Cu privire la valurile de agitatie si polemici care apar și dispar periodic în viața publică românească în jurul așa-numitei intelectualități publice, al rețelelor sale de susținători și al cercurilor de influență asociate acesteia, cred că, în ultimă instanță, există un criteriu fundamental care permite definirea și evaluarea fenomenului cu o precizie rezonabilă.
Valoarea, performanța și contribuția unui medic, inginer, arhitect, profesor și așa mai departe sunt evaluate, în primul rând, prin ceea ce acesta produce și realizează în domeniul care îi definește competența și identitatea profesională, potrivit standardelor și criteriilor specifice domeniului respectiv.
Un medic, un inginer, un arhitect sau un profesor poate fi extraordinar de productiv, influent sau activ într-o multitudine de alte domenii și activități. Dar, în calitatea sa profesională specifică, nu este evaluat după criteriile acelor activități exterioare profesiei sale. Activitatea într-un domeniu nu substituie performanța în altul.
Pe scurt, același principiu ar trebui aplicat și atunci când discutăm despre intelectualitatea publică și despre rolul acesteia în societatea românească.
INTELECTUALITATEA PUBLICĂ TREBUIE EVALUATĂ, ÎNAINTE DE TOATE, DUPĂ STANDARDE INTELECTUALE, ÎN RAPORT CU PRODUCȚIA, CONTRIBUȚIA ȘI PERFORMANȚA SA DE NATURĂ INTELECTUALĂ. SUBLINIEZ: INTELECTUALĂ.
Or, oricât de larg am defini ceea ce constituie o contribuție, o operă sau un produs intelectual și oricât de generoase ar fi criteriile noastre de evaluare, nu putem confunda această categorie cu activități precum propaganda, marketingul politic, economic sau personal, activismul ideologic, lobby-ul, operațiunile de influență, moralismul public, networkingul, influența pe rețelele sociale, jurnalismul de opinie sau partizanatul politic.
Toate acestea pot avea valoarea, utilitatea și legitimitatea lor. Unele pot presupune inclusiv competențe intelectuale considerabile. Dar ele nu sunt, prin simplul fapt că sunt practicate de persoane considerate intelectuali, echivalente cu o contribuție intelectuală propriu-zisă. Iar succesul în asemenea activități nu reprezintă, în sine, o măsură a valorii intelectuale.
AȘADAR, LUCRURILE SUNT RELATIV SIMPLE:
Dacă vrem să discutăm, să evaluăm critic sau să polemizăm în mod riguros și onest despre intelectualitatea publică, trebuie să începem cu producția intelectuală a celor în cauză: ideile, argumentele, analizele, lucrările și contribuțiile lor identificabile, racordate la pozitiile si sustinerile lor publice, care pot fi examinate, discutate și evaluate critic, ca fundament al iesirilor lor publice.
Acestea constituie obiectul propriu-zis al evaluării. Acesta este terenul comun pe care ne putem întâlni, inclusiv polemic, într-o dezbatere intelectuală autentică.
Altfel, riscăm să discutăm la nesfârșit despre notorietate, influență, moralism, pedigree, loialități, poziționări și strategii de imagine si propagandisice, persoane, grupări si retele de influentă, crezând că discutăm despre valoare intelectuală, idei si contributii intelectuale reale.
Sunt lucruri diferite. Iar distincția dintre ele ar trebui să fie punctul de plecare al oricărei discuții serioase despre intelectualitatea publică din România.
PRIN URMARE:
… în măsura în care dorim o discuție serioasă despre direcțiile de evoluție politică, economică, socială și culturală ale României, haideți să facem abstracție, pentru moment, de ieșirile mai mult sau mai puțin inspirate ale reprezentanților intelectualității publice în spațiul mediatic, fie pe rețelele sociale, fie în studiourile de televiziune și radio.
Să începem, în schimb, prin a identifica documentele, analizele, studiile și monografiile, publicatiile si documentele programatice, doctrinare sau evaluative pe care aceștia le-au produs și pe care își fundamentează pozițiile publice. Acestea sunt materialele care ne permit să examinăm și să evaluăm structura argumentativă, fundamentele empirice, premisele analitice, gradul de informare și coerența conceptuală si normativă a susținerilor lor.
Pe scurt, să discutăm despre contribuția lor intelectuală propriu-zisă, folosind criterii și standarde intelectuale. Să identificăm semnalul și să-l izolăm de zgomotul de fond. Iar apoi să ne concentrăm asupra semnalului pur intelectual, folosind standardele intelectuale ale genului in cauză.
PS, MAI EXPLICIT:
Până la urmă, nu ne interesează nici al cui copil este cineva, nici la ce grădiniță a fost acum 40 sau 50 de ani, nici ce liceu sau facultate a absolvit acum 30, unde și în ce împrejurări sociale. Toate acestea sunt, în ultimă instanță, secundare în lumea standardelor intelectuale autentice. Acolo, până la urmă, hic Rhodus, hic salta. Aici si acum dovedesti ceva, daca ai ceva de dovedit.
Producția intelectuală, opera, textul, analiza, argumentul trebuie să vorbească prin ele însele. Ele sunt cele care demonstrează, în mod direct și verificabil, în ce măsură sunt întrunite standardele de rigoare, competență, originalitate și relevanță intelectuală.
Nu genealogia, nu pedigree-ul de familie sau instituțional, nu apartenența la o rețea, nu notorietatea sau prestigiul împrumutat, nu referintele la elemente de status pot substitui această probă. În materie de valoare intelectuală, criteriul decisiv rămâne contribuția intelectuală efectivă, evaluată după standardele domeniului. Restul este secundar.
sursa: FB
Lasă un răspuns