Duminică, 13 octombrie a.c., a avut loc la Iași o întâlnire informală a președinților filialelor teritoriale ale Partidului Național Liberal din regiunea Moldovei. Printre participanți s-au numărat domnul deputat Relu FENECHIU, președintele PNL Iași, domnul Florin ȚURCANU, președintele Consiliului Județean și a PNL Botoșani, domnul deputat Florin CIURARIU, președintele PNL Vaslui, domnul deputat Alexandru BĂIȘANU, […]
Comunicat de presă PNL – Liberalii din Moldova au stabilit principalele obiective strategice pentru dezvoltarea regiunii
prin Radu Zlati pe 14 octombrie 2013 în Birou de Presă PNL
Buletin electoral privind activitatea candidaţilor USL la alegerile locale 15 mai 2012
prin Radu Zlati pe 15 mai 2012 în Electorale, PNL, Uniunea Social Liberala
Covasna Luni, 14 mai a.c., timp de peste două ore, Incubatorul de Afaceri din Sfântu Gheorghe a fost gazda unei dezbateri publice, pornind de la programul economic şi de urbanism „Sfântu Gheorghe 7+”, lansat de către Mădălin Guruianu, candidatul USL pentru Primăria şi Consiliul Local Sfântu Gheorghe. Întâlnirea a fost onorată de prezenţa preşedinţilor Asociaţiei […]
Mediafax – Liderul PNL Suceava, Alexandru Băişanu, şi-a anunţat candidatura la funcţia de primar al Sucevei
prin Radu Zlati pe 22 martie 2012 în Electorale, Locale, Uniunea Social Liberala
Preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, a anunţat, joi, că va candida la funcţia de primar al municipiului Suceava, susţinut de USL, el arătând că actualul primar, Ion Lungu (PDL), trebuie înlocuit după ce timp de opt ani a administrat dezastruos acest oraş, transmite corespondentul MEDIAFAX. Băişanu a spus, într-o conferinţă de presă, că proiectul său […]
MEDIAFAX – Petru Carcalete, lider PDL, s-a înscris în PNL şi va candida pentru funcţia de primar în Rădăuţi
prin Radu Zlati pe 5 martie 2012 în PNL, Uniunea Social Liberala
Liderul PNL Suceava, Alexandru Băişanu, a anunţat, luni, că şeful ISJ Suceava, consilierul judeţean Petru Carcalete, vicepreşedinte al PDL Suceava, preşedinte al PDL Rădăuţi, s-a înscris în PNL şi va fi candidatul USL pentru funcţia de primar al municipiului Rădăuţi,transmite corespondentul MEDIAFAX. Băişanu a spus că Petru Carcalete a semnat, luni, adeziunea la PNL şi […]
Mediafax – PSD Vatra Dornei anunţă că va avea candidaţi proprii la locale; PNL susţine actualul primar liberal
prin Radu Zlati pe 14 februarie 2012 în Uniunea Social Liberala
Organizaţia PSD Vatra Dornei a anunţat, marţi, că va avea candidaţi proprii la alegerile locale din acest an, în timp ce PNL susţine ca actualul primar liberal al municipiului, Ioan Moraru, să fie candidatul comun al USL în Vatra Dornei, transmite corespondentul MEDIAFAX. Într-un comunicat de presă semnat de preşedintele PSD Vatra Dornei, Roman Boca, […]
Ataseaza articolul pe Twitter
Urmărește-mă pe Twitter
Twiturile meleCATEGORII
Arhive
Portofoliu imagini
Această prezentare necesită JavaScript.
Articole recente
Cele mai bune articole și pagini
- LC Johnson — Trump dă vina pe Kiev pentru o criză a motorinei declanșată de propriul său război cu Iranul
- Harta lumii redesenată de un test: ce ne spune PISA 2025 despre Asia, Estonia — și despre noi
- FB: Din nou despre testul PISA
- Talal Nahle — Ziuia 197 a războiului
- PD Aligică — Dezbatere despre naționalismul românesc, sau doar panglicăreală?
Aprilie
Flickr - Fotografile mele
VoxPublica
- UE cere Chinei să limiteze exporturile de mașini hibride. Bruxelles-ul vrea să evite un nou conflict comercial
- Frații Tate, loviți de un nou demers al procurorilor. Britanicii au făcut cererea oficială
- Primăria Sectorului 3 continuă proiectele destinate fluidizării circulației auto și siguranței pietonilor
- Kelemen Hunor anunță ce va face UDMR la formarea viitorului guvern. „Alte soluții, cel puțin pentru mine, nu se conturează”
- Seceta lovește culturile de hamei și orz din Germania și Austria. Ce impact ar putea avea asupra Oktoberfest
- Monica și Leonard Doroftei, în premieră la Realitatea Plus, în podcastul „Ceva-n PLUS"
- Atac masiv al Rusiei asupra Ucrainei. Cel puțin 34 de răniți, printre care mai mulți copii
- Dramă pentru o familie de români din SUA: fiul de 5 ani a murit după ce l-au uitat în mașină. Părinții, arestați
- Comisia Europeană respinge acuzațiile lui Trump: parteneriatul UE-Canada nu vizează SUA
- Congresul SUA a aprobat legea „sancțiunilor din iad” împotriva Rusiei. Urmează semnătura lui Donald Trump
Curs de guvernare
- BET își accelerează corecția: -13,2% față de precedentul maxim istoric, după -3,1% în ședința de miercuri. Contextul și de unde ar putea să se nască o revenire
- Europarlamentarul Victor Negrescu: Apropierea UE de Canada deschide calea și spre colaborări cu alte state
- Von der Leyen – discursul anual despre starea Uniunii: Independență – economică, militară și tehnologică. Lista temelor atinse
- Oierii se gândesc la un protest în Bruxelles: „Până nu avem un Guvern plin, nu se poate face nimic”. Ministrul Agriculturii: „Măsura Comisiei de suspendare a exporturilor de ovine, disproporționată”
- Construcții: 3 mld. euro, diferența dintre lucrările executate pe proiecte prin PNRR și sumele decontate
- Daniel Buda: Exporturile de oi către țări terțe ar putea fi deblocate în maximum o lună
- Industria din zona euro a rămas fără suflu – Rezultate mai bune în Europa Centrală și de Est, cu excepția României
- Arabia Saudită și-a reluat masiv exporturile de petrol prin Golful Persic – Traficul petrolier prin Ormuz, la maximum-ul de la începutul războiului SUA-Iran
- Claudia Sofianu / Lucrezi din altă țară? Aprobarea managerului nu rezolvă și taxele
- Banca Mondială îl numește economist-șef pe laureatul Nobel Michael Kremer
New Europe
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Cogitus
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Puterea
- Capturarea unui câine maidanez la Ploiești costă mult mai mult decât alocația unui copil
- PSD, după Consultările de la Cotroceni. Sorin Grindeanu: Știm să guvernăm bine pentru români (VIDEO)
- Dusterul Jandarmeriei a rezistat. Protestatarii au picat testul la fizică
- Eroare la Casa de Pensii: 570.000 de români au încasat bani în plus. Ce sume trebuie înapoiate
- Ce trebuie să știe părinții dacă la școala copilului e emisă o alertă cu drone
- Guvern nou sau anticipate? Ce soluții îi vor propune partidele lui Nicușor Dan
- Avertismentul unui fost consilier prezidențial. „Ne aflăm într-o stare de blocaj total. Politicienii s-au cam jucat până acum cu majoritățile!”
- Horoscop 17 septembrie 2026. Ce zodie își recapătă echilibrul financiar chiar azi
- Canada vrea să intre în UE. Europa ar primi o țară cât un continent și o gură uriașă de oxigen
- Florin Barbu îi cere demisia lui Bolojan: „Nu distrugeți agricultura românească”
Machiavelli
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Realitatea
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mediafax
- Sporuri de confidențialitate în casele de pensii, în atenția Curții de Conturi. Sindicatul: „Nu au fost acordate discreționar”
- Orașul care șochează din nou. Ți se pune taxă pentru muzica pe care nici n-ai cerut-o
- New rules for the transport of dangerous goods in Romania take effect on Thursday
- Noul război: roiurile de drone autonome | Armatele au testat roiuri de roboți autonomi | Ce este și la ce e bună tehnologia „swarm on swarm”
- Grecia se împrumută mai ieftin decât Franța, deși are o datorie uriașă. Unde se află România
- Cei mai importanți cercetători europeni vin la București pentru conferința EENPS
- Varujan Pambuccian, după consultările de la Cotroceni: „Nu rescriem nimic. Nici cu anticipatele”
- Surpriza din biroul lui Grindeanu în ziua consultărilor. Victor Ponta spune că ar fi o variantă de premier
- Cea mai îngustă mașină din lume: are doar un singur scaun și măsoară 50 de centimetri
- Ambasada Ucrainei răspunde în cazul clasei românești desființate la Orlivka: Cazul este verificat. „Vom prezenta reacția corespunzătoare”
ImpactNews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mondonews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Info Portal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Ziarul Financiar
- 600 de profesori din 21 de oraşe au participat în iunie-septembrie la ateliere de educaţie financiară organizate de BNR, Ministerul Educaţiei, ARB şi Fondul de Garantare
- Panică pe bursa din Istanbul: Indicele BIST 100 cade cu peste 5%, iar investitorii retrag până la 1 mld. dolari din fonduri într-o singură zi
- McLaren intră în cursa SUV-urilor de lux pentru a reveni pe profit: Constructorul pregăteşte primul model cu patru uşi şi investeşte 500 mil. lire în Marea Britanie
- Renovatio, jucător local de pe piaţa de energie, încheie un parteneriat cu chinezii de la CATL, care deţin 38% din piaţa globală de baterii, pentru proiectul Borzeşti Energy Storage, un sistem de stocare de 918 MWh
- Consiliul Investitorilor Străini propune un set de priorităţi pentru viitorul guvern, inclusiv un calendar al modificărilor fiscale, scăderea preţurilor în energie şi accelerarea investiţiilor, dar şi direcţionarea controalelor fiscale către zonele cu risc real. ”România are nevoie de un cadru coerent, predictibil şi orientat spre investiţi”
- ANAF demarează Operaţiunea FOCUS prin care vor fi verificate 180 de case de schimb valutar din toată ţara
- Curtea de Apel Bucureşti a anulat amenda de 73 mil.euro aplicată în 2024 de ANRE companiei Tinmar Energy, controlată de omul de afaceri Augustin Oancea, pentru presupusa manipulare a pieţei de energie
- Marek Gebski, Director Smoke-Free Products, Philip Morris România: Magazinul viitorului nu va fi definit de rafturi, ci de valoarea pe care o adaugă în relaţia dintre brand şi consumator
Capital
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Money.ro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Bloombiz
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Wall Street Journal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Finacial Times
- Trump fails to bend the Fed to his will
- Getting to know Mr Warsh
- China cuts US Treasury holdings to lowest level since 2008
- The era of AI warfare has arrived
- Apple’s most valuable product isn’t the iPhone
- Where do new jobs come from?
- Trump suggests EU-Canada associate member deal would be ‘hostile act’
- Why Carney’s romance with Europe can only go so far
- Nick Candy-linked company won mining rights in Nicaragua days after he met dictator’s son
- Thousands of Barclays staff revolt against three-day office mandate
NY Times – Economics
- The Fed Raised Rates. What Comes Next?
- Global Economy Is Running Out of Wiggle Room
- What to know about the Fed’s decision.
- Takeaways From the Fed’s Decision to Raise Interest Rates
- How the Fed’s Interest Rate Increase Affects Your Finances
- Trump’s Latest Threats Loom Over Fed’s Interest Rate Decision
- Fed Raises Rates in First Major Step by Warsh to Contain Inflation
- Why the Fed Might Raise Interest Rates When Borrowing Costs Are Surging
- Poverty Rate Was Stable Before Trump’s Safety Net Cuts Gained Force
- Bessent Defends Faltering Bond Market Intervention
BBC News
- Palace in war of words with Earl Spencer over claims in Diana book
- Uncontrolled AI could lead to 'silicon species' rivalling humans, Microsoft boss tells BBC
- 'Everybody was as one': Reverend reflects on search effort for Noah Woods
- 'I can get more time - that's everything': Breast cancer patients get life-extending drug
- Assad regime planned US journalist Austin Tice's kidnap for weeks, BBC finds
- Ed Sheeran asked me to donate $2m in aid, Robert Kraft says after Macklemore backlash
- Lena Dunham announces birth of first baby via surrogacy
- Bank of England expected to hold interest rates as it faces tough choices
- EU announces plan to restrict social media access for under-15s
- Inside Singapore's 'Fort Knox' for city's $2bn dirty money auction
Le Figaro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Associated Press
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
ARTE / CULTURĂ
BLOGROLL
DREAPTA
ECONOMIE
PNL
- Alina Cocian
- Alina Gorghiu
- Antonel Tanase
- Atitudini
- Blogul lui… @cepeca
- Catalin Ene
- Catalin Resceanu
- CEL Craiova
- Cetateanul Popescu
- Club Liberal Reutlingen
- Crin Antonescu
- Cristina-Ancuta Pocora
- Dan Mihalache
- Daniel Malaelea
- Denisa Patrascu
- Dispecer
- Dragos Dinca
- Florin Cîțu
- Florin Moldovan
- Gabriel Savulescu
VARIOUS
- Alianta Pentru o Romanie Curata
- Casa Regala a Romaniei
- Civitas '99
- EurActiv
- Idolii forului
- Inpolitics
- Istoria Regalitatii
- Mafiile PDL
- Mondonews
- Palatul Şuţu
- Penalmente
- Politica Partidelor Romanesti
- Realitatea Mea
- RomaniaLeaks
- Sfera Politicii
- Sociollogica
- Spune si tu!
- Stiri Politice
- WikiLeaks Romania








Comentarii recente