Declaraţie politică: Un pod de inimi nu poate fi rupt!

20150604_093850Domnule Președinte de ședință, stimaţi colegi,

Pe 5 iulie, frații noștri din Moldova – cei care cred, cei care speră, cei care luptă pentru unirea cu România, se vor aduna la Chișinău, mână în mână și inimă lângă inimă, pentru a cere concetățenilor lor să sprijine, într-un mare elan național, ”Pactul pentru Unire, Pactul pentru Europa”.

Este momentul ca și noi, reprezentanți aleși democratic de către poporul român, să lansăm un mesaj puternic de sprijin pentru unioniștii moldoveni.

Soarta națiunilor nu stă în confluența fastă a constelațiilor; nici în bunăvoința, atâta câtă este și niciodată dezinteresată, a mai marilor acestei lumi. Ea stă, bună sau rea, în brațele, mințile și inimile celor care alcătuiesc națiunea în majestatea ei suverană – cea care își hotărăște, de sine stătătoare, prezentul și viitorul.

O declarație din partea Camerelor reunite, din partea tuturor parlamentarilor indiferent de orientare politică, prin care ne manifestăm sprijinul moral pentru pașii făcuți de sora noastră Moldova către integrarea în Europa Unită, cel mai firesc drum către Unirea cu România, este, acum mai mult decât oricând, necesară.

Bat nori negri la porțile de răsărit ale Europei. Și în vremuri grele trebuie să fim, toți frații împreună, sub același acoperiți, în aceeași casă.

Cu trei ani înainte de sărbătorirea Unirii celei Mari, ne vom arăta noi nevrednici de marii noștri înaintași? Eu sper că nu. Așa să ne ajute Dumnezeu.

Radu Zlati,
Deputat PNL

Etichete:, , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: