R. Diaconu (CdG): Guvernul suspendă pentru un an articole esențiale din Legea finanțelor

Dragnea TariceanuGuvernul suspendă pentru un an articole esențiale din Legea finanțelor: dispare limita maximă de cheltuieli, creditele pot fi utilizate în alt scop decât cel aprobat, fără ca nimeni să răspundă

Una din cele mai riscande decizii ale guvernului a fost adoptată prin Ordonanța nr. 9 – document care a trecut neobservat în scandalul Ordonanțelor pe Justiție. Potrivit documentului, sunt suspendate pentru un an prevederi din Legea Finanțelor publice.

Efectele suspendării acestor articole: autoritățile – centrale și locale, pot angaja credite fără plafonul maxim la care le constrânge Legea pentru prudență și pot schimba destinația banilor. 

Abrogând duminică ordonanța de modificare a Codului penal, dar, atenție, numai la presiunea publică, guvernul Grindeanu îndreaptă, teoretic, o măsură premeditată de facilitare a abuzurilor. Alte două ordonanțe la fel de riscante își produc efectul, fără ca președintele, opoziția parlamentară sau publicul să protesteze- e vorba de:

  • OUG 9/2017 care, printre altele, suspendă până pe 1 ianuarie 2018 o serie de articole din Legea finanțelor publice
  • și de OUG prin care guvernul alocă 30 de miliarde de lei ( 6,6 miliarde de euro), sub formă de credite angajament, Programului National de Dezvoltare Locala (PNDL)

Legea finanțelor publice, parțial suspendată în 2017: Se poate împrumuta oricât, pentru orice și cheltui oricum

Guvernul Grindeanu ia, în premieră pentru un guvern, decizia de a suspenda vreme de aproape un an câteva articole din Legea finanțelor publice.

OUG 9/2017 privind unele măsuri bugetare- surpriza de la articolul 7

Articolele suspendate:

  • Art.4  (1) Legea bugetară anuală prevede şi autorizează, pentru anul bugetar, veniturile şi cheltuielile bugetare, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar.
  • (2) Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanţează şi se efectuează plăţi, reprezintă limite maxime care nu pot fi depăşite.
  • (3) Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
  • (4) Angajarea şi utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovaţi, în condiţiile legii.

Efectele:

A:

  • Guvernul suspendă în 2017 limita maximă de cheltuieli
  • Permite utilizarea creditelor în alte scopuri decât cel aprobat, fără răspunderea celui vinovat

B: Art.26 Legile bugetare cuprind:

lit.b) la cheltuieli, creditele bugetare determinate de autorizările conţinute în legi specifice, în structura funcţională şi economică a acestora;

Cu alte cuvinte, se pot angaja credite și fără autorizările conținute de legi specifice

C: Art. 28 Proiectele legilor bugetare anuale şi ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanţelor Publice, pe baza:

e) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite;

Cu alte cuvinte, nu mai este nevoie de detalierea cheltuielilor pentru ca Guvernul să aprobe proiectul de buget

D: Art. 36 (1) Bugetele se aprobă de Parlament pe ansamblu, pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate, după caz, şi pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar, precum şi creditele de angajament pentru acţiuni multianuale.

(2) Estimările pentru următorii 3 ani reprezintă informaţii privind necesarul de finanţare pe termen mediu şi nu vor face obiectul autorizării pentru anii bugetari respectivi.

Art. 57. Conturile anuale de execuţie a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, ale ordonatorilor de credite, inclusiv anexele acestora, vor cuprinde:
b) la cheltuieli: credite bugetare iniţiale; credite bugetare definitive; plăţi efectuate.

Poziția Oficială a MFP: Două amendamente la Legea bugetului rezolvă situația.  ”Ordonatorii de credite sunt răspunzători în fața legii pentru cheltuirea banului public”

Într-un comunicat emis duminică seară, Ministerul Fianțelor precizează :

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.9/2017 respectă întocmai exigențele celor două legi menționate anterior și suspendă doar obligația de evidențiere formală a creditelor de angajament aferente programelor anuale. Trebuie precizat faptul că atât bugetul pentru 2016, elaborat de guvernul trecut, cât și bugetul pentru anul 2017, dezbătut astăzi, au fost redactate în aceste condiții.

Pentru asigurarea derulării în bune condiții a contractelor multianuale pentru realizarea obiectivelor de investiții în infrastructură, comisiile reunite au adoptat următorul amendament:

Pentru anul 2017, angajarea cheltuielilor pentru finanțarea acțiunilor anuale se face în limita creditelor bugetare aprobate, cu excepția acțiunilor pentru care prezenta lege prevede distinct credite de angajament”.

De asemenea, pentru clarificarea prevederilor specifice legilor bugetare și pentru eliminarea oricărei posibilități de interpretare, comisiile reunite au adoptat următorul amendament, care precizează în mod expres că se menține răspunderea în fața legii pentru cheltuirea banului public:

În anul 2017 prevederile alineatelor (1), (2), (3) și (4) ale Art. 4 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, se aplică de către toate instituțiile și autoritățile publice”.

În cadrul dezbaterilor, reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice au susținut amendarea proiectului Legii bugetului de stat cu cele două amendamente.

Alocarea la PNDL: Peste 6,6 miliarde euro în ”pixul” unui singur om

Cui folosește suspendarea unor articole din Legea finanțelor Publice: în primul rând vicepremierului Sevil Shhaideh, al cărui minister este beneficiar a 30 de miliarde de lei – „credite de angajament” pentru PNDL-ul inventat de Liviu Dragnea.

Finanţarea proiectelor din PNDL urmează trasee birocratice pe care se poate pierde urma celor care sunt prevăzute în proiectul de buget pe 2017 al Ministerului Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE).

PNDL este un program multi-anual de investiții, care cuprinde oficial 9.500 de obiective, de la drumuri şi reţele locale de alimentare cu apă, până la creşe.

În ciuda caracterului multi-anual, toate cele 30 de miliarde de lei sunt alocate pentru 2017 în „Sinteza politicilor si a programelor bugetare finantate prin buget”, la capitolul PNDL.

Repartizarea banilor este la discreția ministrului Dezvoltării Regionale, potrivit OUG nr. 6 / 2017, emisă imediat după investitura Guvernului Grindeanu, în 18 ianuarie, ordonanță care modifica Legea 89 / 2015, respectiv OUG 28/2013, de aprobare a PNDL.

Vicepremierului Sevil Shhaideh, care deține și portofoliul MDRAPFE, este fina lui Liviu Dragnea.

sursa: Curs de Guvernare

Anunțuri

Etichete:, , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: