Pensionarea anticipată a cadrelor didactice

CDEPLegea Educatiei Nationale a fost modificata, iar acum profesorii se pot pensiona, la cerere, mai devreme. Mai exact, cadrele didactice cu o vechime in invatamant de cel putin 25 de ani (femeile) si de cel putin 30 de ani (barbatii) se pot pensiona la cerere, cu trei ani inainte de limita de varsta. Propunerea legislativa care modifica Legea 1/2011 a Educatiei Nationale in acest sens a fost adoptata tacit de Camera Deputatilor in 1 noiembrie 2016.

Proiectul de lege a fost adoptat tacit de către Camera Deputaților. Aș dori însă să menționez faptul că, în Comisia de specialitate, am pledat în favoarea acestei inițiative legislative, reușind să obțin avizul favorabil al Comisiei, exprimat cu majoritate de voturi. Dacă ar fi existat cvorum la ședința în plen, propunerea ar fi obținut un vot favorabil.

Conform procedurilor parlamentare, Senatul este cameră decizională, dar nu cred că sunt motive întemeiate (altul decât opoziția Guvernului, manifestată și în cadrul lucrărilor Comisiei) pentru ca senatorii să nu aprobe această modificare a LEN 1/2011.

Etichete:, , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: