Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că şeful statului român, Traian Băsescu, s-a întâlnit la Washington cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden, la discuţii alăturându-se, pentru un timp, şi preşedintele SUA, Barack Obama. Antonescu a precizat că acest lucru reiese clar din comunicatul Casei Albe. „Nu e nicio ruşine. Preşedintele SUA e […]
(surse): Basescu da cu subsemnatul la procurorii americani?
Vizita în SUA a președintelui Traian Băsescu, la începutul acestei săptămîni, a pus presa pe jar pentru că toate detaliile vizitei sunt ținute la secret de către președinție, lucru total neuzual. Nu e clar pentru nimeni de ce se duce Băsescu acolo, cu cine se va întîlni și în ce scop, sigur e că vizita […]
Gandul: Proiectul lui Traian Băsescu de a scoate PDL din izolare. Cât de POPULARĂ va fi Albă ca Zăpada
Traian Băsescu vrea să scoată PDL din izolare cu mâna lui Sebastian Lăzăroiu. Impus ca ministru în guvernul democrat-liberalilor, dar şi ca principal vector de comunicare al acestora, fostul consilier prezidenţial are misiunea de a transforma PDL într-un megapartid de dreapta, primul pas fiind înfiinţarea unei mişcări civico-politice care să împiedice Uniunea Social-Liberală să ajungă […]
C. Ciucu: Albă ca Zăpada curată şi Albă ca Zăpada portocalie
I a fost înființat de Valeriu Stoica şi i-a mai adunat în board şi pe Mona Muscă şi pe Adrian Miroiu (SNSPA). Se pare că la CADI tendinţa profesională a învins-o pe cea politică. Un alt astfel de grup, favorabil PDL dar independent, sunt echipa blogului de dreapta, Madame Blogary. Roberta Anastase şi Teodor Baconski […]
Despre Mişcarea Populară, pe repede-nainte. Sau „Despre frică”
O analiză detailată despre reuşita unei mişcari hocus-pocus prin care se va masca PDL sub o vastă alianţă intitulată Mişcarea Populară, mai încolo – dacă zvonul va deveni realitate. Deocamadata, nişte consideraţiuni sumare. 1. Cât de valabilă este construcţia Mişcării Populare? Greu de răspuns. Este PNŢCD condus de Ceorbea compatibil cu PDL-ul băsist, sau mai […]
V. Valcu: Un vot lui Diaconescu e un vot pentru Băsescu
Marko Bela s-a raliat poziției prezidențiale, potrivit căreia liderii opoziției sunt imaturi, ba chiar infantili, așa cum a declarat el Agerpres. Kelemen Hunor e creația lui Bela și nu se va dezice prea curând de creatorul său. Cât despre Verestoy Attila, brokerul Uniunii, nu pot uita cum a ocolit de două ori tribuna Parlamentului, la […]
V. Grecu: Mister deslușit. Albă ca Zăpada sau PDL înconjurat de cei șapte pitici
După luni întregi de așa-zis suspans, aflăm, iată, că doamna Albă ca Zăpadă nu e chiar o doamnă, ci mai degrabă un domn, Partidul Democrat Liberal pe numele lui, pregătit să-și strângă în jurul său proprii copii (a se citi partide-saletit) produși in vitro sau fiii abandonați ori rătăciți ai altor formațiuni. Numele dat de […]
PNL: Comunicat de presa privind desecretizarea contractului de exploatare a aurului de la Rosia Montana
PNL a constatat publicarea pe pagina web a Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a unor documente denumite „Contract RMGC”. În ciuda discuţiei extrem de aprinse din societatea românească, în ciuda presiunilor făcute timp de ani de zile de societatea civilă privind transparenţa, în ciuda presiunilor făcute de USL pentru dialog şi comunicare, Guvernul […]
Conferinţa de presă susţinuta de preşedintele PNL, Crin Antonescu 6 septembrie 2011
Astăzi aș vrea să vorbim puțin despre Partidul Național Liberal, pentru că Partidul Național Liberal, după cum puteți constata, de o foarte lungă perioadă, face în mod special obiectul preocupărilor domnilor și doamnelor care guvernează România, în numele unei pretinse afinități doctrinare, deși nu mi-e clar nici ce doctrină și nici ce culoare, în toate […]
Scrisoare deschisa deputat PNL Relu Fenechiu adresata ministrului Transporturilor si Infrastructurii
Stimată doamnă ministru, Constat cu stupoare că, în mandatul dumneavoastră, a devenit o regulă atribuirea contractelor de lucrări pe criteriul „preţul cât mai ridicat”. Astfel, ieri, CNADNR a anunţat atribuirea lucrărilor de finalizare a construcţiei autostrăzii Cernavodă – Medgidia consorţiului de firme Astaldi / Max Boegl. Valoarea licitată de acest consorţiu este de 498,8 milioane […]
Comunicat de presa TNL cu privire la declarațiile domnului Emil Boc despre tinerii liberali
Constatăm că disperarea pierderii alegerilor din 2012, în fața USL, a determinat PDL în ultima perioadă să manifeste dorință subversivă de apropiere față de Partidul Național Liberal. Pentru că nu a avut succes la nivelul seniorilor, domnul Emil Boc vine acum cu un mesaj similar adresat tinerilor liberali. Ținem să-i precizăm liderului PDL și tuturor […]
PDL se pregăteşte de o infuzie de sânge de stânga
Cotidianul.ro vă prezintă motivele pentru care PDL va face tot posibilul ca UNPR să dispară de pe scena politică. Alianţă, fuziune sau… dispariţie Două declaraţii date zilele acestea de lideri ai PDL ne arată că viitorul UNPR este pecetluit. Pe unul din canalele postului public de televiziune, după ce Roberta Anastase a declarat că „atâta […]
DC Turturica: Băsescu şi Patriciu dansează din nou
Este, într-adevăr, o ironie a sorţii: Dinu Patriciu, omul de afaceri profesionist şi politicianul amator care şi-a dorit cel mai mult o alianţă solidă între Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat, a ajuns astăzi cel mai vehement critic din interiorul ei. După ce ani de zile a încercat fără succes să-şi convingă prietenii şi […]
EVZ: INTERVIU EXCLUSIV cu liberalul Ludovic Orban
Deputatul PNL vorbeşte despre frământările din partid şi despre cum e să porţi eticheta Voiculescu. EVZ.ro La anul, Ludovic Orban împlineşte 20 de ani de când este parlamentar non-stop. Între timp a îndeplinit tot felul de funcţii în administraţie, de la ministru la viceprimar. Mereu s-a aflat în prima linie a politicii româneşti. Are toate datele […]
C. Siulea: Doctrina Băsescu, un secret bine păzit pînă acum
Citesc declaraţiile lui Valeriu Turcan şi mă îngrozesc nu doar de conţinutul lor efectiv, ci şi de halul în care a ajuns societatea noastră dacă purtătorul de cuvînt al preşedintelui poate să spună liniştit astfel de aberaţii. Trec peste modul dizgraţios în care îl omagiază pe Traian Băsescu, care, chipurile, nici nu poate fi comparat cu preşedinţii […]
Basescu – DIPLOMA la control!
Dupa scandalul Diplomei de Bacalaureat a ministrului invatamantului, Daniel Funeriu, iata ca o alta Diploma (de data aceasta, de absolvire a studiilor universitare) imi atrage atentia. De data aceasta este vorba despre diploma ilustrului marinar Basescu Traian. Aflam (nu pe surse!) ca in 1973 studentul Basescu Traian, in urma schimbarii profilului institutiei pe acre o […]
Scrisoare deschisa deputat PNL Relu Fenechiu adresata presedintelui Romaniei si primului ministru
Stimate Domnule Preşedinte al României, Stimate Domnule Preşedinte PD-L , Declaraţiile dumneavoastră recente, domnule preşedinte Traian Băsescu, privind susţinerea făţişă a proiectului de exploatare auriferă de la Roşia Montană de către compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) m-au determinat să reacţionez şi să vă adresez această scrisoare deschisă prin care doresc să vă atrag atenţia […]
Ziare.com – Adrian Nastase: PSD nu va face alianta cu PDL, USL isi consolideaza unitatea
Social democratii ii transmit presedintelui Traian Basescu, dar si democrat liberalilor, prin vocea lui Adrian Nastase, ca nu vor face alianta cu PDL, in ciuda incercarilor de „apropiere prin adoptarea unor masuri socialiste”, deoarece USL nu se va destrama. „Apreciez preocuparea permanenta atat a presedintelui Traian Basescu, cat si a altor reprezentanti ai PDL pentru […]
Merele si perele comasarii alegerilor din 2012
Analistii politici si reprezentantii partidelor din opozitie au crezut a descoperi interese ascunse (din aria politica oranj) in propunerea venita dinspre palatele Cotroceni & Victoria (cu o anexa in Modrogan). Dar atat pedeleprele cat si adversarii lor uita ca deseori exista efecte perverse care dejoaca intentiile celor care aplica unele masuri, sau chiar fac ca […]
G.M. Tamas: Mai este timp, opriţi-i!
Una din problemele parcă tradiţional blestemate şi bătute de Dumnezeu este relaţia româno-maghiară. Ea include relaţia dintre statul român şi statul ungar, dintre minoritatea maghiară din România şi majoritarii români, dintre Ungaria şi maghiarii ardeleni, dintre secui şi ceilalţi maghiari, dintre Ardeal şi Partium, relaţiile confuze dintre grupările de dreapta şi cele liberal-socialiste de centru […]
„Dilema prizonierului” aplicata in cazul USL
Pentru cine nu cunoaşte faimoasa dilemă a prizonierului, iat-o pe scurt: două persoane săvârşesc un furt dintr-un apartament. Sunt prinse de poliţie care are dovezi asupra faptului că au intrat în locuinţă dar nu şi a furtului (hoţii apucaseră să ascundă prada). Cele două persoane sunt închise in celule separate iar poliţia propune ambilor prizonieri […]
Ioan Ţintean: PNL ştie ce are de făcut şi nu îl consultă pe Dinu Patriciu în demersul cu USL (Agerpres)
Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Ţintean, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că nu înţelege ce vrea în acest moment Dinu Patriciu, dacă este supărat pe conducerea liberală sau pe proiectul USL, dar a subliniat că PNL ‘ştie ce are de făcut şi nu îl consultă pe Patriciu’ în legătură cu acest demers politic. […]
I. Usca: Confuz
Javra ordinară resimţi un anume disconfort atunci când întreagă Cireşica porni să se rotească-n jurul său asemenea unui carusel vijelios. „Le-am cam amestecat! Aş zice futu-i! – dar mi-e că apare pe Antena 3. De unde dracu le află? Poate că am început să vorbesc singur, că doar nu mi-or citi gândurile!…” – Cine-a cerut […]
Marton: Cu vot uninominal necompensat în 2012, partidul lui Băsescu nu mai intră în Parlament (MEDIAFAX)
Deputatul UDMR Marton Arpad a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Traian Băsescu nu realizează faptul că folosirea votului uninominal necompensat la alegerile parlamentare din 2012 ar face ca „partidul domniei sale” să nu mai intre în Parlament. „Cred că domnul preşedinte Traian Băsescu nu prea îşi dă seama ce ar rezulta dintr-un astfel de […]
Lui Basescu ii este frica! (II)
Deci, s-a adeverit. Pentru prima data in mandatele sale prezidentiale Basescu Traian nu participa la Ziua Marinei. Probabil a tras invatamintele necesare: ultima data cand a participat la solemnitati care presupuneau participari de masa ale populatiei, a fost huiduit: Ziua Nationala 2010, Ziua Unirii 2011. Probabil serviciile l-au avertizat ca exista riscul major de a […]
Basescu – Marioneta fara papusar?
În ultimii doi ani de zile vedem pe ecranele televizoarelor patriei un Traian Băsescu eroic. Care incepând din iunie 2010 a luat hotărârea de a se lupta cu criza, infruntand-o cu pieptul gol. Las că nu este singur ci întovărăşit de Emil Boc, un Sancho Panza modern care ştie de minune să reproducă şi să […]
Ziare.com – Inceputul sfarsitului marca Basescu-Boc
Cand spui ca nu e criza, dar adopti masuri de austeritate, undeva trebuie sa exista o fractura de minima logica si bun simt elementar. Cand astazi declari ca nu se acorda majorari salariale, iar maine afirmi ca fac rau tarii politicienii de la putere care anunta majorari de salarii, trebuie sa fii ori foarte buimacit, […]
Ziare.com – Surpriza lui Basescu se coace
Basescu ne obisnuise cu ceva. Cu surprize. Cu iesiri din incercuire. Cu iesiri din cele mai nenorocite situatii, cand era prins cu spatele la zid. De fiecare data, Basescu scoatea ceva din palarie. O surpriza. Un glont de argint. Un ceva, acolo. Nu si in ultimul timp. Marea surpriza a lui Basescu, cea prin care […]








Comentarii recente