Discursul președintelui Klaus Iohannis susținut vineri, 31 octombrie, la Sibiu în cadrul mitingului ACL

10696359_718327904921130_1727149910904600878_nVă mulţumesc pentru această primire excepţional de frumoasă. Am fost în aceste săptămâni pe foarte multe scene, am întâlnit foarte mulţi oameni şi vă spun – nicăieri nu-i ca acasă. Am fost la 5 întâlniri regionale, nicăieri oamenii nu au fost atât de entuziaşti ca voi aici în Sibiu. Mulţumesc! Daţi-mi voie după ce v-am salutat să-i salut şi pe cei de pe scenă, doamnelor şi domnilor, preşedinţi, parlamentari, primari, consilieri, îmi face mare plăcere că pot să salut astăzi, sigur, pe colegii mei din Alianţa Creştin Liberală dar în mod deosebit, sper că şi dumneavoastră simţiţi aşa, îi salut pe cei din Forumul Democrat al Germanilor din România şi dacă îmi permiteţi să îi salut şi pe colegii mei din Primărie, cei care au ţinut să fie astăzi aici. Aţi venit dragii mei, cei mai mulţi dintre voi, sigur din Sibiu, dar aţi venit, şi vă mulţumesc, din tot judeţul Sibiu, şi nu aţi venit singuri, aţi venit cu primarii voştri. Haideţi să îi aplaudăm pe primarii noştri care au rămas la noi, în Alianţa Creştin Liberală. E mare lucru, în aceste vremuri când cei de la Guvern îşi creează singuri avantaj după avantaj şi au încercat să convingă primari de la noi să treacă la ei, cu ai noştri nu au reuşit. Dragii mei, nu este întâmplător că am ales să închei campania electorală pentru prezidenţiale, astăzi, în această după-amiază frumoasă, aici, împreună cu voi în Sibiu. Pe voi, dragii mei vă cunosc cel mai bine, şi voi dragii mei mă cunoaşteţi cel mai bine şi faptul că aţi venit în număr atât de mare este pentru mine o confirmare a candidaturii mele. Vă mulţumesc!

Fără voi, dragii mei, nu aş fi eu astăzi aici în poziţia de candidat . Voi şi cu mine am început acum 14 ani un proiect, un proiect foarte frumos – este Sibiul, Sibiul cultural, Sibiul european, şi am reuşit. Împreună am reuşit!

Haideţi dragii mei, împreună să dăm aici la Sibiu semnalul schimbării pentru România.

Vă fac o promisiune: când voi ajunge la Cotroceni nu voi uita Sibiul şi nu voi uita sibienii niciodată. Voi fi preşedintele ardelenilor, şi preşedintele oltenilor, şi preşedintele moldovenilor, şi preşedintele muntenilor, şi preşedintele bănăţenilor, şi preşedintele dobrogenilor, şi preşedintele românilor din diasporă, dar atunci când voi spune acasă, voi spune Sibiu.

Şi mai cu seamă, când ne uităm la televizor vedem faţa cea mai urâtă a politicii româneşti din ultimii 25 de ani, vedem ceea ce am numit eu acum câteva zile, tot în faţa unei mulţimi entuziaste – România lui Victor Ponta. Vedem o Românie unde politicienii merg în Parlament şi în loc să facă legi pentru oameni, fac legi pentru ei, ca să se apere de justiţie, vedem baroni locali care se îmbogăţesc fără măsură de la o zi la alta în loc să muncească pentru oamenii care muncesc de dimineaţa până seara şi abia le ajung banii să îşi plătească impozitele şi taxele. Vedem la televizor unul după altul, politicieni corupţi, politicieni care s-au ocupat de retrocedări ilegale de păduri, vedem baroni locali duşi la Parchete, vedem cea mai urâtă faţă a politicii româneşti din ultimii 25 de ani. Dar vă spun dragii mei, dacă noi vrem atunci avem o alternativă, dacă noi vrem şi votăm cum trebuie în 2 şi în 16 noiembrie atunci împreună putem să construim România lucrului bine făcut, o Românie normală. Noi împreună dragii mei putem să construim România lucrului bine făcut, o Românie normală cu oameni normali, România noastră.  România lucrului bine făcut este a tinerilor care vor şcoli bune şi care vor o şansă în viaţă, care vor locuri de muncă, a lor este România noastră, România lucrului bine făcut, nu a clicilor de partid. România lucrului bine făcut, România noastră, România normală este a oamenilor în puterea vârstei care muncesc de dimineaţa până seara, a lor este România noastră, şi nu a baronilor locali. România lucrului bine făcut, România noastră este şi România seniorilor, a oamenilor care au muncit o viaţă întreagă şi societatea nu i-a răsplătit cum se cuvine. Ei merită tot respectul şi a lor este România noastră şi nu a baronilor şi clicilor din partid.

De aici, din Sibiu, îmi doresc ca împreună să dăm semnalul schimbării şi să câştigăm România noastră, România lucrului bine făcut. Dragii mei, peste 2 zile votăm, ne alegem preşedintele. Este foarte important să înţelegem cu toţii că e important să mergeţi să votaţi, este un drept pe care noi sibienii ni l-am câştigat. Aici, în această piaţă au murit oameni pentru ca noi să avem dreptul să votăm. Nu irosiţi acest vot!

Îi aud pe mulţi că încă nu s-au hotărât, oameni care spun că încă mai stau şi judecă şi îmi permit să îi întreb şi vă rog pe voi, când mergeţi acasă şi îi întâlniţi, să îi întrebaţi tot aşa: vă merge mai bine de când este Victor Ponta prim-ministru?

Atunci dragii mei, acest răspuns vă spune cum trebuie să votaţi şi spuneţi tuturor, pentru că acum este timpul schimbării, acum putem să facem lucrurile mai bine, dar peste 5 ani va fi prea târziu. Votul este cea mai importantă armă a cetăţeanului într-o democraţie, folosiţi-l!

Aud pe unii spunând că de fapt această luptă electorală se decide doar în turul 2, pe 16 noiembrie, şi vă spun: semnalul schimbării se dă din 2 noiembrie pentru ca în 16 noiembrie votul vostru să fie decisiv.

Dragii mei, am reuşit împreună să schimbăm faţa Sibiului, haideţi împreună să schimbăm faţa României!

Dragii mei sibieni, vă cer sprijinul vostru şi încrederea voastră şi vă promit că voi recâştiga România normală, România lucrului bine făcut, pentru voi!

Doamne ajută!

Etichete:, , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: