PNL după alegerile locale 2016 (VI): Noi și Ceilalți

Zlati

Concluzia articolului precedent: Partidul Național Liberal trebuie să își asume un set de principii, reguli și proceduri în ce privește recrutarea, formarea și promovarea membrilor de partid, astfel încât să se evite pe cât posibil subiectivismul promovării în diferite funcții (sau candidaturi la demnități publice…), să se identifice personalități cu reale competențe în diferite domenii și să maximizeze folosirea acestor competențe. Înființarea, măcar la nivelul organizațiilor municipale și județene a unor compartimente de Resurse Umane ar putea să ajute la atingerea acestor deziderate.

Am vorbit în articolele anterioare despre problemele de ordin intern pe care le-a întâmpinat PNL București în cadrul alegerilor locale. Nu am pretenția să fi făcut un inventar exhaustiv. Pe de altă parte am abordat doar acele aspecte care pot fi extrapolate și în cazul altor organizații de partid din țară sau Diaspora, ba chiar la întregul partid.

Dar au existat și cauze să zicem exterioare structurilor de partid deși, vom vedea, strâns legate de comportamentul partidului. O astfel de cauză este tipul de relaționare al PNL cu ceilalți actori majori ai vieții politice: Președintele, Prim-ministrul, partidele.

În relația cu Klaus Iohannis, Partidul Național Liberal a lăsat impresia că joacă, din proprie inițiativă, un rol subaltern. Realitatea este, după câte știu eu, alta – dar în politică adesea nu are importanță adevărul, ci imaginea. Iar imaginea în mentalul colectiv este că PNL este un partid teleghidat de la Cotroceni. Dacă ar fi așa poate că nici nu ar fi așa de rău, deoarece dacă PNL ar fi o marionetă iar KWI im păpușar, atunci, măcar, păpușarul ar purta de  grijă uneltei pe care o folosește pentru a își atinge scopurile.

Din decembrie 2014 și până azi am atras de câteva ori atenția colegilor mei că deviza ”Prin noi înșine” ar însemna că trebuie să stăm ferm pe picioarele noastre, iar nu să ne străduim să ghicim cum ar fi mai bine… mai nu pentru noi, ci pentru relația pe care o avem cu fostul lider al partidului și actual președinte al României. Regret, de pildă,  și azi că PNL a renunțat să sprijine prima formă a Codului Fiscal, retrimis de Klaus Iohannis Parlamentului; am ratat atunci un bun prilej să rămânem fideli deciziilor noastre inițiale și să putem, în această toamnă, să punem ceva pe talgerul realizărilor PNL în favoarea populației.

Dacă noi am fost ”partidul lui”, al lui Iohannis, președintele nu a fost ”al nostru”; căci dacă noi am adus câteva servicii majore președinției (votarea directorului SIE, ca să dau doar un exemplu – MRU nefiind deosebit de popular în rândurile PNL), reciproca nu prea a fost valabilă. Pe scurt, dacă nu am fost subalternii Cotrocenilor, nici parteneri nu am reușit să fim – parteneriatul presupune poziții de relativă egalitate, dar la acest statut PNL nu s-a străduit să ajungă. Așa fiind, să nu ne mire ce cred cei din afara partidului despre ”relația specială” dintre PNL și Președinte. Imaginea fiind aceea  evocată mai sus, după ce PNL a crescut în sondaje odată cu președintele (după miraculoasa victorie din 2014), a venit și momentul declinului – partidul a decontat nemulțumirile față de activitatea Președintelui, chiar în măsură mai mare decât Klaus Iohannis însuși.

În raport cu Guvernul Cioloș, poziționarea PSD și PNL a fost diferită. Dacă PSD spunea ceva de genul ”l-am votat, dar îl monitorizăm critic”, PNL avea o atitudine mult mai favorabilă: ”l-am votat, îl sprijinim”. Nimic de mirare, ținând seama de faptul că Iohannis își revendicase guvernul (”guvernul meu”) iar PNL sprijinea necondiționat președinția. Au fost puțini parlamentari PNL (eu unul dintre aceștia!) care să critice activitatea guvernului, atitudinile sau acțiunile unor miniștri, chiar dacă aceste atitudini sau acțiuni au făcut deliciul presei, ducând chiar la schimbarea unora dintre membri Guvernului. Nu este deci întâmplător că slăbiciunile și neîmplinirile guvernului tehnocrat au fost decontate electoral doar de către un PNL care a sprijinit Guvernul Cioloș, fără a avea, din partea acestui guvern, o contra-prestație notabilă. Spun asta deoarece premierul a schimbat unii prefecți în a căror instalație curgea în mod vădit sânge pesedist, dar miniștrii guvernului Cioloș au păstrat aproape intactă structura de secretari de stat care dorm cu icoana lui Dragnea sub pernă (nu mai aduc aminte de prezența lui Dâncu, tatăl primarilor și garanția că baronii de partid PSD sunt mulțumiți).

În primăvara lui 2016, Partidul Național Liberal a plătit pentru propriile sale greșeli, dar și în contul unor entități politice (Președintele României, Guvernul Cioloș) față de care a manifestat angajament și fidelitate fără să ceară nimic în schimb sau, când a solicitat ceva, a fost în cel mai bun caz ignorat (cazul guvernului, care ne-a refuzat în câteva rânduri – amintesc doar de refuzul unei OUG care să instituie votul în două tururi pentru primari). Vom vedea ce va aduce toamna. Între timp, PNL pare să-și fi găsit independența față de guvern – vom vedea dacă este doar o impresie, și care vor fi efectele acestei schimbări de comportament.

alte articole pe aceeași temă:

PNL DUPĂ ALEGERILE LOCALE 2016 (V): RESURSELE UMANE

PNL DUPĂ ALEGERILE LOCALE 2016 (IV): CUVÂNTUL ȘI FAPTA

PNL DUPĂ ALEGERILE LOCALE 2016 (III): POVEȘTI, POVEȘTI…

PNL DUPĂ ALEGERILE LOCALE 2116 (I): PLUS, MINUS?

PNL DUPĂ ALEGERILE LOCALE 2016 (II): UNIRE VS TALIBANISM

Anunțuri

Etichete:, , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: