PNL după alegerile locale 2016 (V): Resursele umane

Concluzia articolului anterior: Partidul Național Liberal are nevoie de o rebranduire ideologic-doctrinară, deoarece ideile ancoră ale naționalism-liberalismului din primele decenii post-revoluționare par a se fi diluat într-o zeamă amorfă din care răsar, din când în când, ciozvârte aburinde de oportunism politic.

Să nu uităm însă că purtătorii ideilor liberale sunt, la urma urmei, tot oamenii. Și de asemeni oamenii sunt cei care transpun ideile, principiile, valorile, în practica politică, în realitatea cotidiană. Cum își recrutează, formează și promovează oamenii PNL? Cum a avut loc acest proces la nivelul departamentului resurse umane, în cadrul PNL București? Răspunsul poate fi sugerat, pe scurt,  de faptul că acest departament nu există în cadrul structurilor de partid în PNL.

Recrutarea membrilor de partid este mai curând haotică și în cel mai bun caz se află sub zodia hazardului. Este adevărat, mai ales pentru tinerii liberali, a fost instituționalizată practica școlilor de vară, dar rezultatele concrete ale acestor cursuri de formare este cu totul discutabil. Iar în ceea ce privește promovarea, ea încă are de suferit de pe urma unui bizantinism feroce.

Este adevărat, situația în ceea ce privește politica de resurse umane din cadrul PNL poate fi regăsită, uneori în forme chiar mai grave, cam la toate partidele politice din România, fie ele cu tradiție sau recent formate. Din partea partidului care a făurit România modernă și unitară, m-aș aștepta la mai mult, și la mai bine.

Revenind la studiul nostru de caz, eșecul liberal de la București, să spunem că proasta politică de cadre s-a făcut din plin simțită atunci când PNL a trebuit să facă nominalizeze candidații pentru Primăria Generală, primăriile de sector, pentru consilierii municipali sau de sector. Dureros mai ales în cazul liderilor echipelor, candidații de primar, cei care ar fi trebuit să fie locomotivele partidului.

În ultimii 8 ani de zile organizația municipală București nu și-a ”crescut” nici un candidat la Primăria Generală, nici un lider politic (parlamentar de București, consilier general sau de sector, primar de sector sau viceprimar) nu a fost lansat, susținut și format ca alternativă liberală la primarul Oprescu. Evident că, în momentul în care Oprescu a dispărut subit de pe scena politică, PNL București s-a dovedit incapabilă să prezinte conducerii centrale  și bucureștenilor o nominalizare certă internă, pregătită din vreme să facă față unei confruntări cu o asemenea, imensă, miză politică. Asemeni organizației municipale a fost situația și la sectoare (cu excepția relativă de la sectorul doi, unde DC Popescu a fost la o a doua tentativă de a ocupa fotoliul de primar).

Dar colegii din provincie să nu zâmbească superior când critic situația resurselor umane de la București, căci ea este, mai ales în cazul special al potențialilor candidați la primărie, asemănătoare cu a mai tuturor orașelor și municipiilor din România, unde PNL are sau nu are primari.

Dacă nu avem primari, candidații noștri la primării nu sunt pregătiți cu ani înainte, iar nominalizările sunt rodul relațiilor de putere din cadrul organizațiilor – adesea, din cauza lipsei de ofertă serioasă internă, suntem nevoiți improvizăm sau să apelăm la personalități politice din afara partidului. S-a văzut chiar și în alegerile locale din 2016 cum am pus soarta alegerilor (uneori chiar din mari orașe, cu organizații puternice) în mâinile, uneori de o curăție dubioasă, ale unor politicieni veniți din cu totul alte zone politice și doctrinare.

Acolo unde avem deja primari, aceștia nu și-au pregătit o succesiune, crezându-se probabil nemuritori sau inviolabili. Mă cutremur gândindu-mă ce s-ar întâmpla dacă mâine sau poimâine vreunul dintre primarii de mare urbe, din aceia care au defilat victorioși la ultimele alegeri, ar fi incapacitat dintr-o cauză sau alta. S-ar putea să constatăm că la umbra marilor stejari nu au crescut decât, în cel mai bun caz, decât niște ciuperci liberale, tocmai bune să fie făcute tocăniță de adversarii noștri politici în cazul unor alegeri locale anticipate.

PNL are nevoie, în ce privește resursele umane, de reguli și proceduri. Ca să evităm (la porțile Orientului fiind nu vom reuși niciodată întru totul, dar măcar să limităm…) jocul influențelor, al cercurilor de interese, al voluntarismului unor baroni de partid. Și ca să eficientizăm modul în care folosim cea mai de preț resursă a oricărui partid, resursa umană.

PS: Da, știu, problema resursei de cadre nu este doar problema alegerilor locale. Ea este, de asemenea, problema alegerilor parlamentare sau a numirilor politice în cadrul administrației locale și centrale. Dar fiecare lucru, la timpul său…

alte articole pe aceeași temă:

PNL DUPĂ ALEGERILE LOCALE 2016 (IV): CUVÂNTUL ȘI FAPTA

PNL DUPĂ ALEGERILE LOCALE 2016 (III): POVEȘTI, POVEȘTI…

PNL DUPĂ ALEGERILE LOCALE 2116 (I): PLUS, MINUS?

PNL DUPĂ ALEGERILE LOCALE 2016 (II): UNIRE VS TALIBANISM