Recent desfășurata dezbatere pe tema Educației pentru Sănătate, organizată la Cotroceni sub egida Președintelui României, Klaus Iohannis, i-a adus împreună pe titularii portofoliilor Educației Naționale, Sănătății, Muncii, Tineretului și Sportului. Deci câțiva tehnocrați ai noului Guvern, care ar putea să lase ”la cheie” câteva programe de politici publice, chiar dacă nu vor avea timpul necesar […]
În răspăr (LII): Educația sexuală în școală – de ce, cum, la ce vârstă?
prin Radu Zlati pe 28 noiembrie 2015 în Polemici, Societate, Societate
În răspăr (XLII): Despre educația sexuală în școli și urmașii Brătienilor
prin Radu Zlati pe 2 octombrie 2015 în Cu ochii larg deschisi
Observ cu neplăcere că unii dintre colegii mei de partid s-au urcat în barca corectitudinii politice, așa cum aceasta este înțeleasă în unele state democratice euro-atlantice, și au început să emită păreri sau chiar declarații politice în favoarea introducerii educației sexuale în școli. Din punctul meu de vedere, respectivii colegi nu cunosc ce înseamnă respectivele […]
Alătură-te celorlalți 140 de abonați.
Ataseaza articolul pe Twitter
Urmărește-mă pe Twitter
Twiturile meleCATEGORII
Arhive
Portofoliu imagini
Această prezentare necesită JavaScript.
Articole recente
Cele mai bune articole și pagini
Aprilie
Flickr - Fotografile mele
VoxPublica
- Schimbare majoră în Sănătate: Mamele și veteranii de război, scutiți de plata CASS
- Horoscop 18 octombrie 2026: Se deschid noi drumuri pentru 4 zodii
- Elena Udrea: „USR face opoziție isterică. Exact cum fac ei mai mereu”
- Cum îți pui metabolismul în mișcare de la prima oră: Micul dejun anti-grăsime
- Elena Udrea la „Arhitectura Puterii”: „Ilie Bolojan nu o să reziste mult la șefia PNL”
- Proteste tensionate în Italia. Poliția a răspuns cu gaze lacrimogene la atacurile manifestanților | VIDEO
- Revoltă de amploare, în Albania, împotriva premierului Edi Rama. Oamenii cer măsuri radicale VIDEO
- Gabriel Oprea, revedere emoționantă cu foștii colegi de la Academia Militară: „Camarazi atunci, prieteni pentru o viață!”
- O mamă a fost concediată după ce a cerut un program de noapte pentru a-și îngriji copilul. Decizia care a costat compania 30.000 de euro
- Zelenski cere României deblocarea tranzitului de cereale ucrainene
Curs de guvernare
- Proteste violente în Franța, pe fondul scumpirilor și al nemulțumirilor sociale: studenții, sindicaliștii și Vestele Galbene au ieșit în stradă
- PNL a decis să voteze pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu şi intrarea partidului în opoziţie/ Ilie Bolojan va semna un acord de susținere cu premierul desemnat pentru respectarea țintelor de deficit
- Republica Moldova a înregistrat 63 de încălcări ale spațiului aerian de la începutul anului
- Atac masiv al Rusiei asupra infrastructrurii energetice a Ucrainei cu peste 320 de drone și rachete. Un milion de oameni cu rămas fără curent
- Bloomberg: România se oferă să plătească o parte din costurile prezenței militare americane
- Guvernul a dublat amenzile prevăzute de Legea audiovizualului. Sancțiunile pot ajunge la 440.000 de lei
- Nicușor Dan a discutat cu Emmanuel Macron despre atacurile cu drone din Marea Neagră
- Deficit bugetar de 3,82% din PIB în primele nouă luni, dintre care cinci fără Guvern. Ministrul Nazare: „Bugetul anului viitor nu trebuie să fie un inventar al promisiunilor politice”
- Comitetul Politic al USR a decis, cu unanimitate de voturi, să voteze împotriva Guvernului Luca Niculescu
- Concluziile Consiliului UE de la Bruxelles: Divergențe privind bugetul, energia și migrația, solidaritate cu Ucraina
New Europe
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Cogitus
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Puterea
- România cu decolteu. Țuțupinele care ne salvează de la dezastru
- Ce promite Florin Manole la Ministerul Muncii. Indexarea pensiilor și scutirea de CASS pentru mame, pe lista priorităților
- Anunțui ministrului propus Florin Barbu, după cinci luni de blocaje în agricultură. „Vom relua acordarea creditelor cu dobândă fixă de 1,95%”
- Alertă aeriană în România: avioanele F-16 au doborât două drone venite dinspre Marea Neagră
- Rogobete îi răspunde lui Bolojan: Ministerul Sănătății a cerut 660 de milioane de lei, a primit doar 460
- Programul guvernului Niculescu: reducere de până la 150 de lei pe facturile la energie pentru românii cu venituri mici
- Ilie Bolojan anunță decizia: liberalii votează Guvernul Niculescu și intră în opoziție. Votul este programat marți (VIDEO)
- Programul pelerinajului Sfântului Dimitrie cel Nou 2026. Pelerinajul începe duminică, 18 octombrie, care sunt orele de închinare și traseul procesiunii
- Casa Albă își pierde secretarul de presă după cinci zile. Katie Zacharia, în centrul scandalului licenței de avocat
- Nicușor Dan, întâlnire cu Emmanuel Macron: atacurile cu drone din Marea Neagră, pe masa discuțiilor
Machiavelli
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Realitatea
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mediafax
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
ImpactNews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mondonews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Info Portal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Ziarul Financiar
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Capital
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Money.ro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Bloombiz
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Wall Street Journal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Finacial Times
- Zelenskyy says Starlink speed limits in Ukraine are a ‘planned operation’
- Are we sleepwalking into World War III?
- The Man City theory of politics
- Why have screens replaced socialising?
- Protests across France spiral into riots and looting
- The dress rehearsal for an AI reckoning
- What is behind the surprising resilience of the UK economy?
- UK dividend payments jump 14% in a year
- ‘Inflation will make people poor’: Airlines brace for years of pain
NY Times – Economics
- Mortgage Rates Hover at 7.4%, Highest Since 2023
- California’s Proposition 45 Brings the Sprawl Debate Back
- Homeownership Drifts Further Out of Reach as Mortgage Rates Rise
- Democrats Blame Trump After CPI Report Shows Energy Prices Drove Up Inflation
- Here’s the latest.
- Surging Inflation Complicates Trump’s Final Push to Sell Voters on Strong Economy
- Rising Costs Push Necessities Out of Reach for Nearly Half of Americans
- Gas Prices Are Up 34% From a Year Ago, Adding to Inflation Pressures
- Higher Energy Prices Pushed U.S. Inflation Up to 3.7% Ahead of Midterm Elections
- I.M.F. Warns Mideast War Will Widen Gap Between Rich and Poor Countries
BBC News
- Violent clashes, looting and buildings ablaze in France as over 1,000 arrested after protests
- Watch: Moment historic French town hall spire collapses in flames amid protests
- More NHS staff sacked over attacks victims' records
- European diplomats attacked by Israeli settlers in West Bank
- Anti-government protesters battle with police in Albania
- Swinney's emotional explanation for his commitment to independence
- Dubois destroys Wardley in two rounds to retain title
- Photos show luxury boat with 50m pool and water slides near Kim Jong Un's summer retreat
- There's a crackdown on sports piracy - but is it already out of control?
- How day of protests unfolded as disorder breaks out across France
Le Figaro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Associated Press
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
ARTE / CULTURĂ
BLOGROLL
DREAPTA
ECONOMIE
PNL
- Alina Cocian
- Alina Gorghiu
- Antonel Tanase
- Atitudini
- Blogul lui… @cepeca
- Catalin Ene
- Catalin Resceanu
- CEL Craiova
- Cetateanul Popescu
- Club Liberal Reutlingen
- Crin Antonescu
- Cristina-Ancuta Pocora
- Dan Mihalache
- Daniel Malaelea
- Denisa Patrascu
- Dispecer
- Dragos Dinca
- Florin Cîțu
- Florin Moldovan
- Gabriel Savulescu
VARIOUS
- Alianta Pentru o Romanie Curata
- Casa Regala a Romaniei
- Civitas '99
- EurActiv
- Idolii forului
- Inpolitics
- Istoria Regalitatii
- Mafiile PDL
- Mondonews
- Palatul Şuţu
- Penalmente
- Politica Partidelor Romanesti
- Realitatea Mea
- RomaniaLeaks
- Sfera Politicii
- Sociollogica
- Spune si tu!
- Stiri Politice
- WikiLeaks Romania








Comentarii recente