Noua conducere a PNL Cluj

PNL Cluj rămâne o filială cu o greutate specifică mare în contextul organizațiilor județene din țară. Ultimele alegeri, cele locale și parlamentare din 2017, au arătat că organizația, deși într-o oarecare pierdere de viteză între cele două tipuri de alegeri, rămâne una dintre puținele performante la nivel național.

În contextul în care, pentru a supraviețui ca ”cel mai mare partid de dreapta din România”, Partidul Național Liberal va trebui, după mine, să se reinventeze, alegerile interne din PNL Cluj sunt, într-un fel, relevante pentru ce și cum va fi Congresul PNL. Ce se poate spune despre alegerile de la Cluj, desfășurate duminica trecută?

Alegeri perfect organizate, perfect pregătite (indiferent ce veți înțelege prin respectiva pregătire). Exact atâtea personalități liberale clujene și-au depus candidatura, câte locuri în Biroul Județean erau puse în joc.

O listă, nu mă îndoiesc, cu multă grijă gândită și cântărită; dacă (foarte probabil) nu toți au fost perfect mulțumiți, în schimb cu toții au putut evalua greutatea specifică pe care fiecare om de pe lista respectivă o aducea la echipa partidului, concluzionând cu faptul că cu greu se putea închipui un BJ mai corect întocmit. De unde și liniștea în care s-au desfășurat alegerile, cu rezultate, pentru mulți, dinainte cunoscute. Căci, spre deosebire de alte județe, unde alegerile interne s-au lăsat cu acuze reciproce și o confruntare crâncenă, la Cluj totul s-a desfășurat, cel puțin în ce privește imaginea publică, pe un fond de catifea și muzică preclasică – fuziunea celor două aripi (peneliști mai ”vechi” și mai ”noi”) părând încheiată, pe bune, încă dinainte de alegerile parlamentare. Deci nu au fost două sau mai multe echipe aflate în concurență, ci una singură, care și-a stabilit prioritățile în ce privește resursele umane.

Rămâne de văzut dacă noul ales BPJ va fi mai eficient decât cel vechi, rezultat prin comasarea celor două BPJ-uri, PNL și PDL. La prima vedere, va fi cam tot atât de eficient, de vreme ce numele noilor lideri județeni sunt cam aceleași precum acelea ale vechilor lideri. Va putea, deci, noul BPJ Cluj să găsească modalitățile prin care trendul descendent înregistrat între primăvara și iarna lui 2016, să fie oprit, iar organizația județeană Cluj să devină cu adevărat un model de funcționare pentru colegii din țară? Va putea organizația clujeană să își aducă aportul specific înspre reinventarea de sine a partidului, despre care aminteam mai sus, sau doar se va limita  la integrarea într-o echipă mai mare, a cărei primă și singură grijă va fi cucerirea puterii politice în partid, la viitorul Congres?

Vom vedea – orice viitor este, în momentul acesta, posibil. Eu le doresc mult succes!

Biroul Politic Județean Cluj

  • Preşedinte: Daniel Buda
  • Prim-vicepreşedinţi: Marius Nicoară, Mircea Moroşan
  • Vicepreşedinţi: Tarcea Dan, Moisin Radu, Lojigan Dorin, Haiduc Cristian, Șulea Horea, Leș Mariana, Secară Dorel, Gavrea Dan, Florin Stamatian, Adrian Oros şi Sorin Moldovan
  • Membri: Andro Marinel, Boc Emil, Coroian Alexandru, Coroian Zoltan, Groșan Giulian, Hodorogea Anca, Luca Minodora, Marc Marinela, Marchiş Angela, Mînzat Marius, Mureșan Aurelian, Mureșan Marius, Puşcă Mircea, Rigman Ciprian, Sâmărtean Iuliu, Todea Cosmin, Mihaela Suciu, Cristian Manolachi , Gheorghe Pop, Otilia Pintea, Ioan Cătană, Ovidiu Florian, Florin Gliga
  • Trezorier: Călian Petru
  • Preşedinte Comisia Judeţeană de Arbitraj: Tuluc Călin
  • Preşedintele Comisiei Judeţene de Revizie şi Cenzori: Şerban Gheorghe

 

Etichete:, , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: