”Dacă asta a hotărât domnul președinte, disciplinat cum mă știți am să mă supun, și atunci eu m-am gândit că dacă ar fi să aleg unul dintre ofuri, ale mele, despre care să vorbim câteva cuvinte, probabil cel mai important, în orice caz, în compania voastră, este unul legat de discuția publică din țara noastră […]
Transcrierea intervenției președintelui PNL, Crin Antonescu, în cadrul conferinței de presă la finalul Delegației Permanente a PNL
Vă spun, bună ziua, alături de gazda noastră tradiţională, domnul George Dragomir, preşedintele organizaţiei judeţene Constanţa a Partidului Naţional Liberal. Vă stau la dispoziţie pentru exerciţii de comunicare, în urma reuniunilor care, ieri şi astăzi, au avut loc aici la Mamaia, reuniuni ale Biroului Politic Central şi Comitetului Naţional Executiv ieri, a Delegaţiei Permanente astăzi. […]
O Teorie a Manipularii (V): Calomniati, calomniati… pana la urma ceva mai ramane!
Sfarsiturile de saptamana sunt foarte potrivite pentru a lansa manipulari prin media, deoarece se poate astepta ca reactia celor pe seama carora se „lucreaza” vor veni mai tarziu – timp indestulator pentru ca manipularea sa ia amploare si, cu putin ajutor, sa capete parfum de adevar. Oficinele portocalii cunsoc prea bine acest fapt. Dar cum […]
Lui Basescu ii este frica!
In contextul uni discutii personale cu un lider PNL (in care era abordata problema folosirii de catre Basescu a serviciilor secrete) acesta a afirmat: „lui Basescu ii este frica”. Marturisesc ca am crezut afirmatia numai pe jumatate. La urma urmei si fara sa il fi citit pe Machiaveli, un conducator de stat cunoaste foloasele pe […]
Comentarii recente