Mihai Giurgea: Veți supraviețui sau nu, la dezastrul care o să vină?

Din criză nu scapă cine “merită”. Scapă cine poate!

Știți povestea cu profesorii și cu medicii, care cică merită salarii “ca-n Germania”? Ei, între timp s-a dovedit cine și ce merită cu adevărat. 800 de medici chiar și-au găsit de muncă în Germania. Alte zeci de mii – nu. Iar profesorii, cam deloc.

Asta arată că cererea și oferta, legea de bază a capitalismului, domnește nestingherită. Oricât a încercat statul s-o controleze. Asta mai arată ca unii vor reuși sa treacă prin criză bine-mersi (sau chiar se vor îmbogăți: pentru că s-au ivit niște ocazii minunate de profit, odată cu criza). Alții însă vor sărăci chiar mai mult decât erau înainte. Nu vor mai avea bani de căldură, curent, de haine, de mâncare, de nimic. Și vor muri efectiv de foame. De fapt au și început.

Păi, e drept? Merită niște oameni soarta asta?

Bineînțeles! Cei care vor muri de foame și de mizerie în 2011 și 2012, sunt fix abonații la sistemul de protecție socială. Sunt milioanele de oameni care au tras economia în jos timp de 20 de ani (de fapt, 70 de ani, de când s-a instalat regimul comunist). Sunt ăia care s-au bazat că “are taica statul grijă de noi”. Ei, uite că nu mai are! Că taica statul a intrat în faliment. Amuzant e că tocmai voi l-ați băgat.

V-ați tăiat singuri craca de sub picioare!

Înainte de criză, în 2007-2008, România cheltuia enorm. Mult peste posibilități. Cheltuia și statul, cheltuia și populația. Ca la nuntă: chiuituri, bani aruncați în stânga și-n dreapta – tot tacâmul!

Acum a venit nota de plată. Poporul român n-are bani s-o achite. Așa că ce-a făcut? A comandat și mai mult! A lungit petrecerea! Asta s-a întâmplat în 2009-2010. Cheltuielile bugetare au depășit nivelul din 2008. Deși era criză.

Speranța românilor a fost că dacă mai lungesc paranghelia, las’ că vine Germania și achită ea nota la sfârșit. Rar auzi în istorie o tâmpenie mai mare! Și toți au fost de acord cu asta: și Traian Băsescu, și PSD-ul, și PNL-ul, și sindicatele, și bugetarii, și pensionarii. Tot boborul a fost…optimist.

Ei, acum le-a ieșit optimismul pe nas!

Băi românilor, Germania vrea să vă dea afară din UE!

De bani, nici nu se mai pune problema. Cât de prost poți să fii, să crezi că poporul german va munci din greu, doar ca să aibă comuniștii români bani de tocat la pensie? Voi nu vedeți că nici măcar firmele din România nu mai dau bani statului român? Multinaționalele exportă banii și declară profit zero, iar firmele mici fac direct evaziune fiscală și nu mai declară nimic!

Iar Germania are problemele ei. Pentru că protecția sociala a băgat în faliment tot Occidentul, nu doar România. Si daca germanii vor ajuta pe cineva, vor fi țări pe care e rentabil să le ajuți, pentru că după aceea se pot întreține singure: irlandezii, britanicii, italienii. In nici un caz pe hoții de români și pe curvele de românce (că exact așa ne vede Europa. Nu vă faceți iluzii că ne respectă cineva!)

Vreți să scăpați de criză? Scăpați întâi de stat!

Medicii ăia care și-au găsit de lucru în străinătate, au scăpat de criză. Dar atenție: au scăpat doar ei, nu tot sistemul sanitar de stat. Asta arată că nu există salvare colectivă: de acum înainte, scapă cine poate. Și cum poate. Pentru statul român însă, nu mai există scăpare.

Toți știm că sistemul sanitar de stat ne fură. Dar vrem tot protecție socială…de la stat!

Toate astea se vor rezolva simplu: când asigurările medicale de stat se vor transforma în asigurări private (ca asigurarea CASCO, la mașină). Știi exact cât plătești, știi exact ce boli sunt asigurate (că scrie în contract), iar dacă vrei o asigurare mai mare, n-ai decât să-ți cumperi (dacă ai bani). Și cu asigurarea mă duc unde vreau eu (inclusiv in străinătate), nu unde mă trimite sistemul medical românesc (ca să dea ei de lucru la niște dobitoci care s-au angajat cu șpagă și acum trebuie să-și justifice postul). Exact cum fac cu mașina la service.

Iar când spitalele vor încerca inevitabil sa umfle nota de cheltuieli, cei de la societatea de asigurare or s-o ia la puricat – că e interesul lor. Si n-o să ne mai întrebăm încă 20 de ani: ce facem, domne, ca să nu se mai fure în spitale? Pentru că e treaba spitalelor ce fac cu banii pe care îi obțin. Nu a statului. Daca îi administrează prost, își pierd clienții și dau faliment.

Românii se plâng de hoție. Dar de hoția celuilalt! Ce fură fiecare, e “dreptul” lui.

Românii sunt ridicoli cu frământarea lor eternă: cum scăpăm, taică, de hoție? În realitate, poporul român nu vrea să scape de hoție. Că altfel ar fi distrus statul de ani de zile și ar fi privatizat absolut tot (inclusiv Justiția și Poliția). De 20 de ani, românii îi tot schimbă pe directorii companiilor de stat, își tot schimbă guvernanții, și degeaba. De ce? Pentru că nu vor să taie răul de la rădăcină. Nu vor să schimbe sistemul de stat. Dar câtă vreme vor păstra sistemul, o să-i fure orice manager; de oriunde ar fi. De fapt, au și venit manageri străini, și s-au purtat in România exact ca și românii. Pentru că s-au adaptat la sistem.

Așa că, de vină pentru dezastrul medical românesc nu este nici conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, nici forma ei de organizare. Ci însăși existenta Casei, și monopolul pe care îl are ea pe piața asigurărilor de sănătate. Schimbarea conducerii n-o sa rezolve nimic, niciodată. Nici chiar reorganizarea ei. Soluția e pur și simplu desființarea ei, și înlocuirea cu o mulțime de societăți de asigurări private, care să nu aibă, nici una, monopol pe piață (concurența liberă e foarte importantă).

Protecția socială v-a ieșit pe nas. Nu v-a ieșit destul? Nici o grijă: criza abia a început!

Sigur, trecerea la un sistem privat înseamnă că sărăntocii care nu-și pot plăti asigurări de sănătate, or să moară. Ei și? N-au fost capabili sa facă rost de bani? Nasol! Incompetenta se plătește întotdeauna. Întrebarea e doar cine o plătește: o plătește toată lumea la grămadă, sau o plătește doar ăla, incompetentul?

În funcție de cum răspundeți, o să supraviețuiți sau nu, în perioada următoare.

sursa: http://capitalismpepaine.wordpress.com/2011/01/29/veti-supravietui-sau-nu-la-dezastrul-care-o-sa-vina/

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: