Partea a cincea: ingerința rusă, ce este și ce nu este
Hotărârea nr. 32 a Curții Constituționale nu conține cuvântul „Rusia”. Trebuie spus, pentru că o bună parte din dezbaterea publică, de la München la studiourile de televiziune din București, a fost construită pe premisa contrară. Curtea vorbește despre „ingerința unor entități statale sau non-statale”51 și își întemeiază soluția pe trei încălcări verificabile în dreptul intern: votul nu a fost liber exprimat, pentru că alegătorii au fost dezinformați printr-o campanie nemarcată și amplificată abuziv; egalitatea de șanse a fost distrusă, pentru că expunerea unui candidat a redus direct proporțional expunerea celorlalți; finanțarea a fost ilegală, pentru că un buget declarat zero contrazice o campanie de sute de mii de dolari. Niciuna dintre aceste constatări nu depinde de identitatea celui care a plătit. Dacă mâine s-ar dovedi că întreaga operațiune a fost finanțată exclusiv de oameni de afaceri din Brașov, temeiul anulării ar rămâne intact. Comisia de la Veneția a observat corect că „se pare că Curtea a identificat și un atac asupra suveranității Statului Român din cauza influenței externe asupra procesului electoral”, dar a spus „se pare” tocmai pentru că textul hotărârii nu o afirmă.52
Asta nu înseamnă că Rusia lipsește din tablou. Înseamnă că rolul ei este altul decât cel care i s-a atribuit: context operațional înainte de 24 noiembrie și, după 6 decembrie, principal motor al dezinformării despre anulare. Pentru a înțelege cum funcționează efectiv o asemenea operațiune, trebuie suprapuse mai multe discipline ale muncii de informații, pentru că fiecare vede altceva.
OSINT: ce se vede din surse deschise
Aici se află cea mai mare parte a probelor publice, pe care oricine, cu răbdare și metodă, le putea aduna. Rapoartele TikTok din 6 decembrie 2024, 17 decembrie 2024 și 7 ianuarie 2025 consemnează: o rețea de 78 de conturi din România care îl promova pe Georgescu; 11 conturi legate de Sputnik care vizau România și Moldova; rețeaua operată din Turcia, favorabilă în principal AUR și în mai mică măsură lui Georgescu, cu 4.453 de conturi și apoi încă 22.764 de conturi asociate, care postau comentarii printr-un „furnizor terț de engagement fals, plătit”; peste 45 de milioane de aprecieri false prevenite și 115.000 de conturi false eliminate din septembrie până în decembrie 2024.53 Raportul VIGINUM a reconstituit grupurile de Telegram și Discord cu instrucțiuni. Raportul prezidențial din octombrie 2025 a adăugat conturile create cu e-mail pe domeniul rumbler.ru și cele 40 de grupuri cu aproximativ 1,3 milioane de membri care difuzau narative pro-ruse.54 Expert Forum și Public Record au reconstituit scripturile influencerilor și rețelele de conturi false.
OSINT nu dovedește cine a dat ordinul. Dovedește coordonarea, calendarul și amploarea, și le dovedește într-un mod pe care oricine îl poate verifica. Este, de aceea, disciplina pe care ar fi trebuit să se bazeze comunicarea publică a statului român, și nu s-a bazat.
HUMINT: sursele umane
Nota DGPI vorbește despre „activități specifice pe linie de contraspionaj” în urma cărora „au fost obținute date certe care relevă intențiile unor persoane de pe teritoriul României […] de a iniția acțiuni de natură să afecteze suveranitatea statului român”, persoane care și-au stabilit „obiectivul comun de a sprijini demersurile politice ale candidatului independent Călin GEORGESCU de a accede pe funcția de Președinte al României”.55 Pasajele cu nume sunt anonimizate în versiunea declasificată. Rechizitoriul din septembrie 2025 le-a umplut: Potra fotografiat la Moscova și la Ambasada Rusiei din București, bilete de avion Dubai-Moscova și o rezervare de hotel la Moscova pentru 4-6 septembrie 2024, legături ale unor inculpați cu militari ceceni.56 HUMINT este singura disciplină care poate lega o rețea online de o persoană fizică și de o intenție. Este și cea mai greu de arătat public fără a expune sursa, motiv pentru care Comisia de la Veneția a cerut ca informațiile confidențiale să fie „utilizate doar ca informație contextuală”.57
SIGINT și cyber: ce se vede în rețea
Nota SRI din 2 decembrie descrie publicarea, la 24 noiembrie 2024, a unor credențiale de acces asociate bec.ro, roaep.ro și registrulelectoral.ro „în cadrul unor platforme de criminalitate cibernetică de sorginte rusă, date similare fiind identificate și în cadrul unui canal privat de Telegram recunoscut pentru diseminarea de date exfiltrate din foarte multe state, mai puțin Federația Rusă”.58 Acesta este un indicator clasic de atribuire în securitatea cibernetică: infrastructura criminală rusofonă nu atacă ținte rusești, pentru că așa supraviețuiește. Cele peste 85.000 de atacuri, lansate din peste 33 de țări cu „metode de anonimizare avansate”, au vizat sistemele de suport ale procesului electoral, inclusiv pe cele de centralizare, dar STS nu a identificat nicio compromitere a SIMPV sau SICPV, iar SRI a precizat onest că „nu deținem date certe cu privire la atacator ori cu privire la afectarea procesului electoral”.59 Scopul unui asemenea atac nu este să schimbe rezultatul. Este să producă, în noaptea alegerilor, materialul pentru narativul „sistemul a fost spart, rezultatul e fals”, care poate fi folosit de oricine pierde.
FININT: urmărirea banilor
Plățile „bogpr” prin cadouri TikTok, transferurile în criptomonede, firmele din Brașov asociate criptomonedelor, agenția „FA Agency, de origine sud-africană, care oferea suma de 1.000 de euro pentru distribuirea unui videoclip”,60 cererea către Frank Timiș. Nimic din toate acestea nu duce direct la un buget de stat rus. Toate duc însă la aceeași concluzie: banii au circulat pe canale alese tocmai pentru a nu putea fi urmăriți, iar cine construiește asemenea canale știe că face ceva ce nu poate declara.
Doctrina: ce spune SIE
Nota SIE descrie metoda, nu cazul, și tocmai de aceea este valoroasă: ea arată că ceea ce s-a întâmplat în România se potrivește unui tipar. „La ordinul Kremlinului, au fost realizate cercetări sociologice detaliate ale statelor-țintă (trenduri în opinia publică, perspectivele politice ale anumitor partide/candidați, măsuri luate de autorități împotriva interferențelor electorale străine) și a fost studiat cadrul legislativ al statelor-țintă pentru a identifica breșe/vulnerabilități și care este capacitatea de răspuns.”61 „Se menține interesul Moscovei pentru creșterea șanselor candidaților proruși, de extremă dreapta, antisistem, «pacifiștilor» și reprezentanților mișcărilor naționaliste.” Schema de diseminare „a rămas descentralizată”, prin sateliți locali proruși, clone ale site-urilor de renume, conturi, canale și rețele de troli pe platformele de socializare.62 Și, despre România: „România este percepută de centrii de decizie de la Moscova ca stat inamic («neprieten»)”, iar „Apreciem că România este o țintă pentru acțiuni hibride agresive ruse, inclusiv atacuri cibernetice și scurgeri de informații (hacks and leaks) și sabotaje.”63
Breșa legislativă românească era vizibilă pentru oricine o căuta: TikTok nu marca candidații, legea electorală nu avea instrumente pentru publicitatea politică online, iar Regulamentul european privind transparența publicității politice, adoptat în martie 2024, nu se aplica decât din octombrie 2025.64 Oricine studiase „cadrul legislativ al statelor-țintă” știa că în România, în noiembrie 2024, se poate face campanie electorală masivă pe TikTok fără ca vreo autoritate să aibă pârghia de a o opri.
Cum se produce diviziunea
Operațiunea nu s-a terminat la 6 decembrie 2024; și-a schimbat obiectivul. Până atunci, ținta era un candidat. De atunci, ținta este încrederea în instituții. Narativul „alegeri furate” a fost preluat de cele peste 600 de plângeri penale împotriva anulării, dintre care 589 figurau ca nesoluționate într-un dosar administrativ al Parchetului General la data unei rezoluții a Inspecției Judiciare din aprilie 2026; abia după sesizarea unei asociații civice s-a deschis, la 27 iulie 2026, o urmărire penală in rem.65
Mecanismul este cel descris de SIE pentru Republica Moldova: „tehnici de adaptare a manipulării informației în funcție de grupuri demografice (ex. naționaliști, comunități religioase, populație rurală, cetățeni vulnerabili), cu ajutorul videoclipurilor virale și al imaginilor cu încărcătură emoțională utilizate pentru a provoca reacții negative puternice”.66 Societatea se împarte în două tabere care nu mai împart aceeași realitate factuală. Una crede că Rusia a ales președintele; cealaltă crede că „sistemul” l-a furat. Amândouă greșesc, și în spațiul dintre ele crește extremismul. Aceasta este problema de siguranță națională care continuă și astăzi, și ea nu poate fi tratată fără clarificarea publică a faptelor din 2024.
Partea a șasea: cum au tras ceilalți de sistem
O analiză care s-ar opri la Călin Georgescu (independent) ar fi incompletă și, mai grav, ar fi nedreaptă față de alegători. Pentru că în toamna lui 2024 nu a existat un singur actor care să fi încercat să fraudeze sensul alegerilor, ci mai mulți, iar faptul că metodele lor erau mai vechi, mai mici sau mai puțin reușite nu le face mai puțin reale. Le iau pe rând, în ordinea gravității documentate, de la cea mai mare la cea mai mică.
PSD și Marcel Ciolacu: finala comodă
Marcel Ciolacu (PSD) nu a construit o mașinărie de propagandă ascunsă de amploarea celei din jurul lui Georgescu. A făcut ceva mai vechi și mai românesc: a încercat să își aleagă adversarul din turul al doilea. Diferența față de o strategie electorală legitimă este că organizațiile de partid au fost instruite să își trimită propriii alegători la alt candidat, fără ca aceia să știe că sunt folosiți ca piese într-un calcul.
Probele sunt declarații verificabile ale unor lideri PSD, nu interpretări. La 3 ianuarie 2025, într-un clip postat chiar de Ciolacu pe TikTok, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș și unul dintre cei mai apropiați oameni ai premierului, i-a spus: „Îți amintești când tu spuneai la partid să nu îi dea nimeni voturi lui Simion […] Să știi că toți i-am dat.”67 Ciolacu a vorbit ulterior despre o glumă, apoi, în februarie 2025, a recunoscut jumătate: „Am prieteni foarte buni care mi-au zis: am votat cu Simion crezând că te ajutăm”, adăugând că „nu trebuia să mute nimeni niciun vot” și că scandalul fusese „una din cele mai bune lovituri de PR politic” ale campaniei.68 La 5 mai 2025, primarul Buzăului, Constantin Toma, unul dintre cei mai vechi lideri locali ai partidului, a spus public ceea ce toată lumea știa: „Am fost puși să dăm voturi pentru George Simion în noiembrie 2024, așa este, trebuie să o spunem.”69
Mărturia completă a venit la 24 iunie 2026, în interviul lui Toma cu Sebastian Zachmann, în emisiunea Outsider Politic de la Recorder.70 Toma a descris mecanismul cu precizia unui om care a fost în cameră: „am fost chemați la Vila Lac, 33 de organizații”, unde Paul Stănescu, secretarul general al partidului, le-a cerut, în ordine alfabetică, să aducă voturi pentru Simion: „Tu aduci 300, tu 500, tu…” Mesajul transmis primarilor din Buzău ar fi fost: „Marcel a zis treaba asta, n-am zis-o eu, eu doar am transmis.”71 Scopul, în relatarea lui Toma, era o finală Ciolacu-Simion, pe modelul Iliescu-Vadim din 2000, pentru că sondajele interne îl arătau pe Ciolacu învingător în fața lui Simion, dar nu și în fața Elenei Lasconi. Toma a atribuit ideea, cu precauție („așa se vorbește”), sociologului Marius Pieleanu, care a negat categoric și a numit afirmația „un fake uriaș”. Despre efect, Toma a fost direct: „Ceea ce a fost o tâmpenie.”
Întrebat dacă alegerile ar fi fost anulate într-o finală Ciolacu-Georgescu, Toma a răspuns: „Nu! Cred că ar fi câștigat Călin Georgescu. Era un curent incredibil. Dar nu s-ar fi anulat alegerile.”72 Partidul de guvernământ a privit, așadar, alegerea Președintelui ca pe o problemă de aritmetică a finalei.
Marcel Ciolacu știa. Știa de propria strategie, transmisă în numele lui de secretarul general al partidului la 33 de organizații și confirmată de cel mai apropiat colaborator al său într-un clip pe care l-a postat el însuși. Și știa de operațiunea din jurul lui Georgescu. Ciolacu era prim-ministru și, în această calitate, vicepreședinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, instituția căreia i s-au prezentat cele cinci documente la 28 noiembrie 2024.73 Avea sub autoritatea guvernului Ministerul Afacerilor Interne, al cărui serviciu de protecție internă scrisese nota despre cei 100 de influenceri și despre taberele paramilitare, și participa, ca vicepreședinte al CSAT, la coordonarea Serviciului de Telecomunicații Speciale, care gestiona relația tehnică cu AEP.74 Avea un ministru al Digitalizării care anunța, la 21 noiembrie, că decizia BEC a fost transmisă platformelor. Avea un competitor, Nicolae Ciucă, care scria public în aceeași zi: „PSD îl mai ajută o dată pe Simion, de data asta prin BEC. Nu pot ei conspira cât putem noi vota!”75 Strategia PSD de a-l împinge pe Simion în finală era, așadar, cunoscută public, din gura liderului PNL, cu trei zile înainte de vot. Un prim-ministru care dirijează voturile propriului partid către candidatul suveranist în timp ce serviciile statului documentează o operațiune de manipulare în favoarea celuilalt candidat suveranist nu este un spectator surprins, ci un jucător care a calculat greșit.
La aceasta se adaugă susținerea online artificială: la 12 noiembrie 2024, Public Record a identificat 70 de conturi și pagini false pe Facebook care îl lăudau organizat pe Ciolacu, cu fotografii de profil furate sau generate cu inteligență artificială și cu profiluri de „jurnaliști”, „medici” sau „antreprenori” care distribuiau aproape exclusiv postări PSD.76 Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat că echipa lui Ciolacu nu folosește troli pentru că sunt „oameni corecți”. Același ministru avea să fie, peste nouă zile, cel care garanta public că TikTok șterge postările lui Georgescu.
Rămâne acuzația privind o a doua direcționare, către Georgescu. La 16 decembrie 2024, deputatul USR Emanuel Ungureanu a afirmat că a vorbit cu „mai mulți primari PSD din Suceava și din Vrancea” care i-ar fi spus că voturi ale social-democraților au fost direcționate către Georgescu și Simion.77 Este o acuzație cu surse din interior și o consemnez ca acuzație. Ce este stabilit prin mărturia lui Toma este direcționarea către Simion. Dacă în unele județe candidatul suveranist către care erau trimiși alegătorii a devenit, în ultimele zile, Georgescu, pentru că el urca în sondaje și Simion scădea, rămâne o întrebare la care numai o anchetă cu martori poate răspunde. O asemenea anchetă nu a fost făcută în doi ani.
O precizare de vocabular. „A da voturi” înseamnă aici îndrumarea propriilor susținători către alt candidat. Nu înseamnă mutarea fizică a buletinelor sau falsificarea centralizării, iar raportul STS exclude așa ceva. Este totuși o formă de manipulare a votului: alegătorul PSD care a votat Simion „crezând că îl ajută pe Ciolacu” nu și-a exprimat o preferință politică, ci a executat o instrucțiune pe baza unei premise false. Rezultatul concret: Simion a luat 13,86%, Lasconi a intrat în turul al doilea cu 2.740 de voturi peste Ciolacu, iar PSD a rămas, pentru prima dată în istoria sa postdecembristă, fără candidat în finala prezidențială.
PNL și Nicolae Ciucă: banii publici care au ajuns la adversar
Cazul lui Nicolae Ciucă (PNL) este cel mai ironic din tot tabloul: partidul a plătit, din subvenția de la bugetul de stat, o campanie care a sfârșit prin a-l promova pe candidatul care i-a scos propriul candidat din cursă. Sunt patru componente distincte și trebuie ținute separate.
Prima este promovarea înainte de campania oficială. Între mai și septembrie 2024, PNL a cheltuit aproape 2,5 milioane de euro pe 400 de panouri cu 762 de fețe pentru a promova cartea lui Nicolae Ciucă, tipărită în 3.000 de exemplare, la un cost de tipărire de 23.659 de euro.78 Raportul dintre tiraj și bugetul de afișaj arată ce se promova: un candidat, cu luni înainte ca legea să permită campania și, deci, în afara oricărui plafon de cheltuieli. Existența cheltuielii este documentată prin datele raportate la AEP. Calificarea ei drept încălcare a legii electorale este o chestiune separată, pentru că legea română nu reglementează precampania. Tocmai această lacună este una dintre „breșele” pe care nota SIE spune că operațiunile străine le caută și le găsesc.
A doua componentă este campania Kensington-FameUp, cea care a produs hashtagul #echilibrusiverticalitate. În decembrie 2024, ANAF a stabilit, la cererea AEP, că banii pentru această campanie au venit de la PNL. Potrivit investigației Snoop, Kensington Communication, firma angajată de PNL, a plătit platforma FameUp în trei tranșe, în septembrie și octombrie 2024, peste jumătate de milion de lei, iar PNL a plătit Kensington 1.017.098 lei la 6 noiembrie 2024.79 Peste 100 de influenceri, prin aproximativ 130 de conturi, au preluat un script despre „președintele ideal”, fără să îl numească pe Georgescu, folosind caracterizările pe care acesta și le făcea singur; în comentarii, conturi anonime adăugau numele lui. Nota DGPI descrie exact acest mecanism și îl compară cu campania rusă din Ucraina: „campania informațională «Echilibru și Verticalitate» este identică cu campania «Frate lângă Frate» derulată de Federația Rusă în Ucraina, ambele realizându-se prin manipularea unor micro-influenceri legitimi”.80 Tot DGPI: „Majoritatea influencerilor nu au cunoscut faptul că promovează un candidat anume”, iar după ce au aflat, doar 51 și-au păstrat conținutul.81
Kensington a susținut că hashtagul comandat era #echilibrusiseriozitate, că acesta a fost schimbat pe platforma FameUp fără implicarea ei și că „forma generată de Kensington Communication a suportat unele modificări, care nu aparțin echipei noastre”; a anunțat o plângere penală. FameUp a declarat că „nu are și nu a avut niciun fel de colaborare cu persoana Călin Georgescu”.82 Finanțarea și rezultatul favorabil altui candidat nu demonstrează, singure, intenția PNL de a-l promova pe Georgescu. Demonstrează însă două lucruri grave. Primul: un partid de guvernământ a finanțat, cu bani publici, o campanie electorală deghizată în „conștientizare civică”, nemarcată ca atare, adică exact tipul de publicitate ascunsă pentru care Georgescu avea să fie sancționat. Al doilea: lanțul de subcontractare era atât de opac încât nici plătitorul nu știa, sau susține că nu știa, ce cumpără. O campanie plătită de un partid care poate fi deturnată în drum spre public, fără ca nimeni să observe, în favoarea unui candidat despre care serviciile statului scriau în același moment că este promovat printr-o metodă rusească, este, prin construcție, o vulnerabilitate de securitate națională. Și este o vulnerabilitate pe care PNL a creat-o și a plătit-o.
Epilogul judiciar al acestei finanțări a venit în timp ce închei acest text. La 15 octombrie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul PNL în procesul cu Autoritatea Electorală Permanentă și a lăsat definitivă obligația partidului de a restitui bugetului de stat 14.117.378,04 lei, aproximativ 2,8 milioane de euro, din banii campaniei lui Nicolae Ciucă.83 Istoria procesului merită rezumată, pentru că arată cum funcționează controlul banilor publici în campanie. AEP rambursase PNL, la 19 decembrie 2024, înainte de încheierea controlului, 17.650.605,51 lei. Prin Decizia nr. 128/SC din 7 mai 2025, după control, a constatat că 14.109.587,59 lei reprezentau cheltuieli de campanie plătite din subvenția de la bugetul de stat, pe care Legea 334/2006 interzice să le ramburseze a doua oară, și a cerut banii înapoi. Printre facturile din anexa deciziei se află și cea de peste un milion de lei către Kensington Communications, firma campaniei #echilibrusiverticalitate. PNL a susținut că o ordonanță de urgență din 2024 îi permitea „restituirea integrală a cheltuielilor” indiferent de sursa lor, a dat în judecată AEP la 12 august 2025, a pierdut la Curtea de Apel București la 19 noiembrie 2025 („Respinge cererea, ca neîntemeiată”) și a pierdut definitiv la Înalta Curte. Trebuie spus exact ce a stabilit această hotărâre și ce nu. Nu a stabilit că serviciile nu au fost prestate sau că facturile sunt fictive, iar motivul restituirii este sursa publică a banilor, nu deturnarea campaniei spre Georgescu. A stabilit însă că partidul a încercat să încaseze de două ori din bani publici o campanie din care o parte a promovat candidatul adversarului, că a cerut acest lucru în instanță timp de paisprezece luni și că a pierdut la toate nivelurile. Pentru un partid care a primit subvenție de la stat ca să facă politică, nu ca să plătească de două ori o campanie care l-a scos din finală, este un verdict suficient de clar.
A treia componentă este mică, dar semnificativă: TikTok a raportat la 6 decembrie 2024 o rețea de 21 de conturi, operată din România, cu persoane fictive care îi promovau pe Ciucă și PNL.84 Platforma nu a atribuit public comanda conducerii partidului, iar rețeaua avea doar 123 de urmăritori în total. Existența ei arată însă că metoda conturilor false era folosită de toate taberele mari, nu doar de una.
A patra componentă este presupusa direcționare a alegătorilor liberali către Georgescu. Au existat asemenea acuzații și interpretări publice. Kelemen Hunor a spus la Europa FM, în ianuarie 2025, că PSD și PNL au luat „decizii greșite” și că rămâne „perplex” în fața strategiei lor din 2024, dar referirea lui concretă la PNL este cazul Kensington.85 Nu am găsit în sursele verificate o probă comparabilă cu declarațiile Simonis și Toma despre PSD. Pentru PNL, răspunderea documentată este a banilor, nu a ordinului.
Rămâne întrebarea pe care documentele nu o pun, dar pe care politica o impune: cui a folosit prăbușirea lui Ciucă? Răspunsul meu, și îl prezint ca pe o lectură politică a faptelor, nu ca pe o constatare documentată, este că a folosit celui care a preluat partidul a doua zi. Nicolae Ciucă era un candidat slab, cotat constant sub 10% și clasat pe locul al cincilea cu 8,79%, fără șanse reale de a intra în finală. La 25 noiembrie 2024, la mai puțin de douăzeci și patru de ore după închiderea urnelor, Ciucă a demisionat de la șefia PNL, vechea conducere a fost dizolvată, iar Ilie Bolojan a fost validat președinte interimar în aceeași seară.86 Cu o seară înainte, Bolojan declarase că „strategii partidului trebuie să își asume responsabilitatea”. În luna următoare a devenit președinte al Senatului, în februarie 2025 președinte interimar al României, în iunie 2025 prim-ministru. Rezultatul dezastruos al candidatului PNL, obținut în timp ce banii partidului promovau, prin Kensington, un alt candidat, i-a deschis lui Bolojan, într-o singură noapte, drumul spre toate funcțiile pe care le-a ocupat de atunci. Nu există niciun document public care să îl lege pe Bolojan de contractul Kensington, comandat de conducerea Ciucă-Bode, și nu susțin că există. Susțin ceva mai simplu: când o campanie plătită de un partid sfârșește prin a-l scoate din cursă pe candidatul acelui partid, iar beneficiarul politic imediat este aripa care îl contesta pe candidat, întrebarea „cine a avut interesul ca procesul să fie deturnat” trebuie pusă și în interiorul partidului, nu doar în afara lui. Că nimeni din PNL nu a cerut în doi ani o anchetă internă despre cum au ajuns banii partidului să îl promoveze pe Georgescu este, în sine, un răspuns.
George Simion și AUR: campania proprie care și-a schimbat beneficiarul
Pentru George Simion (AUR), dosarul public conține o operațiune de amploare. La 17 decembrie 2024, TikTok a anunțat eliminarea unei rețele operate din Turcia, cu 4.453 de conturi și 8.841 de urmăritori, care viza publicul românesc și promova „în principal partidul AUR și, în mai mică măsură, candidatul independent Călin Georgescu”. La 7 ianuarie 2025, platforma a raportat că a mai blocat 22.764 de conturi legate de aceeași rețea, cu o medie de trei urmăritori pe cont, care foloseau „persoane fictive pentru a posta comentarii legate de alegerile din România, nu videoclipuri”. Concluzia TikTok: „un furnizor terț de engagement fals a fost plătit pentru a posta aceste comentarii”, iar „identitatea și locația persoanei sau persoanelor care au coordonat această activitate nu sunt cunoscute”.87
Aceasta este, numeric, cea mai mare rețea de conturi false identificată de platformă în alegerile românești, mai mare decât cea documentată în jurul lui Georgescu. Modelul este același cu cel din jurul lui Georgescu: comentarii, nu conținut; volum, nu audiență; un intermediar plătit care rupe lanțul de atribuire. Că ambii candidați suveraniști au beneficiat de aceeași rețea nu este o coincidență, și lectura mea este următoarea. Rețeaua din Turcia nu a fost un cadou primit de la necunoscuți; a fost campania proprie a AUR, cumpărată de la un furnizor de engagement fals, așa cum TikTok a și constatat. Cronologia o arată. Rețeaua a promovat „în principal” AUR în perioada de dinaintea primului tur, când Simion era candidatul. În seara de 24 noiembrie, când a devenit limpede că nu intră în finală, Simion a anunțat că va susține „candidatul care candidează împotriva lui Marcel Ciolacu” și s-a declarat „foarte bucuros că românii au ales un suveranist”.88 Între cele două tururi se aflau alegerile parlamentare din 1 decembrie, iar pentru AUR miza reală devenise acolo: să capitalizeze valul suveranist pe care Georgescu îl produsese. Rețeaua de comentarii a fost întoarsă, în această a doua fază, spre Georgescu, iar cele 22.764 de conturi suplimentare pe care TikTok le-a blocat între 15 și 30 decembrie sunt urma acestei realocări. AUR a obținut la 1 decembrie 2024 aproximativ 18% din voturi, aproape dublu față de rezultatul din 2020, și a devenit a doua forță din Parlament. Platforma spune că nu cunoaște identitatea celui care a coordonat rețeaua, iar eu nu pot proba contractul. Dar un partid care își cumpără comentarii false pentru propriul candidat și apoi le îndreaptă spre candidatul pe care l-a adoptat, ca să își crească scorul la parlamentare, nu este beneficiarul pasiv al unei operațiuni străine. Este operatorul ei.
La aceasta se adaugă avantajul primit de la PSD. Și aici Simion a știut, cu o lună înainte de vot: la 26 octombrie 2024, întrebat la Prima TV despre un posibil plan al PSD de a-i direcționa voturi, a răspuns: „E posibil ca ei să aibă un asemenea plan. Eu nu am nevoie de voturile lor.”89 Nu există nicio probă că ar fi solicitat sau negociat acele voturi. Există însă faptul că, după anulare, Simion a făcut din „alegerile furate” și din reabilitarea lui Georgescu axa campaniei sale din 2025, inclusiv prin anunțul că l-ar propune prim-ministru, și că a declarat încrezător că „alegerile din România vor fi reluate, cum este firesc, începând cu turul al doilea”.90 Un candidat care a beneficiat de o rețea de peste 27.000 de conturi false și de voturile dirijate ale adversarului a construit apoi un discurs în care singura fraudă din 2024 a fost anularea. Acesta este punctul în care beneficiul pasiv devine participare activă la narativul de diviziune.
Elena Lasconi și USR: propaganda de după ora 7
Am lăsat la urmă categoria cel mai des omisă, pentru că este și cea mai mică și pentru că omiterea ei ar transforma analiza într-un rechizitoriu de partid. Elena Lasconi (USR) și partidul ei nu apar în niciunul dintre documentele CSAT. Apar însă în registrul Poliției.
La 23 noiembrie 2024, după ora 7 dimineața, când campania se încheiase, Poliția Română a aplicat 119 sancțiuni pentru „continuarea propagandei electorale”: 82 de avertismente și 37 de amenzi.91 Ministerul Afacerilor Interne a raportat peste 300 de sesizări și trei dosare penale. Europa Liberă a documentat cazuri privind simpatizanți USR: în Lenauheim, județul Timiș, o femeie de 74 de ani a primit avertisment pentru distribuirea fotografiei unui pliant; în Brașov, un polițist a cerut telefonic unei mame să își convingă fiul să șteargă postări de pe TikTok; lângă Roman, polițiștii au venit la poarta mamei unui susținător din diaspora. Dominic Fritz a semnalat cazul unei femei dintr-o comună timișeană avertizată pentru o fotografie de promovare a Elenei Lasconi și a publicat el însuși o fotografie cu Lasconi, invocând campania parlamentară, încă deschisă. Suprapunerea celor două scrutine a permis această justificare, dar legalitatea unei postări depinde de conținutul ei, nu de eticheta pe care i-o pune autorul. Lasconi a publicat în ziua votului un apel la participare; un apel general la vot nu echivalează cu îndemnul de a vota un candidat, iar liderii PSD, PNL și AUR au făcut la fel.
USR a contestat intervențiile și a reclamat intimidare. Poliția a răspuns că sancțiunile au vizat simpatizanți ai mai multor formațiuni, unele chiar la sesizarea USR, și că Biroul Electoral Județean Argeș constatase că ministrul Justiției, Alina Gorghiu, încălcase legea printr-un mesaj pe Facebook.92
În dosarul deschis de Cristian Terheș, soluționat prin Hotărârea nr. 30 din 2 decembrie 2024, Curtea Constituțională nu a analizat pe fond toate acuzațiile privind campania online, apreciind că nu fuseseră motivate suficient.93 Aceasta nu înseamnă că a declarat legale toate postările. Separat, după renumărarea dispusă la 28 noiembrie, Curtea a infirmat acuzația unui transfer de voturi de la Ludovic Orban către Lasconi: corecturile din câteva secții fuseseră asumate de toți membrii birourilor electorale și nu au schimbat ierarhia. Pentru USR rămân, așadar, contravenții individuale ale unor simpatizanți, sancționate la momentul respectiv, și nimic din registrul finanțării ascunse sau al rețelelor coordonate.
Există însă o problemă reală, care nu a fost tratată ca atare în noiembrie 2024 și care a fost reglată abia pentru alegerile din mai 2025: continuarea campaniei după ora la care se închiseseră urnele în România. În 2024, secțiile din țară s-au închis duminică la ora 21, dar cele din străinătate funcționau după ora locală, astfel încât în Europa de Vest, în Canada și în Statele Unite se mai vota câteva ore, în unele locuri până spre dimineața zilei de luni, ora României. În acest interval, rezultatele exit-poll-urilor și apoi numărătoarea parțială erau deja publice, iar candidații, partidele și susținătorii lor au continuat să posteze apeluri către diaspora, cu mesaje precum „de votul vostru depinde viitorul țării”, în condițiile în care în țară orice propagandă era interzisă de sâmbătă dimineața.94 Tabăra Lasconi a fost principala beneficiară a acestui decalaj, pentru că diaspora a fost cea care a răsturnat, în noaptea de 24 spre 25 noiembrie, ierarhia dintre ea și Ciolacu, și pentru că diaspora a putut vota știind deja cine are nevoie de voturi ca să intre în finală. Nu a fost o fraudă și nu a fost sancționată de nimeni; a fost o breșă a legii, exploatată de cine a putut. Statul a recunoscut-o implicit la 16 ianuarie 2025, când Guvernul a aprobat, la propunerea Autorității Electorale Permanente, ca pentru scrutinul din mai 2025 secțiile din străinătate să se închidă duminică la ora 21, ora României, tocmai pentru „a nu mai lăsa acel ecart de timp de influențare a votului”.95 Lasconi a numit măsura „o discriminare și o încălcare gravă a dreptului de a vota” și a cerut sesizarea Curții Constituționale de către Avocatul Poporului.96 Reacția spune ceva despre cât de confortabilă devenise breșa pentru cei pe care îi avantaja. Dincolo de acest episod, alte aspecte de nelegalitate privind USR nu au fost semnalate public. Asta nu înseamnă că nu există; înseamnă doar că nimeni nu le-a căutat cu aceeași atenție cu care au fost căutate la ceilalți.
O precizare și despre sacii cu voturi din Dolj, invocați adesea în același context. La renumărarea dispusă de Curte, Biroul Electoral Central a anunțat o situație pe care a numit-o „unică în țară”: sacii cu buletinele de la patru secții din Dolj, nr. 196 din Calafat, nr. 222 din Segarcea și nr. 442 și 444 din Plenița, comuna natală a lui Nicolae Ciucă, nu au fost găsiți la Prefectură, unde în locul lor se aflau alte materiale electorale; în total 2.113 voturi valabil exprimate nu au putut fi renumărate, iar pentru acele secții au rămas rezultatele inițiale.97 Prefectul de Dolj a declarat că sacii „nu sunt identificați”, nu dispăruți, și unii membri ai biroului județean au refuzat să semneze procesele-verbale. Episodul este grav ca probă a dezordinii cu care a fost păstrat materialul electoral și nu a primit nici până astăzi o explicație oficială. Nu are însă nicio legătură cu USR: în secțiile respective, primele locuri le ocupau Ciolacu și Georgescu, iar ierarhia națională nu putea fi influențată de 2.113 voturi. Singura acuzație de numărătoare care a vizat tabăra Lasconi, transferul de voturi de la Orban, a fost verificată prin renumărare și infirmată de Curte.
Scara răspunderii
Dacă toți au trișat, de ce contează cine a trișat mai mult? Pentru că diferența este una de natură între a profita de slăbiciunile unui sistem și a-l submina.
Patru dintre candidați au adoptat forme de concurență neloială în interiorul sistemului: PSD a vrut un adversar comod, PNL a vrut vizibilitate înainte de termen, AUR și-a cumpărat comentarii false prin boți urmând strategia adoptată de Georgescu, iar după turul I le-a mutat pe candidatul adoptat, USR a avut campanie ilegală desfășurată în ziua turului I și mai ales după închiderea urnelor în România. Toate presupun că sistemul continuă să existe și că învingătorul va guverna în cadrul lui. Sunt grave, trebuie anchetate și sancționate, iar faptul că nu au fost este o rușine instituțională. Dar sunt grave în felul în care este gravă o fraudă fiscală, nu în felul în care este gravă o trădare.
Cazul Georgescu este diferit. El singur a încălcat simultan toate cele trei principii pe care Curtea Constituțională și-a întemeiat hotărârea: libertatea votului, egalitatea de șanse și transparența finanțării. Niciun alt candidat nu bifează toate trei. El singur a semnat personal un act fals: declarația de zero cheltuieli. Celelalte fapte pot fi atribuite unor susținători, consultanți sau necunoscuți; semnătura de pe declarația depusă la AEP este a lui. Operațiunea din jurul lui a fost o construcție de ani, nu o improvizație de campanie: canale Telegram din 2022, conturi din 2016, sesizări interne la TikTok din 2020, cererea către Frank Timiș din aprilie 2022. Nimeni altcineva nu a pregătit nimic comparabil. Și, decisiv: după ce Curtea a anulat alegerile, ceilalți candidați au acceptat decizia, oricât de tare au criticat-o, și au candidat din nou sau s-au retras. Georgescu s-a întâlnit a doua zi, în secret, cu omul care strângea un grup înarmat spre București, a comunicat informații false cu caracter alarmist și a îndemnat la continuarea votului într-un scrutin care nu mai exista. Asta susține rechizitoriul, iar instanța va decide. Dar faptele pentru care este judecat nu sunt fapte de campanie. Sunt fapte împotriva ordinii constituționale.
Aici se închide cercul cu democrația militantă. Testul german nu este „cine a încălcat mai multe reguli”, ci „cine urmărește să înlăture ordinea fundamentală liberal-democratică”. PSD, PNL, AUR și USR au trișat, fiecare la scara lui, ca să câștige în sistem. Georgescu a declarat deschis că sistemul este ilegitim, a refuzat să recunoască Curtea, a numit anularea „lovitură de stat formalizată” și, potrivit procurorilor, a discutat transformarea protestelor în violență. Pentru cei care spun că Georgescu a fost „creat și finanțat de români”, deci ingerința străină este un pretext: este în parte adevărat și complet irelevant pentru răspunderea lui. Candidatul care beneficiază de o operațiune ilegală, o cunoaște, o acoperă printr-o declarație falsă și apoi refuză verdictul instituției care o constată este răspunzător indiferent de pașaportul celor care au plătit. Faptul că banii și oamenii erau în mare parte români nu îl scuză; îl face vinovatul principal.
sursa: Silvia Uscov
Lasă un răspuns