PNL după alegerile locale 2116 (I): Plus, minus?

Radu ZlatiPrima impresie după exit-poll-uri a fost aceea de dezastru. Impresia dată, în special, de înfrângerea de la București.

Nu faptul că am fost înfrânți de către PSD – mulți specialiști în domeniu scontau asta, în condițiile alegerilor într-un singur tur. Ci scorul usturător, atât la Primăria Generală cât și la sectoare, precum și faptul că Partidul Național Liberal (noul, marele, istoricul, cum ar fi să o luăm) a fost devansat de către un partid nou apărut, USB, care  a propus candidați no-name (cu excepția liderului, Dan Nicușor) și, la sectoare, programe uneori rizibile.

A doua zi, dimineața, după publicarea rezultatelor parțiale din țară, impresia s-a nuanțat. Co-președinții partidului au și ei dreptatea lor: la votul politic (cel de la consiliile județene) avem de-a face cu cel mai bun rezultat obținut de către PNL după 1989, scor care menține PNL în plasa PSD, ca principal competitor pentru guvernarea ulterioară alegerilor din toamnă.

Deci – un mare minus, pierderea alegerilor din Capitală, acolo de unde se lansează semnale politice către întreaga țară. Și un plus (nu mare, dar un plus, totuși) – scorul bun la votul politic național.

Problema mea nu este socoteala pe minus și plus, ci semnul de întrebare care urmează socotelilor de tot felul. Ce va fi?

Electoratul bucureștean este electoratul (vrem nu vrem, ne place sau nu) cel mai educat, mai sofisticat, cel mai pretențios, mai greu de mulțumit, mai mobil electorat. În special pe partea dreaptă. Ori, în cazul acestui electorat, PNL a eșuat să prezinte nu doar figuri politice care să mobilizeze, dar măcar o ”poveste” care să capaciteze energiile propriului electorat, să convingă electoratul nehotărât, să aducă la vot tineretul educat, întreprinzătorii, elitele societății românești, adică exact electoratul asumat de către PNL. Povestea ”anti-PSD” nu a dat rezultatul scontat, iar cea ”anticorupție” nici ea.

Ori, întrebarea este ce va fi la toamnă, dacă PNL nu va găsi resursele umane, doctrinare, de inteligență și energie prin care să impună electoratului o imagine proaspătă? Dacă nu va avea nici ce pune pe talgerul realizărilor (mărirea alocației la copii și modificarea indemnizației pentru concediul maternal nu atârnă prea greu, totuși, în ochii electoratului de dreapta!) și nici pe cel al promisiunilor?

Căci de ieri, o stafie începe să bântuie electoratul de dreapta: USR.

PS Da, știu că USR nu va fi o construcție politică de dreapta. Dar electoratul dezamăgit al PNL (da, ne-am dezamăgit electoratul!) nu va mai vota, captiv, PNL. Deoarece în toamna târzie a acestui an, va avea mai multe opțiuni, în afara PNL. Iar USR, legitimată prin victoria morală înregistrată de către USB ieri, la București, ar putea să fie exact ceea ce electoratul de drepta dezamăgit așteaptă ca ofertă.

Etichete:, , , , , ,

8 comentarii pe “PNL după alegerile locale 2116 (I): Plus, minus?”

  1. redguy1973 7 iunie 2016 la 12:20 PM #

    USR-ul poate avea un scor de peste 5% doar in orasele mari.La tara sau in orasele mici nu are nici o sansa,oricat ar vrea unii sa-l compare cu M5S.

    Apreciază

    • Radu Zlati 7 iunie 2016 la 6:16 PM #

      asta în virtutea faptului că în mediul rural și urban-mic, Dan Nicușor nu are notorietatea MM? Hm… cred că se lucrează intens la acest aspect… right now.

      Apreciază

      • redguy1973 7 iunie 2016 la 7:22 PM #

        Asta insemna ca USR este condus de alte persoane nu de catre Nicusor Dan?
        Sa fie o creatie a serviciilor??

        Apreciază

        • Radu Zlati 7 iunie 2016 la 7:35 PM #

          vom afla când se va ști adevărul despre uciderea lui JFK 🙂

          Apreciază

Trackback-uri/Pingback-uri

  1. PNL după alegerile locale 2016 (II): Unire vs talibanism | Radu Zlati - deputat de Gherla - 7 iunie 2016

    […] PNL DUPĂ ALEGERILE LOCALE 2116 (I): PLUS, MINUS? […]

    Apreciază

  2. PNL după alegerile locale 2016 (III): Povești, povești… | Radu Zlati - deputat de Gherla - 8 iunie 2016

    […] PNL DUPĂ ALEGERILE LOCALE 2116 (I): PLUS, MINUS? […]

    Apreciază

  3. PNL după alegerile locale 2016 (IV): Cuvântul și fapta | Radu Zlati - deputat de Gherla - 9 iunie 2016

    […] PNL DUPĂ ALEGERILE LOCALE 2116 (I): PLUS, MINUS? […]

    Apreciază

  4. PNL după alegerile locale 2016 (VII): Concluzii provizorii | Radu Zlati - deputat de Gherla - 13 iunie 2016

    […] PNL după alegerile locale 2116 (I): Plus, minus? […]

    Apreciază

%d blogeri au apreciat: