Declarație de presă: Domnule Cazanciuc – o demisie, ceva?

radu zlati

Aflu din presă că miniștrii de justiție din opt state europene, toate membre ale UE, toate aparținând fostului lagăr comunist (Estonia, Lituania, Polonia, Cehia, Portugalia, Georgia şi Ungaria) au semnat la Tallinn o declarație comună privitoare la crimele regimurilor totalitare, cu referire expresă la regimul comunist. Respectiva declarație îndeamnă la crearea unei instituţii care să ancheteze şi pedepsească crimele comise de către regimul comunist.

Dintre respectivele semnături lipsește cea a titularului portofoliului Justiției din România, Robert Cazanciuc. În legătură cu această absență se pune în mod legitim întrebarea: De ce?

A fost invitat domnul Cazanciuc la Tallinn și nu s-a dus, eventual trimițând în locul domniei sale un subordonat? În acest caz, domnul Ministru ar trebui să prezinte opiniei publice explicațiile absenței sale.

Dacă nu pentru altceva, atunci pentru a evita ca unii răuvoitori să ofere alte explicații. Precum aceea că, în loc să cauționeze cu prezența și semnătura sa un act care condamna explicit comunismul, domnul Cazanciuc a preferat să care mapa și să asigure spatele rudei sale, încă premier al României, domnul VV Ponta. Sau explicația, și aceasta posibilă, că domnul Cazanciuc a considerat prezența domniei sale în cadrul unei ceremonii care avea drept temă comemorarea samavolnicului tratat Ribbentrop-Molotov ca fiind fără de folos sau chiar (cine știe?) dăunătoare carierei sale politice, în interiorul unui partid al cărui președinte de onoare este ex-tovarășul Ion Iliescu.

Nu a fost invitat domnul Cazanciuc la Tallinn? Atunci lucrurile stau chiar mai rău – și nu doar pentru domnul Ministru personal ci și pentru România, care este încă o dată izolată în concertul națiunilor din această parte a Europei.

A fost invitat domnul Cazanciuc, a fost prezent la întâlnire (ceea ce presa din România nu a aflat) și nu și-a pus semnătura pe respectiva declarație? În acest caz, admit – cu totul neverosimil, lucrurile ar sta, poate, cel mai grav. Și o explicație este nu doar necesară, dar și inevitabilă.

Deocamdată, solicit domnului Cazanciuc explicații care să ne lămurească asupra acestei absențe, plină, pentru mine, de conținut.

Mai aștept din partea domniei sale și a ministerului pe care îl conduce o lege care să condamne nu doar în efigie excesele regimului comunist în România dar și, pe modelul legii anti-legionare, să condamne la ani de pușcărie sau amenzi penale orice încercare de popularizare a respectivului regim, de promovare a cultului acestuia sau a vectorilor de imagine ai regimului comunist.

Dar cum nu cred că domnul Cazanciuc va binevoi să ofere nici explicații, nici vreun proiect de lege în sensul arătat de către mine, îl invit (din nou!) să procedeze la un act mult mai simplu, și anume să își prezinte demisia.

Deputat PNL,

Radu Zlati

Anunțuri

Etichete:, , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: