Am comparat proiectul de lege așa cum a fost propus de către Antonescu, Gerea și Scutaru (de citit integral aici) cu varianta votată de către Parlament și care a devenit lege. Doar câteva observații, pe scurt: Repetarea de câteva ori a textului „fascist, legionar, rasist sau xenofob” inplică faptul că noțiunea de legionar nu se […]
În răspăr (XXVI): Legea ”antilegionară” provoacă aberații
Am spus și cu altă ocazie că amendarea OUG 31/2002 prin ceea ce opinia publică numește ”Legea antilegionară” a fost un act probabil pornit din bune intenții, dar care, datorită erorilor de conținut și formă ale textelor nou introduse, are în fapt efecte perverse, nedorite de către inițiatori (Crin Antonescu, Andrei Gerea, George Scutaru). De […]
În răspăr (XVII): ”Legea legionarilor” – o lege controversată în spațiul public
Am lăsat să treacă ceva vreme, pentru ca pasiunile din jurul Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii (cunoscută și sub numele de Legea legionarilor) să se […]
Crin Antonescu (principalele declarații) – România TV – 3 Iulie 2014
Autori: Iulia Marin, Radu Eremia Adevărul – Senatorul PNL, Crin Antonescu, a vorbit joi seară, în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune România TV, despre teme de actualitate de pe scena politică românească, precum încercarea lui Călin Popescu Tăriceanu de a atrage cât mai mulţi liberali în noul său proiect, însă şi despre evenimente politice […]
Cristina Pocora: BPN al PNL a stabilit ca Daniel Chițoiu și Andrei Gerea să își înregistreze miercuri demisiile din Guvern
Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Ancuța Pocora, precizează că, în cadrul discuțiilor din Biroul Politic Național al PNL, s-a decis ca Daniel Chițoiu și Andrei Gerea să își înregistreze, miercuri dimineață, demisiile din funcțiile de ministru al Finanțelor, respectiv ministru al Economiei. ”Biroul Politic Național al PNL a stabilit, în ședința de marți seară, […]
Declarațiile președintelui PNL Crin Antonescu și ale miniștrilor propuși de PNL
Crin Antonescu: ”Suntem la momentul dintre încheierea lucrărilor Biroului Politic Național și deschiderea lucrărilor Delegației Permanente. Deciziile privitoare la miniștrii liberali, la componența liberală a Guvernului au fost luate și probabil că ele vă interesează în cel mai înalt grad dat fiind faptul că au făcut obiectul speculațiilor de presă și unele chiar din partea […]
Sinteză declarații Crin Antonescu, după ședința Biroului Permanent al PNL
Crin Antonescu: Suntem la momentul dintre incheierea lucrarilor BPN si deschiderea lucrarilor delegatiei permanente Deciziile privitoare la ministrii liberali, componenta liberala a guvernului, au fost luate Cineva se intreba zilele trecute cine mai este exact liberal azi in Romania si ce mai inseamna liberalism Noi, PNL, suntem un partid liberal, de dreapta, in care activeaza […]
Comunicat de presă PNL privind desemnarea lui Andrei Gerea pentru preluarea Ministerului Economiei
Biroul Politic Național al PNL l-a desemnat marți, 15 octombrie, la propunerea președintelui partidului, Crin Antonescu, pe liderul deputaților liberali, Andrei Gerea, pentru preluarea conducerii Ministerului Economiei. În cadrul ședinței BPN, Gerea a obținut în unanimitate susținerea colegilor săi pentru acest portofoliu, primind votul tuturor celor 58 de membri prezenți la ședință. Este o variantă […]
Comunicat de presă initiativa legislativă Crin Antonescu, Andrei Gerea, George Scutaru
Președintele PNL, Crin Antonescu, liderul și viceliderul grupului deputaților liberali, Andrei Gerea, respectiv George Scutaru, au depus în Parlament o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii […]
Informare de presă – Conferinţa Teritorială a PNL Argeş
PROGRAM Conferinţa Teritorială a PNL Argeş 29.09.2013, Piteşti Ora 10.00 – Deschiderea lucrărilor Conferinţei Teritoriale a PNL Argeş, Casa de Cultură a Casei Sindicatelor – Piteşti; Ordinea de zi a Conferinţei: Raport de activitate; Alegerea preşedintelui şi a membrilor Biroului Politic Teritorial; Alegerea membrilor Consiliului Teritorial de Arbitraj; Alegerea membrilor Comisiei Teritoriale de Cenzori; Ora […]
Conferința de presă susținută de președintele PNL, Crin Antonescu, la finalul ședinței BPN – 20.09.2013
Bună ziua, mulțumesc pentru prezență, mulțumesc pentru gândurile bune. Cele mai importante decizii din ședința Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal vi le transmit foarte concentrat, aproape telegrafic, dacă doriți să dezvoltăm vreunul dintre subiecte, împreună cu colegii mei, vă stăm la dispoziție. Roșia Montană, proiectul de lege transmis de Guvern în Parlament, privitor […]
Declarațiile de presă ale președintelui PNL, Crin Antonescu, la finalul reuniunii grupurilor parlamentare ale PNL, 9 septembrie 2013
”Bună seara! În primul rând să clarificăm ce s-a întâmplat aici. A fost o reuniune a grupurilor parlamentare din Senat și Camera Deputaților ale Partidului Național Liberal, reuniune nu de urgență, dar liderii grupurilor parlamentare, inițiativa a fost a liderului de la Cameră, Andrei Gerea, liderii au propus să ne reunim și să vedem dacă […]
Tinerii liberali fac politică on-line
Tineretul Național Liberal, în parteneriat cu Fundația Friederich Naumann, organizează, în perioada 27 – 30 iunie, la Snagov, seminarul „Instrumente on-line de comunicare politică”. TNL România continuă, astfel, seria seminariilor care au ca scop introducerea în practicile de comunicare ale organizației a unor instrumente și tehnologii moderne de comunicare. La deschiderea oficială, care va avea loc pe […]
pe surse: PSD vrea ca Tudor Pendiuc să lase Piteştiul pentru CJ Argeş
Conducerea PSD i-a sugerat primarului PSD de Piteşti, Tudor Pendiuc, să candideze sub sigla USL la preşedinţia Consiliului Judeţean Argeş, în condiţiile în care starea de sănătate şi dosarele nu îi mai permit lui Constantin Nicolescu implicarea într-o nouă campanie electorală, mai ales contra senatoruluI PDL Mircea Andrei. Pendiuc este primar din 1992 şi se […]








Comentarii recente