Declarație de presă: Legea Educației, din nou modificată prin Ordonanță de Urgență

Radu ZlatiAflăm din citirea Monitorului Oficial că în data de 26 Iunie 2014 Guvernul a emis o Ordonanță de Urgență care modifică multe dintre prevederile Legii Educației.

Nu văd nici o necesitate obiectivă care să fi obligat Ministerul Educației și Cercetării la o astfel de inițiativă. Majoritatea guvernamentală dispune de o voturile necesare pentru ca un proiect de lege, propus de către Guvern sau de către parlamentarii puterii, să primească caracter de urgență și să fie trecut prin ambele Camere într-un timp rezonabil.

În schimb o astfel de Ordonanță de Urgență, emisă la finele sesiunii parlamentare și făcându-și efectele de îndată, ar urma să fie discutată în comisiile parlamentare (unde eventual ar urma să fie amendată) și în plenul Camerelor de abia în toamnă. Convenabil pentru unele grupuri de interese deoarece această eșalonare în timp va duce la faptul că unele prevederi ale OUG, chiar dacă vor fi amendate în toamnă, ele își vor fi făcut deja efectul (de exemplu, organizarea examenelor de titularizare pe post, concursuri pentru ocuparea funcțiilor de directori, trecerea din domeniul public al statului in domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale, etc.)

Ca membru al Partidului Național Liberal și al Comisiei pentru Învățământ, ştiinţă, tineret şi sport nu pot fi de acord cu această practică legislativă, prin care legi organice, legi esențiale pentru societate românească, sunt modificate discreționar prin Ordonanțe de Urgență.

Nu sunt de acord cu multe dintre prevederile OUG despre care aminteam mai sus; altele pot face obiectul unor discuții aplicate, serioase și plecând de la analize obiective ale situației învățământului românesc. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că a sosit momentul de a limita prin lege numărul OUG pe care un Guvern, oricare ar fi coloratura sa politică, le poate emite pe timpul unei sesiuni parlamentare; și de a stipula clar că prin OUG nu se pot modifica legi organice. Să întărim rolul Parlamentului și să limităm tentativele Guvernului de legiferare prin abuzul de ordonanțe de urgență – iată care ar putea fi unul dintre obiectivele pe care Parlamentul și le-ar putea asuma pentru sesiune parlamentară viitoare. Obiectiv pe care, sunt sigur, Partidul Național Liberal și l-a asumat deja.

Radu Zlati, deputat PNL

Reclame

Etichete:, , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: