Camera Deputaţilor a adoptat marţi tacit un proiect de lege care prevede că aleşii locali îşi pierd mandatul în cazul condamnărilor prin hotărâri rămase definitive şi irevocabile. Proiectul legislativ iniţiat de deputatul PDL Nicuşor Păduraru, pentru modificarea Statutului aleşilor locali, prevede că primarii, consilieri judeţeni şi locali îşi pierd mandatul, înainte de expirarea duratei normale, […]
Agerpres – Deputaţii aprobă tacit ca aleşii locali să-şi piardă mandatul în cazul condamnărilor penale
prin Radu Zlati pe 22 noiembrie 2011 în Legislatia RO
D. Mihalache: Democrația ieftină și de fațadă
prin Radu Zlati pe 6 octombrie 2011 în Analize
Proaspăt sărit în barca UNPR, deputatul Tudor Ciuhodaru, poreclit și „perfuzel” (pentru cei care nu-l cunosc este acel domn care apare mai toată ziua la televizor cu stetoscopul de gât și care se visează primar al Iașiului), a depus o inițiativă legislativă cel puțin ciudată. Anume ca jumătate dintre consilierii locali sau județeni să provină […]
PSD Suceava: Plângeri penale împotriva grupului PDL ce nu a votat referendumul privind reorganizarea (MEDIAFAX)
prin Radu Zlati pe 26 iunie 2011 în Uniunea Social Liberala
PSD Suceava va depune plângeri penale împotriva grupului consilierilor judeţeni PDL care a votat în bloc împotriva referendumului de consultare a populaţiei privind reorganizarea administrativă, a anunţat, duminică, preşedintele organizaţiei, deputatul Cătălin Nechifor. Nechifor a spus, într-o conferinţă de presă, că plângerile penale vor fi depuse împotriva tuturor consilierilor judeţeni PDL care, contrar prevederilor legii […]
Ataseaza articolul pe Twitter
Urmărește-mă pe Twitter
Twiturile meleCATEGORII
Arhive
Portofoliu imagini
Această prezentare necesită JavaScript.
Articole recente
Cele mai bune articole și pagini
Aprilie
Flickr - Fotografile mele
VoxPublica
- A început Evaluarea Națională. Ce trebuie să știe elevii
- Medicul Virgil Musta, vești proaste pentru români: Vor fi impuse din nou restricții împotriva COVID-19
- Culisele statului paralel | Cine deține astăzi marca Gerovital – Rețeta Anei Aslan, vândută cu 1 milion de euro
- Culisele statului paralel | Povestea neștiută a Anei Aslan – De ce o ura Elena Ceaușescu. Personalități internaționale, tratate de cercetătoarea umilită de comuniști
- ROMÂNIA ÎN REALITATE, invitat IULIAN CRISTACHE
- Doar 26 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 în ultimele 24 de ore
- Avertizare hidro! Risc mare de inundaţii pentru mai multe bazine hidrografice
- Emil Boc, repetentul emisiunii Culisele Puterii
- Avertizarea meteo, actualizată: cod PORTOCALIU de fenomene PERICULOASE
- EVALUARE NAȚIONALĂ 2021
Curs de guvernare
- Primul birou extern al Camerei de Comerț a României – în China, la Guangzhou
- Amplul plan de suveranitate tehnologică a UE pentru a stimula industria semiconductorilor și inteligența artificială
- Proiectul salarizării – Primul mare protest: mii de angajați din sănătate, în fața Guvernului și la Parlament
- Ce avantaje competitive mai are România, din perspectiva marilor companii care investesc aici. Ce ar fi ”oferta integrată” de țară
- Sondaj AmCham: Companiile au intrat în regim de „wait-and-see” din cauza instabilității politice – investițiile străine directe au scăzut cu 30% în T1.
- Discuții la NATO pentru arme nucleare SUA în mai multe state din UE – Washingtonul încearcă să reasigure Europa, în contextul mutării atenției spre IndoPacific
- SUA anunță oficial reducerea contribuțiilor la forțele NATO: Posibilitatea unor conflicte simultane în diferite regiuni ale lumii obligă Washingtonul să își reorienteze resursele – Europa e îndemnată să își asume mai multă responsabilitate
- Guvernul condiționează sporul de până la 40% pentru personalul PNRR de evaluări lunare de performanță
- Ajutoarele de urgență pentru familiile afectate de drona căzută în Galați, aprobate de Guvern
- Salonul internațional de carte Bookfest s-a deschis oficial miercuri, 3 iunie – Bulgaria, invitată de onoare – Primarul general Ciprian Ciucu anunță o strategie culturală pentru București
New Europe
- Flugwetter Europa Turbulenzen: Was Sie wissen müssen
- Die kostenlose Europa Landkarte: Ihr Reiseziel
- Grundbesitz Europa: Warum geschlossen?
- Hotel Colosseo im Europa Park: Luxus pur
- Autoatlas Europa: Ihr Wegweiser
- Rezensionen für den Europa-Park: Was Gäste sagen
- Wie moderne Technik das Fahrerlebnis verändert
- Harta Europa: Karten für Entdecker
- Hotel Europa Riva del Garda: Ihr Urlaubsdomizil
- Europäische Wassernattern: Die gefährlichsten Arten
Cogitus
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Puterea
- Psihologul Ion Duvac, reținut într-un dosar de acuzații grave de abuz sexual. Ancheta este în desfășurare
- Ilie Bolojan și groparul de la Complexul Energetic Oltenia, Dan Plaveti, făcuți KO de Consiliul de Supraveghere de la Hidroelectrica
- Radu Miruță și haita USR de la Transporturi au tras deja pe linie moartă nou înființata societate Carpatica Feroviar România
- Sectorul apărării nu mai este pariul sigur al burselor europene. Ce spun analiștii
- Manfred Weber vede reforma lui Bolojan ca „direcția bună” a României: noi încă jelim pomenile electorale
- Detaliul omis de Guvern: SRI a decis atribuirea contractului SAFE de 196 milioane de euro către Digi
- Horoscop 4 iunie. Zodia care ia o decizie care-i schimbă viața
- Cutremur la vârful Armatei: șeful Statului Major cere să iasă la pensie, după punerea sub acuzare de DNA
- Miracolul de 21,8 miliarde de dolari: omul care a avut averea lumii, dar nu și bani de cumpărături
- Pîslaru iese la rampă, după izbucnirea protestelor din sectorul public: Niciun angajat nu va pleca acasă cu mai puțini bani
Machiavelli
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Realitatea
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mediafax
- Sondaj: 31% dintre femei se simt discriminate la locul de muncă din cauza statutului de mamă
- Nutriționiștii au ales: care este cel mai sănătos tip de iaurt din supermarket
- UTA Arad transferă un fost internațional român de juniori, cu prezențe la cluburile Brescia, FCSB și Rapid
- Mark Rutte, mesaj dur pentru tinerii ruși care vor să plece în Ucraina: „Veți fi lăsați în noroi să muriți”
- Circulație feroviară blocată. Mai multe trenuri CFR Călători, afectate de o defecțiune la o locomotivă electrică
- Proiectul AUR pentru profesionalizarea conducerii ANRE a primit aviz favorabil din partea Consiliului Economic și Social
- Compania lui Elon Musk intră în liga giganților. SpaceX este evaluată la 1.770 de miliarde de dolari înaintea listării la bursă
- România debutează la Campionatul European Trophy – ediția 2026 de rugby 7s feminin. „Ghindele” țintesc promovarea
- Cerul s-a aprins în roșu deasupra Tibetului. Explicația unui fenomen extrem de rar
- S-a deschis sezonul de parașutism la mare! Salturi cu parașuta la 4000 de metri deasupra Mării Negre
ImpactNews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mondonews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Info Portal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Ziarul Financiar
- Călin Matei, CEO, Groupama: Volatilitatea şi impredictibilitate sunt parte din viaţa de zi cu zi şi nu de ieri sau de astăzi, ci de ani de zile, iar pentru a face faţă trebuie să construim o organizaţie antifragilă
- Producătorul de componente şi sisteme de siguranţă pentru industria auto Joyson Safety Systems scoate la vânzare spaţiile industriale deţinute în localitatea Ribiţa, judeţul Hunedoara, în contextul consolidării operaţiunilor companiei în hub-ul din Arad
- Cifra de afaceri din comerţ a scăzut în primele patru luni ale anului cu 5,8%. Vânzările de produse nealimentare s-au redus cu 8,7%, iar cele de alimente şi băuturi cu 3,8%
Capital
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Money.ro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Bloombiz
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Wall Street Journal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Finacial Times
- SpaceX pitches investors $1.8tn valuation in historic IPO
- Anthropic’s relentless race to the top
- Javier Milei: Argentina invites AI to free itself
- America’s ‘other’ economy tells a different growth story
- Israel and Lebanon agree to implement ceasefire
- Republican-led House deals blow to Trump over Iran war
- Global flight of the wealthy slows sharply as political and tax worries ease
- Partners Group prepares to cap withdrawals at US fund for wealthy individuals
- UK Treasury set to take control of fighter jet spending after defence ministry mishaps
NY Times – Economics
- Travelers Bound for the U.K. Hit a Roadblock: Electronic Authorization System Is Down
- Trump Administration Turns to a New Rationale to Justify Old Tariffs
- Trump Administration Fights Court Order to Refund Some Tariffs
- Trump Megadonor Gave $5.5 Million Estate to Robert F. Kennedy Jr.’s Anti-Vaccine Group
- What Ireland and Germany Can Teach Us About Birthright Citizenship
- How Box Created 13 New Types of Jobs Because of A.I.
- Chinese Military Sought Nvidia Chips for Years, Report Says
- Trump Clears Way for Companies to Avoid Taxes in Havens Including Malta and Cyprus
- A.I. Doesn’t Have to Mean Layoffs
- Europe Is Edging Closer to a Trade War With China. Here’s Why.
BBC News
- New NHS drug offers ovarian cancer patients more time and better quality of life
- Israel and Lebanon agree to implement ceasefire if Hezbollah stops attacks
- US House votes to rein in Trump's war powers in rebuke over Iran
- NHS staff should be banned from wearing pro-Palestinian badges, report recommends
- What a hair loss breakthrough could mean for women like me
- 'I left a children's home – and was embraced by love'
- 'Apocalyptic' Tata Steel fire breaks out as people told to stay indoors
- MI5 warns Chinese spies are using job websites to target government staff
- Police chief apologises to Henry Nowak's family over handcuffing and arrest
- Germany blames Russia for 'bitter defeat' in UN Security Council bid
Le Figaro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Associated Press
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
ARTE / CULTURĂ
BLOGROLL
DREAPTA
ECONOMIE
PNL
- Alina Cocian
- Alina Gorghiu
- Antonel Tanase
- Atitudini
- Blogul lui… @cepeca
- Catalin Ene
- Catalin Resceanu
- CEL Craiova
- Cetateanul Popescu
- Club Liberal Reutlingen
- Crin Antonescu
- Cristina-Ancuta Pocora
- Dan Mihalache
- Daniel Malaelea
- Denisa Patrascu
- Dispecer
- Dragos Dinca
- Florin Cîțu
- Florin Moldovan
- Gabriel Savulescu
VARIOUS
- Alianta Pentru o Romanie Curata
- Casa Regala a Romaniei
- Civitas '99
- EurActiv
- Idolii forului
- Inpolitics
- Istoria Regalitatii
- Mafiile PDL
- Mondonews
- Palatul Şuţu
- Penalmente
- Politica Partidelor Romanesti
- Realitatea Mea
- RomaniaLeaks
- Sfera Politicii
- Sociollogica
- Spune si tu!
- Stiri Politice
- WikiLeaks Romania








Comentarii recente