Despre coordonarea cu premierul Ciolos
Am discutat inca de ieri cu Ministrul Muncii. Tema majorarilor salariale cu o luna inainte de alegerile generale este practic, din foarte multe puncte de vedere, o iluzie vanduta celor din aceste categorii socio-profesionale care sunt afectate de salariile mici. Discutia exista si exista pentru ca partidul pe care eu il conduc astazi are responsabilitatea stabilitatii economice si stabilitatii financiare.
Avem un parteneriat cu Dacian Ciolos pe teme care tin de Romania si de viitorul Romaniei iar problema majorarii de astazi, pe care PSD-ul o propune, inseamna nici mai mult nici mai putin decat o vanatoare de voturi contra puncte din deficitul tarii. Adica un vot in plus pentru PSD la alegeri inseamna un procent in plus deficit pebtru Romania. Ceea ce cred eu, este un cost mult prea mare ca sa iti poti permite o asemenra iresponsabilitate.
Daca am face o analiza sumara am constata ca aceste majorari nu pot fi aplicate.
1. Pentru ca sunt nesustenabile acum.
2. Pentru ca din punct de vedere al aspectelor constitutionale, nu poti, conform legii, sa faci aceste majorarii cu sase luni inainte de sfarsitul mandatului guvernamental.
3. Pentru ca principiul bicameralismului este incalcat.
Ce ma deranjeaza cel mai tare este iresponsabilitatea domnului Dragnea. Cel mai tare ma deranjeaza ca domnul Dragnea profita si manipuleaza sindicatele si profita de nevoia legitima a unor salarii decente in Romania.
Toate amendamentele discutate in Comisia de Buget Finante ieri, am incercat si le-am combatut de la primul pana la ultimul.
Impactul majorarilor salariale pe care astazi, prin amendamente le-a formulat PSD-ul, este de vreo patru miliarde, conform calculului sumar facut de Ministrul Muncii.
Cealalta lege are un impact mic. Problema din acea lege nu era impactul mare, era un milliard care pana la urma ar fi putut sa fie acoperit foarte bine, din punctul Guvernului de vedere. Problema din acea lege era o analiza care tine de moralitatea initiatorului. Mare parte din taxele pe care le elimina acea lege initiata de PSD sunt introduse in cei trei ani de guvernare Ponta, de la taxa pe stalp, timbrul de mediu, foarte multe taxe, vreo 40 am calculat noi, toate introduse de guvernul PSD.
Ca atare, ce introduce PSD atunci cand este la guvernare se elimina ulterior.
Nu e o problema, pentru ca nu suntem impotriva reducerii fiscalitatii, a debirocratizarii sau a dereglementarii atata vreme cat exista o coordonare intre Guvern, care spune aviz favorabil cu amendamente pentru o initiativa pentru ca din punctul nostru de vedere bugetul ar suporta aceasta initativa, dar atunci cand bugetul explodeaza si nu poti sa sustii o initiativa, evident ca putem vorbi de o pozitie ferma.
Daca gasiti oportuna eliminarea acestor taxe, de ce nu a facut-o PNL?
Sunt initiative pe care le poti genera si initiative la care te gandesti sau nu te gandesti. Faptul ca semnatura apartine altuia, nu inseamna ca o initiativa este mai buna sau mai proasta. Cred ca trebuie sa avem intelepciunea sa luam initiativa cu initiativa si sa o analizam.
Pe mine nu ma deranjeaza sa votez un proiect de lege depus de PSD, UDMR sau minoritati.
Sunt lucruri bune pentru Romania nu pentru ca le-a initiat PNL sau dl. Dragnea sau un alt lider de partid.
Despre initiativa maririlor salariale
Ideea de marire a salariilor este una cat se poate de decenta cata vreme ea poate devenii realitate. In anul 2008, majoritatea parlamentara a votat dublarea salariilor profesorilor, lege care nici in ziua de astazi nu s-a aplicat.
Un guvern responsabil face ce face astazi Cioos.
Daca Dl. Dragnea considera ca poate sa-i minta uitandu-se in ochii domniilor lor si sa le spuna ca poate marii salariile oricum, este problema domniei sale care tine de moralitate, care tine de alte aspecte. E nevoie de un calendar foarte clar si este nevoie sa stim care sunt sursele de finantare si este nevoie sa intelegem, ca la un moment dat, legea aceea in domeniul bugetar trebuie sa devina Legea Cadru pe care acum, prin diverse modificari o punem in pericol. Nu vom avea un moment T0 in domeniul bugetar daca vom face carpeli de campanie electorala la cheremul unuia sau altuia.
De ce nu este posibila cresterea salariilor daca avem crestere economica?
Guvernul Ciolos nu este un Guvern PNL. Cresterea economica trebuie sa se regaseasca in buzunarele romanilor. Este nevoie de un parcurs care presupune investitii in economie, acele investii genereaza locuri de munca, acele locuri de munca presupun salarii mai bune. Aceste lucruri nu le vom resimtii de azi pe maine. O crestere economica trebuie sa fie una constanta, pe termen mai lung iar statul roman trebuie sa inteleaga ca are ca prioritate investitiile in economie.
Dl. Dragnea vorbeste despre cum s-ar resimtii cresterea economica in buzunarul romanilor dar eu va spun ca in timpul guvernului PSD, investitiile in economie au scazut in fiecare an cu cel putin 25%.
Despre initiativa cetateneasca privind modificarea Constitutiei
In momentul acesta definitia este foarte clara în Codul Civil.
Codul Civil stiti bine este o lege foarte importanta, o codificare importanta în România. PNL a avut o pozitie constanta: a spus foarte clar ca sustine casatoria între un barbat si o femeie pentru ca asa vedem noi familia traditionala, însa, avem o virgula foarte clara si anume avem nevoie inclusiv în România sa protejam minoritatile
Miroase urat, miroase foarte urat, in momentul in care folosesti o tema exclusiv in scop electoral miroase foarte urat si se simte. Poti sa folosesti o tema electorala si pentru 10 milioane de semnaturi si pentru un milion de semnaturi. Este la fel de urat. Cand o folosesti pentru ca tu crezi in lucrul acela si stii ca nu iti modifici discursul de la o luna la alta in functie de cate voturi mai colectez atunci, da, pot sa apreciez un mesaj.
PSD s-a opus la momentul reivizuirii Constitutiei propunerii facute de Crin Antonescu, modificarea Constitutiei pentru a prevede casatoria dintre un barbat si o femeie.
Cand tu astazi spui ca nu vrei familia reglementata intre barbat si femeie si peste doi ani spui, vai, eu sunt fanatic religios si îmi doresc altceva, pentru mine este un semn de ipocrizie care trebuie sanctionata.
Despre ancheta in cazul lui Vasile Blaga
Cand este vorba de sume de bani, in anumite dosare se iau masuri asiguratorii. Acesta nu este un indiciu suplimentar ca este sau nu vinovat omul rspectiv. Este doar un aspect care tine de procedura si de nevoia statului de a-si recupera un prejudiciu in cazul in care va fi o hotarare de condamnare in acest caz.
Evident ca ne afecteaza ce s-a intamplat cu Vasile Blaga. Vreau sa observe telespectatorii dvs. ce inseamna PNL raportat la integritate si ce inseamna ALDE+PSD. La noi, co-presedintele partidului este intr-o situatie in care incepe urmarirea penala, nu vorbim de trimitere in judecata ci de inceperea urmaririi penale. Omul acesta a facut pasul lateral, si-a dat demisia si a iesit din prim-planul politicii romanesti. Un gest pe care eu, evident ca trebuie sa-l laud.
Ce vedeti in cealalta jumatate a ecranului: Un Dragnea condamnat care va fi premierul PSD daca PSD castiga alegerile. La ALDE acelasi lucru, majoritatea candidatilor sunt cu probleme penale.
Premierul Dacian Cioloş va participa la Consiliul Naţional al PNL?
Da, l-am rugat sa vina sa prezinte Platforma Romania 100. Mi se pare de bun simt sa dai un vot pe propunerea de premier inhiu prezenta domniei sale. Noi sustinem un prim-ministru neinregimentat politic. Este o premiera in politica romaneasca, stiu ca este greu de facut distinctia intre un prim-ministru politic si unul care nu e intr-un partid.
Comentarii recente