Interviu S. Ritter: Ucraina va dispărea (30.11.2022)

Jurnalistul Andrew Napolitano, fost judecător al Curții Superioare din New Jersey și fost realizator al unei emisiuni la postul de televiziune Fox, i-a luat un interviu fostului ofițer de informații al trupelor speciale ale Marinei SUA, William Scott Ritter.

Cei doi au discutat despre situația războiului din Ucraina. Ritter a adus la cunoștința publicului informații inedite, cum ar fi participarea în număr mare a militarilor români și polonezi în războiul din Ucraina. Fostul militar susține că ambele state, atât Polonia, cât și România, au trimis trupe în Ucraina, pe baza unor angajamente oficiale.

Pe lângă cei doi aliați de nădejde ai Ucrainei, Ritter a subliniat că Guvernul de la Kiev beneficiază, totodată, de un suport uriaș din partea francezilor, britanicilor, canadienilor și a americanilor. De remarcat este, însă, că ofițerul punctează clar ajutorul acordat de România Ucrainei prin trimiterea trupelor, menționând în interviu „a lot of Romanians”.

Ofițerul mai aduce în discuție și opinia generalului Wesley Clark, fost comandant NATO, care susține că ucrainenii vor muri cu toții, rușii urmând să câștige, în cele din urmă, războiul. Mai mult, generalul Clark amintește în acest context și România, susținând că rușii vor lua inclusiv Odesa, urmând să facă joncțiunea cu Transnistria, pentru a o asigura ca teritoriu rusesc, Ucraina devenind, la final, o națiune moartă.

Concluzia fostului ofițer de informații Scott Ritter, în interviul cu Napolitano, este că rușii vor câștiga războiul până la finalul verii viitoare. Cât despre șeful de la Kiev, Zelenski, autorul este de părere că va fi înlocuit de militari, care își vor da seama că nu au nicio șansă să câștige războiul.

Câteva dintre ideile principale ale interviului:

Scot Ritter: Lumea este martoră la prăbușirea unei națiuni, moartea Ucrainei. Situația va deveni tot mai rea, iar guvernul ucrainean nu va mai avea ce să facă pentru a readuce stabilitatea.

Napolitano: Ce alte țări au trupe trimise pe front, care poartă uniforme ucrainene?

Scott Ritter: ROMÂNIA! Sunt o grămadă de trupe române, trupe poloneze, iar eu cred că fac parte dintr-un angajament oficial, unde soldații pot fi trimiși să îmbrace uniforma ucraineană, ca voluntari. Avem, totodată, mii de francezi, britanici, canadieni (…) care sunt în Ucraina, plătiți de guvernul american

Napolitano: Până unde în vest vor rușii să avanseze?

Scott Ritter: Uitați-vă unde este Odessa. Apoi uitați-vă în stânga unde este o linie întreruptă, acolo este Transnistria (…) Eu cred că rușii trebuie să ocupe partea sudică a Ucrainei, până la Odessa, pentru a asigura regiunea transnistriană.

Napolitano: Asta înseamnă că Ucraina va fi blocată din toate părțile.

Scott Ritter: Da, astă va fi sfârșitul Ucrainei. Nu va mai exista industrie ucraineană, iar economia va deveni una bazată pe agricultură, blocați într-o nesfârșită sărăcie. Așa cum am spus, suntem martori la moartea unei națiuni.

Scott Ritter: Eu cred că rușii vor obține victoria militară până la sfârșitul verii viitoare.

Napolitano: Crezi că vor fi negocieri?

Scott Ritter: Repet! Nu vor fi negocieri (…) Dacă va fi înlocuit (Zelenski) eu cred că va fi înlocuit cu militari profesioniști care-și vor da seama că rezistența împotriva armatei ruse este fatală, mai multe trupe vor muri, mai multe teritorii vor fi pierdute. Cel mai bun lucru este să păstrezi cât poți de mult din Ucraina.

Etichete:, , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: