În urma informațiilor vehiculate în presă referitoare la decizia Tribunalului București privind înregistrarea deciziilor Congresului PNL din 27-28 iunie a.c., Departamentul de Analiză Politică și Comunicare al PNL face următoarele precizări: Din minuta redactată de Tribunal, reiese foarte clar că nu există niciun fel de obiecțiuni din partea completului care a judecat acest dosar în […]
Comunicat de presă PNL privind decizia Tribunalului București
prin Radu Zlati pe 9 septembrie 2014 în PNL
Oltean: Modificările la Statutul PDL au fost depuse cu întârziere; instanţa va decide (MEDIAFAX)
prin Radu Zlati pe 3 septembrie 2011 în Politicale
Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că modificările la Statutul PDL au fost depuse cu întârziere la Tribunal şi a recunoscut faptul că responsabilitatea aparţine secretarului general al partidului. „Modificările au fost depuse cu întârziere. Termenul de 30 de zile este de recomandare, instanţa va aprecia şi va da o […]
Mediafax – USL consideră că decizia TB în dosarul Constanda” are la bază complicitatea” dintre acesta şi PDL
prin Radu Zlati pe 6 iulie 2011 în Declaratii de presa
USL consideră că decizia Tribunalului Bucureşti, prin care municipalitatea este obligată să-i plătească omului de afaceri Costică Constanda suma de 165 de milioane de euro, „are la bază complicitatea tacită” dintre acesta şi Partidul Democrat. „Uniunea Social-Liberală consideră că decizia de astăzi (miercuri – n.r.) a Tribunalului Bucureşti, prin care municipalitatea este obligată să-i plătească […]
Ataseaza articolul pe Twitter
Urmărește-mă pe Twitter
Twiturile meleCATEGORII
Arhive
Portofoliu imagini
Această prezentare necesită JavaScript.
Articole recente
Cele mai bune articole și pagini
Aprilie
Flickr - Fotografile mele
VoxPublica
- Tânăr de 23 de ani, arestat după ce și-ar fi agresat iubita însărcinată. Sarcina i-a fost afectată
- Friedrich Merz, profund indignat de vizita lui Gerhard Schröder la Putin: „Pur și simplu imoral”
- Instagram pregătește o funcție care te poate scăpa de like-urile accidentale la postări vechi. Cine ar putea avea acces la noua opțiune
- China anunță o înțelegere cu UE privind mașinile hibride, după negocierile de la Beijing
- Horoscop de weekend, 10-11 octombrie 2026. Se schimbă planurile, iar pentru unele zodii dragostea vine cu o surpriză
- Dezincriminarea consumului de droguri, un pas greșit? Avertismentul procurorului general
- Trei instalații rusești de producție a rachetelor, vizate de atacuri ucrainene
- Lovitură pentru industria pariurilor: Brazilia închide platformele online
- Maia Sandu, despre unirea cu România: ”Republica Moldova ar fi în mai mare siguranță”
- Șantierul Damen Mangalia a fost vândut. Cumpărător este Rheinmetall Real Estate România
Curs de guvernare
- Inspire Asset Management, fondul de investiții fondat de Iulian Stanciu (ex-eMAG), intră în acționariatul NIBIRU – Plan de dezvoltare a litoralului
- Premiul Nobel pentru Pace 2026, atribuit juristei sud-africane Navanethem „Navi” Pillay
- Comisarul UE pentru comerț, prima zi la Beijing: „Deficitul comercial de 1 mld. € pe zi este nesustenabil, avem obiectivul să reechilibrăm relația”
- Poeta canadiană Anne Carson – laureata din 2026 a Premiului Nobel pentru literatură
- PSD nu vrea să guverneze singur. Un guvern minoritar PSD ar duce partidul ”într-o zonă vulnerabilă”. Sorin Grindeanu: „Fac eu o ofertă inversă – PSD votează un guvern minoritar PNL-UDMR”
- Dobânzile la datoria publică depășesc cheltuielile pentru sănătate sau educație în 51 de țări în curs de dezvoltare
- Prima turbină pe gaz de la Mintia a fost aprinsă: centrala de 1.700 MW – mai mare decât Cernavodă – se apropie de momentul livrării primilor megawați în sistem
- Disperarea energetică europeană – Ce măsuri au adoptat guvernele UE: Reduceri de taxe, ajutoare financiare și multe iluzii – Prea puține instrumente pentru a ține prețurile sub control
- China respinge cererea UE de a-și limita voluntar exporturile de mașini hibride, care au ajuns la un sfert din piața europeană – Bruxelles pregătește un plafon pentru importuri
- România, singura economie în contracție din regiune – UniCredit avertizează și asupra riscului unui guvern anti-UE în România și Polonia
New Europe
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Cogitus
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Puterea
- Cum îți poate juca uneori viața feste grozave! „Domnule senator Ilie Bolojan, marș la audieri!”
- Centura Capitalei ajunge la A2. Șeful CNAIR anunță când se circulă pe A0 Nord între Glina și Afumați
- PSD pune pe masă oferta de guvernare. Grindeanu cere refacerea majorității cu PNL și UDMR
- Cea mai grea iarnă pentru Europa: depozitele de gaze nu au fost niciodată așa de goale. Scenariile luate în calcul de experți
- Leguma toamnei care se vinde cu mii de dolari a fost găsită și lângă România. De ce este căutată cu câini dresați și cum își pierde valoarea în doar câteva zile
- Partidul Piedone, oficial: PNRR are nume nou și promite „surpriza” alegerilor de peste doi ani
- Imagini neobișnuite pe DN1: un avion a rămas blocat sub un pod feroviar la Balotești
- Diana Șoșoacă se folosește de mandatul de europarlamentar ca să-l viziteze în arest pe Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale, dus pentru a patra zi consecutiv la sediul DIICOT
- Incompetență administrativă de top la Romsilva. Servicii de consultanță pentru „buna desfășurare a activității în Consiliul de Administrație”
- Bogdan Mîndrescu „Vuitton” vrea hotel de patru stele la Eforie Sud pentru …Aeroportul Otopeni
Machiavelli
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Realitatea
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mediafax
- Volodimir Zelenski critică autoritățile din Kiev în timp ce Rusia lovește infrastructura energetică a Ucrainei
- Bogdan Peșchir a fost trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor. Ar fi oferit cadouri pe TikTok și criptomonede de aproape 290.000 de dolari
- Radu Marinescu critică propunerea de dezincriminare a deținerii de droguri pentru consum: „Riscă să afecteze tocmai lupta împotriva traficului sau să încurajeze consumul”
- Pedeapsă rară. Pensionarul care și-a împușcat soția în plină stradă a fost condamnat la închisoare pe viață
- Avertisment ONU: Aproape toți locuitorii din Gaza au nevoie de adăposturi înainte de iarnă. Ploile abundente pot agrava criza umanitară
- Candidatul dreptei din Brazilia, chemat în Israel de Benjamin Netanyahu: Să refacem legăturile de prietenie dintre cele două țări
- ONU susține că planul Pentagonului de a transmite în direct execuția atacatorului de la Fort Hood ar echivala cu tortura
- China anunță că a ajuns la o „înțelegere” cu UE privind exporturile de vehicule hibride
- Unde își petrec românii vacanțele? Eurostat: România conduce clasamentul UE la călătorii interne
- Alegerile palestiniene, amânate până în 2027. Situația din Gaza și Cisiordania împiedică organizarea scrutinului
ImpactNews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mondonews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Info Portal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Ziarul Financiar
- Reprezentanţii Franklin Templeton, Fidelity şi Amundi văd România pe drumul parcurs de Polonia şi Cehia: banii merg masiv în fondurile de acţiuni, iar piaţa, încă mică, are potenţial mare dacă se întăreşte clasa de mijloc
- Lovitură de teatru: Pe ultima sută de metri, şantierul naval Damen Mangalia a fost vândut către controversatul gigant german din industria de armament Rheinmetall, pentru 138 milioane de euro
- Carmen Dan, Senior Manager PwC şi Paul Chichernea, Avocat Senior D&B David şi Baias: Care sunt obligaţiile şi riscurile pentru companiile implicate în importul de organisme modificate genetic în România
- Iulian Stanciu, unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori români, care a pus bazele companiei eMag, a intrat în acţionariatul NIBIRU Real Estate, compania care dezvoltă proiectul de entertainment şi leisure lansat în această vară la Costineşti
- Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer&Contractor a contractat o facilitate de credit de 26,2 mil.lei de la VIsta Bank, pentru finanţarea activităţii curente a companiei
- OMV Petrom: indicatorul marjei de rafinare a ajuns în trimestrul al treilea la 42 dolari pe baril, de trei ori peste anul trecut, în timp ce petrolul s-a scumpit cu 40%
Capital
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Money.ro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Bloombiz
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Wall Street Journal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Finacial Times
- Labour holds off Greens’ Polanski to win London by-election
- The Green vote didn’t really triple
- Computer scientist David Silver: ‘Where are we going without AI?’
- Manchester City: too big to fail?
- Five ways to tell if market trouble lies ahead
- Nobel Peace Prize awarded to human rights pioneer Navi Pillay
- Pentagon to livestream execution of former soldier by firing squad
- Number of people caught in UK’s £100,000 tax trap doubles in four years
- High earners are right to wail about childcare costs
- Former Deutsche Bank star trader has rate-rigging conviction quashed
NY Times – Economics
- Highest Mortgage Rates in 3 Years Chills the Housing Market
- A.I. Fueled More Resilient Global Growth, W.T.O. Says
- Whistle-Blower Says I.R.S. Leaked His Tax Records in Retaliation
- U.S. Trade Deficit Hits 17-Month High Despite Trump’s Tariffs
- War With Iran Is Forcing the World to Reckon With Geography’s Power
- Here’s the latest.
- Black Unemployment Rose Sharply in September, Jobs Report Shows
- Soft Jobs Report Boosts Market Bets Fed Will Skip October Rate Increase
- Hiring Slows as U.S. Jobs Report Shows Labor Market Shifting Into Lower Gear
- Tariffs Are Making Instruments So Expensive, School Music Programs Are at Risk
BBC News
- Polanski vows to stay on as Green leader as criticism mounts after by-election defeat
- 'Deeply personal moment': Watch Sagal Abdi-Wali's by-election victory speech
- King pays Andrew's £1.5m repair bill on Royal Lodge
- Firing squad execution of man who killed 13 soldiers to be livestreamed, Pentagon says
- Survivor of US Army shooting supports gunman's execution but questions livestream
- France promises 3,000 extra teachers in first step to calm student protests
- Alison Hammond: 'I thought I was having heart attack on air'
- £15m spent cleaning illegal waste supersite in ancient woodland
- Anthropic bans users from being 'cruel' to its AI systems
- Thieves steal 30,000 wine bottles worth €5m in Italy, reports say
Le Figaro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Associated Press
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
ARTE / CULTURĂ
BLOGROLL
DREAPTA
ECONOMIE
PNL
- Alina Cocian
- Alina Gorghiu
- Antonel Tanase
- Atitudini
- Blogul lui… @cepeca
- Catalin Ene
- Catalin Resceanu
- CEL Craiova
- Cetateanul Popescu
- Club Liberal Reutlingen
- Crin Antonescu
- Cristina-Ancuta Pocora
- Dan Mihalache
- Daniel Malaelea
- Denisa Patrascu
- Dispecer
- Dragos Dinca
- Florin Cîțu
- Florin Moldovan
- Gabriel Savulescu
VARIOUS
- Alianta Pentru o Romanie Curata
- Casa Regala a Romaniei
- Civitas '99
- EurActiv
- Idolii forului
- Inpolitics
- Istoria Regalitatii
- Mafiile PDL
- Mondonews
- Palatul Şuţu
- Penalmente
- Politica Partidelor Romanesti
- Realitatea Mea
- RomaniaLeaks
- Sfera Politicii
- Sociollogica
- Spune si tu!
- Stiri Politice
- WikiLeaks Romania








Comentarii recente