MOLDOVA PSD Gheorghe Marcu (PSD) propune salariu minim de 800 de lei şi reducerea TVA (2 decembrie) Preşedintele organizaţiei judeţene Botoşani a Partidului Social Democrat (PSD), senatorul Gheorghe Marcu, va propune, prin amendamentele la proiectul Legii bugetului de stat pe 2012, majorarea salariului minim pe economie şi scăderea taxei pe valoare adăugată (TVA). El a […]
USL in presa locala, 30 nov.-4 dec. 2011
prin Radu Zlati pe 4 decembrie 2011 în PNL, Uniunea Social Liberala
Agerpres -Vâlcea: USL Vâlcea a organizat prima conferinţă de presă comună
prin Radu Zlati pe 10 noiembrie 2011 în Declaratii de presa
Prima conferinţă de presă comună a PNL şi PSD Vâlcea sub sigla USL a avut loc joi, după ce în ultimele săptămâni au avut loc mai multe dispute între liderii celor două formaţiuni politice. ‘Este prima conferinţă a USL şi sper că de acum înainte lucrurile se vor armoniza. Nu este o uniune pe bază […]
pesurse: PSD a cedat PNL candidaturile la CJ Buzau, Valcea şi Calaraşi
prin Radu Zlati pe 28 aprilie 2011 în Zvonuri
Situaţiile tensionate din cadrul USL dintre PSD şi PNL din trei judeţe – Vâlcea, Călăraşi şi Buzău – au fost calmate după ce de la conducerea pesedistă din Bucureşti s-au primit telefoane pentru ca social-democraţii să renunţe la pretenţiile pentru preşedinţia Consiliilor Judeţene. Astfel, potrivit informaţiilor din USL, PNL a avut câştig de cauză pentru […]
Ataseaza articolul pe Twitter
Urmărește-mă pe Twitter
Twiturile meleCATEGORII
Arhive
Portofoliu imagini
Această prezentare necesită JavaScript.
Articole recente
Cele mai bune articole și pagini
Aprilie
Flickr - Fotografile mele
VoxPublica
- A început Evaluarea Națională. Ce trebuie să știe elevii
- Medicul Virgil Musta, vești proaste pentru români: Vor fi impuse din nou restricții împotriva COVID-19
- Culisele statului paralel | Cine deține astăzi marca Gerovital – Rețeta Anei Aslan, vândută cu 1 milion de euro
- Culisele statului paralel | Povestea neștiută a Anei Aslan – De ce o ura Elena Ceaușescu. Personalități internaționale, tratate de cercetătoarea umilită de comuniști
- ROMÂNIA ÎN REALITATE, invitat IULIAN CRISTACHE
- Doar 26 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 în ultimele 24 de ore
- Avertizare hidro! Risc mare de inundaţii pentru mai multe bazine hidrografice
- Emil Boc, repetentul emisiunii Culisele Puterii
- Avertizarea meteo, actualizată: cod PORTOCALIU de fenomene PERICULOASE
- EVALUARE NAȚIONALĂ 2021
Curs de guvernare
- Ilie Bolojan și-a depus candidatura la șefia PNL cu moțiunea „Modernizare cu Rădăcini” – singura depusă. Cum arată viitoarea echipă de conducere a PNL
- Gărzile Revoluționare iraniene spun că au reînchis Strâmtoarea Ormuz, invocând luptele din Liban. JD Vance: „Mă aștept să plec spre Geneva în următoarele zile” – Iranul își trimite și el negociatorii în Elveția
- Comisia propune o schimbare majoră pentru băncile europene: Regulile privind rezervele obligatorii ar putea fi simplificate – Credite de 2.000 mld. € vor putea iriga economia UE
- Nicușor Dan, vizită la Istanbul cu Erdogan: România și Turcia vor extinde cooperarea NATO la Marea Neagră și vor dezvolta producție militară comună – Erdogan va veni la București în acest an, cu forum de afaceri și ședință comună de guverne
- Oana Gheorghiu și Dragoș Pîslaru s-au înscris în PNL și vor primi funcții de vicepreședinți în echipa Bolojan. Ciprian Ciucu a anunțat că refuză postul de prim-vicepreședinte din cauza anchetei DNA
- Primul raport de progres privind refacerea competitivității UE. Care e stadiul de implementare al agendei „O Europă, o piață”
- Băncile, scrisoare deschisă după amenzile ROBOR: „Abuz inexplicabil. Statul își lovește propriul mecanism de finanțare”
- Adrian Veștea s-a retras din cursa pentru șefia PNL și nu îl va mai contracandida pe Bolojan la congresul de duminică: „Eu am propus, ca viziune pentru PNL, un parteneriat politic cu președintele Nicușor Dan”. Dan Motreanu: „Direcția e clară – nu mai colaborăm cu PSD”
- Ministrul Pîslaru: ”Am finalizat pozitiv negocierile cu Comisia pentru ultima modificare de PNRR – Păstrăm un PNRR de 20 mld. €”
- Președintele Dan, despre Adrian Veștea: „Are foarte multe calităţi care îl recomandă”, „este cineva care a avut abilitatea de a naviga în mediul politic, fără a crea crize”
New Europe
- Biohort Europa 4: Ihr Gartenhelfer
- Outdoor-Kochen: Grill, Smoker oder Plancha – was passt zu mir?
- Air Europa Frankfurt Terminal: Ihr Reiseführer
- Karol G Europa Tour 2024: Ein Event
- Die schönsten Inseln Europas
- Korsika Karte Europa: Eine Inselwelt
- Der unterschätzte Standortvorteil: Warum ein Wohnungswechsel in mittelgroßen Städten besondere Chancen bietet
- Hygienekonzepte für moderne Arbeitswelten: Darauf kommt es in Bürogebäuden an
- Teneriffa Karte Europa: Inselparadies
- Günstige Urlaubsziele in Europa
Cogitus
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Puterea
- Deci se poate! Locomotiva construită la Craiova care a deschis oficial cea mai nouă linie feroviară din Suedia
- Cinci zodii care au parte de ajutor divin până la finalul lunii iunie 2026
- Fabrica unde se producea oțel pentru avioane și rachete care a fost vândută pentru 4,4 milioane de euro
- Statul a găsit de unde să taie: din școli, nu din cuiburile administrative
- Ambițiile lui Bolojan și Congresul PNL forțat: jumătate dintre liberali așteptați nu participă (SURSE)
- Cât costă o sticlă de vin din crama guvernatorului BNR, Mugur Isărescu
- Tensiuni în PNL: aripa ALDE boicotează Congresul de duminică. Bolojan, comparat cu Lenin
- Exod invers: românii părăsesc Spania, iar economia iberică se uită lung după ei
- Iranianca Parastoo Ahmadi a fost condamnată la 74 de lovituri de bici
- Echipa lui Bolojan se destramă, cu o zi înainte de Congresul PNL. Ciucu refuză funcția de prim-vicepreședinte, după acuzațiile DNA de luare de mită
Machiavelli
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Realitatea
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mediafax
- PSD decide duminică dacă susține Guvernul Veștea. Majorarea salariului minim și indexarea pensiilor, printre condițiile social-democraților
- Congres Extraordinar al PNL | Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului. 2.500 de delegați, așteptați să participe / Ce se află pe ordinea de zi
- Solstițiul de vară 2026: ce nu ai voie să faci în cea mai lungă zi din an, potrivit tradițiilor populare
- Președintele Boliviei a declarat stare de urgență
- Campionatul Mondial 2026: Ecuador – Curacao 0-0
- Los Angeles, în stare de urgență în urma unui incendiu într-un depozit
- Un bărbat a fost pus sub acuzare după o serie de atacuri în Edinburgh
- Rusia a atacat un bloc de locuințe din orașul ucrainean Harkov
- Regele Charles își va publica declarația fiscală personală pentru prima dată ca monarh
- Rusia eliberează 24 de filipinezi după ce președintele Marcos a avut o discuție cu Putin
ImpactNews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mondonews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Info Portal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Capital
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Money.ro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Bloombiz
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Wall Street Journal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Finacial Times
- Chief whip warns Starmer that growing number of MPs want exit timetable
- What Andy Burnham’s Westminster past reveals about him
- Finally, a use for corporate bullshit
- Iran says it closed Strait of Hormuz after Israel and Hizbollah exchange fire
- Rahm Emanuel says Trump ‘got schooled’ by Iran in bad ceasefire deal
- Putin’s war machine sputters in drone age
- Zelenskyy returns Polish state medal in escalating dispute with ally
- SpaceX handed lowest possible ESG rating by MSCI
- ‘You’re dead’ — Europe’s SpaceX fights back against Musk prophecy
- Holiday bookings surge in markets hit by Iran crisis
NY Times – Economics
- How Deal With U.S. Could Reconnect Iran to the Global Economy
- Why Flight Prices Might Not Fall After the U.S.-Iran Deal
- Warsh Makes His Case With Jargon, and a Penchant for Detail
- Fed holds rates steady at Warsh’s first meeting.
- Takeaways from Kevin Warsh’s first meeting as Fed chairman.
- See How the First Fed Statement Under Warsh Evolved
- How to read the Fed’s projections like a pro.
- Political Spotlight Shines on Warsh for His First Fed Meeting as Chairman
- Who is Kevin Warsh, the Fed’s new chairman?
- Warsh is focused on the Fed’s balance sheet. Here’s what you need to know.
BBC News
- US-Iran talks to begin in Switzerland as Tehran says it closed Strait of Hormuz
- Leadership uncertainty 'enormously disruptive', former top civil servant warns
- Nine people in critical condition among 100 injured in fatal Bedford train crash
- Man charged after suspected anti-Muslim attacks in Edinburgh
- Extreme heat warning expanded as 37C heatwave approaches UK
- King Charles to reveal personal tax bill for first time as monarch
- Fastest World Cup to 100 goals in 68 years - are balls and breaks behind it?
- Why Harry Kane is different at this tournament
- Nervy, optimist, die-hard: What sort of fan are you?
- Talk of Starmer staying on to fight is fading - fast
Le Figaro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Associated Press
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
ARTE / CULTURĂ
BLOGROLL
DREAPTA
ECONOMIE
PNL
- Alina Cocian
- Alina Gorghiu
- Antonel Tanase
- Atitudini
- Blogul lui… @cepeca
- Catalin Ene
- Catalin Resceanu
- CEL Craiova
- Cetateanul Popescu
- Club Liberal Reutlingen
- Crin Antonescu
- Cristina-Ancuta Pocora
- Dan Mihalache
- Daniel Malaelea
- Denisa Patrascu
- Dispecer
- Dragos Dinca
- Florin Cîțu
- Florin Moldovan
- Gabriel Savulescu
VARIOUS
- Alianta Pentru o Romanie Curata
- Casa Regala a Romaniei
- Civitas '99
- EurActiv
- Idolii forului
- Inpolitics
- Istoria Regalitatii
- Mafiile PDL
- Mondonews
- Palatul Şuţu
- Penalmente
- Politica Partidelor Romanesti
- Realitatea Mea
- RomaniaLeaks
- Sfera Politicii
- Sociollogica
- Spune si tu!
- Stiri Politice
- WikiLeaks Romania








Comentarii recente