Întrebare adresată domnului ministru Robert-Marius Caznciuc

Radu ZlatiDomnului Ministru al Justiției, Robert-Marius Cazanciuc,

Domnule Ministru,

Am aflat din presă despre prezența dumneavoastră, cu ocazia deschiderii anului școlar 2014, alături de domnii Mircea și Marius Cozma. Este imposibil ca dumneavoastră, atât în calitate de Ministru al Justiției cât și în aceea de membru de partid, să nu cunoașteți faptul că respectivii domni sunt judecați pentru grave fapte de corupție fiind, de altfel, în stare de control judiciar.

Aș vrea să vă întreb, domnule Ministru, dacă locul unui demnitar al statului român este alături de două personaje (domnii Mircea și Vlad Cosma) asupra cărora, dincolo de prezumpția de nevinovăție, planează acuzații grave – acuzații aruncate asupra lor de către o instituție pe care, indirect, acest demnitar o tutelează. Cu alte cuvinte, domnule Ministru, nu vi se pare că alăturarea dumneavoastră, într-un exercițiu de imagine publică, alături de domnii Cosma, tată și fiu, nu este un afront la adresa DNA, parte a eșafodajului justiției pe care cu onoare o patronați, și că are darul, în ochii opiniei publice, de a-i deculpabiliza și de a le curăța imaginea? Nu vi se pare că, prin extensiune, că respectiva alăturare ar putea să transmită un mesaj celor care vor oferi o soluție acestui penal, masaj care ar putea riscă să distorsioneze soluția juridică ce av fi oferită?

Domnule Ministru, sunt convins, până la proba contrarie, de inocența dumneavoastră precum și de bunele dumneavoastră intenții în nefericitul incident din 15 Septembrie. Vă readuc doar aminte că, după alăturarea unui demnitar ales al statului român, președintele Băsescu, de o persoană care avea mai multe decizii de NUP dar nici o condamnare, o parte a opiniei publice a cerut demisia respectivului demnitar. Și dacă aceeași demisie nu ar fi o soluție morală a unui demnitar numit, care a ales să rămână într-o nefericită tovărășie cu persoane pentru care faza NUP-ului a fost depășită cu mult.

Aștept răspunsul dumneavoastră, cu speranța că acest răspuns va fi o demisie depusă pe masa premierului Victor Ponta.

Solicit răspuns în scris.

Deputat PNL Radu Zlati

Reclame

Etichete:, , , , ,

Un comentariu pe “Întrebare adresată domnului ministru Robert-Marius Caznciuc”

  1. Paul-Sorin Tița 17 septembrie 2014 la 6:54 PM #

    S-a bucurat şi omul că l-a recunoscut cineva şi vrea poză cu el.

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: