoria dreptei din 2004.

Chiar mai mult și mai dur decât în perioada 2000-2004, PSD calcă în picioare autonomia locală, răpind din atribuțiile financiare ale consiliilor județene și trecând controlul unor cheltuieli importante pentru funcționarea primăriilor exclusiv în sarcina ministerului condus de către domnul Dragnea.

Iată că ceea ce nu a îndrăznit să facă mult hulitul guvern Boc, îndrăznește guvernul Ponta 3. Desigur, ordonanța de urgență nu este decât un simptom al fricii PSD (care a devenit, prin adoptarea PPDD, Albă ca Zăpada și cei 5 pitici) că va pierde controlul asupra multor consilii județene odată cu fuziunea dintre PNL și PDL, urmată de o posibilă coagulări a dreptei în jurul acestui partid.

Dar, zice vorba poporului român, „de ce îți este frică nu scapi”. Iar viitorul va demonstra că pierderea puterii politice, coșmarul care dă frisoane celor aflați momentan la cârma treburilor țării, este nu numai o posibilitate ci și o realitate la construcția căreia Partidul Național Liberal depune toate eforturile sale.

Radu Zlati, deputat PNL colegiul numărul 5 – județul Cluj

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , ,

3 comentarii pe “Declarație politică deputat Radu Zlati: PSD încalcă din nou autonomia autorităților locale”

  1. hmm 10 iunie 2014 la 9:50 AM #

    un vis: psd, 10 ani in opozitie, din nou 🙂

    Apreciază

  2. Ionut 12 iunie 2014 la 9:37 AM #

    OFF-TOPIC

    Am si eu o intrebare (retorica): de ce maharii pesedisti nu-si vand averile cu aceeasi constiinciozitate cu care vand averea statului roman (adica a noastra, a tuturor)?

    Acest guvern incompetent si corupt a scos la vanzare pachetul majoritar al unei companii care, in primul semestru din 2013, a avut un profit de 20,8 mil. euro la o cifra de afaceri de 29,1 mil. euro.

    De ce fraierii de romani sunt consultati prin referendum daca vor sau nu 300 de parlamentari, dar niciodata nu sunt consultati prin referendum in ceea ce priveste deciziile economice majore?

    De ce Adrian Nastase a vandut Petromul si nu si-a vandut ferma de la Cornu?

    Acesti BANDITI care ne guverneaza s-au umplut de averi, iar tara au umplut-o de datorii, falimente, taxe si impozite… Asta sunt, o banda de talhari la drumul mare.

    Apreciază

  3. Ionut 12 iunie 2014 la 11:01 AM #

    Consider ca PNL ar trebui sa inceapa discutii cu PPDD, in vederea formarii unei aliante, avand in vedere sicanele la care este supus acest partid din partea mai-marilor pesedisti si udemeristi.
    Dan Diaconescu, cu toate excentricitatile sale, mi se pare un personaj politic mai credibil si mai putin toxic pentru politica romaneasca decat Ponta si acolitii sai.

    Cred ca PNL nu trebuie sa piarda aceasta ocazie.

    Apreciază

%d blogeri au apreciat: