Componența Conducerii PNL (BPN al PNL) – Iunie 2017

PNLÎn urma Congresului PNL, din 17 iunie 2017, a fost ales președinte al Partidului Național Liberal Ludovic Orban, conducător al moțiunii ”Partidul Național Liberal – Forța Dreptei”.

De asemenea, în cadrul Congresului PNL a fost ales președintele Curții de Arbitraj, Daniel Buda, și președintele Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori, Mihai Barbu.

În cadrul Consiliului Național al PNL, din 18 iunie 2017, a fost ales Secretarul General al partidului, Robert Sighiartău, la propunerea președintelui PNL.

De asemenea, au fost aleși prim-vicepreședinții PNL: Ilie Bolojan (Strategii Politice), Raluca Turcan (Comunicare), Iulian Dumitrescu (Mediu de afaceri și societate civilă), Mircea Hava (Relații internaționale).

Au fost votați vicepreședinții PNL pe domenii de activitate, astfel:

  • Politică externă, apărare și siguranță națională – Vlad Nistor
  • Administrație, ordine publică și siguranța cetățeanului, fonduri europene și dezvoltare regională – Laurențiu Leoreanu
  • Justiție și drepturi cetățenești – Ben Oni Ardelean
  • Buget și politici fiscale – Florin Cîțu
  • Sănătate, muncă, familie și protecție socială – Sulfina Barbu
  • Educație, cercetare, tineret și sport, cultură, culte, minorități – Dan Motreanu
  • Agricultură, dezvoltare rurală, industrie alimentară și mediu, ape și silvicultură – Adrian Nechita Oros
  • Infrastructura de transport, comunicații și societate informațională – Virgil Guran

Au fost votați vicepreședinții pe regiuni de dezvoltare, astfel:

  • Nord-Est – Ioan Bălan
  • Sud- Est – Victor Paul Dobre
  • Sud Muntenia – Răducu Filipescu
  • Sud -Vest Oltenia – Gigel Știrbu
  • Vest – Gheorghe Falcă
  • Nord- Vest – Lucian Bode
  • Centru – Florin Roman
  • București-Ilfov – Marian Petrache

Consiliul Național a mai ales cei 16 membri ai Biroului Executiv al PNL:

  • Costel Alexe
  • Viorel Badea
  • Cristian Buican
  • Ștefan Drăgulin
  • Nicolae Giugea
  • Bogdan Huțucă
  • Adrian Miuțescu
  • Ionel Palăr
  • Virgil Popescu
  • Gheorghe Șișcu
  • Costel Șoptică
  • Ion Ștefan
  • Nelu Tătaru
  • Adrian Veștea
  • Dan Vîlceanu
  • Tinel Gheorghe

Antonel Tănase a fost ales în funcția de trezorier al PNL.

Departamentul de Comunicare al PNL

Anunțuri

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

2 comentarii pe “Componența Conducerii PNL (BPN al PNL) – Iunie 2017”

  1. Vasile ANDRIES 19 Iunie 2017 la 10:30 AM #

    Cine este Ioan Balan?


    https://polldaddy.com/js/rating/rating.js

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: