Mihai Giurgea: Putem evita prăbușirea pensiilor?

România devine rentabilă sau moare.

În articolul Gata! Nu mai sunt bani de salariile bugetarilor! spuneam că statul român a intrat într-un proces de faliment ireversibil. Și că, dacă încercăm să amânăm sfârșitul prin împrumuturi externe, dobânzile vor distruge orice șansă de revenire a economiei și vor prelungi criza economică și chinurile populației, nu pentru 5-6 ani, ci probabil pentru tot restul secolului 21. Pe măsură ce mizeria și sărăcia se vor adânci, se vor înmulți violențele sociale, jafurile, haosul. În final, vom avea dictatură.

Soluția mea a fost să tăiem pe loc orice cheltuieli neprofitabile și să dirijăm toate resursele către singurul sector rentabil al societății: sectorul privat. Și atenție: nu se pune problema să dea “poporul” ceva patronilor. Ci doar sa nu le mai ia bani. Adică să scadă impozitele. Pentru că toți banii din țara asta, de firme sunt produși. Statul produce doar pierderi imense.

Iar tăierea cheltuielilor înseamnă închiderea unor companii falimentare ca CFR sau minerit, dar și privatizarea sistemului de sănătate. Desființarea sistemul de protecție socială, dar și concedierea a 80% dintre bugetari. Și mai ales falimentul Casei Naționale de Pensii (vezi și articolul: Opriți plata pensiilor! Opriți ajutoarele sociale!).

Pe Capitalism pe pâine si pe standard.ro, unii cititori au propus și ei soluții:

C: statul să-și plătească datoriile din proprietățile lui.

Nu vad de ce energia, Romgazul , Transelectrica, Petrom, sarea, poșta, etc. sa fie vândute și sa fie transferați banii la cheremul politicienilor pentru susținerea campaniilor electorale.

Consider ca nu a fost corecta nici înființarea Fondului Proprietatea si despăgubirea foștilor proprietari cu acțiuni din societăți de utilitate publica , atât timp cat retrocedările puteau făcute in natura daca partidele politice si instituțiile statului erau scoase in strada sau înghesuite in sediile care si le-au construit din “bunăvoința” membrilor cotizanți.

Despăgubirile trebuiau sa fie făcute in natura, politicienii scoși din casele de la RAPPS, partidele scoase și ele in stradă (vă aduceți aminte scandalul lui Vadim la evacuare), doar cei a căror proprietate nu mai exista sa fie despăgubiți in bani sau altfel. Societățile transferate in FP trebuiau sa genereze venituri care sa susțină pensiile celor care au contribuit.

Alex: soluția americană.

1. te apuci din nou de muncă. Cunosc oameni in state care încă lucrează si au 73 de ani. Nu e plăcut, dar își câștigă o pâine si sunt utili societății.
   
2. ajuți familia si ei te ajuta pe tine. Metoda clasică, valabilă pentru mulți. Dacă ai fost bun creștin și te-ai înmulțit, înseamnă că statistic ai 2.1 copii care să te întrețină. Daca ti-ai făcut datoria de părinte înseamnă ca au familii și joburi bune, deci își pot permite sa dea și bătrânilor ceva.
   
3. daca nu ai familie, atunci înseamnă ca ar trebui sa fi economisit toți banii aia care se duc pe copii, deci ai destui ca sa te întreții singur.
   
4. iți vinzi sau închiriezi casa. Majoritatea pensionarilor trăiesc in case supradimensionate, pentru familiști. Acum la pensie nu mai au nevoie de atâta spațiu dar trăiesc in continuare acolo din virtutea inerției. Faceți loc următoarei generații va rog.
   

Paul Ungureanu: soluția unui student în finanțe și antreprenor.

1. Începând din ziua de azi, desființarea sistemului de stat de pensii, totalmente bugetivor si ineficient. Toate pensiile vor fi administrate si acordate de către fonduri mutuale (cu diverse grade de risc asumate de clienții-pensionari)
   
2. Ce facem cu pensionarii aflați deja in plata? Aici nu as fi atât de cinic sa-i trimit pe toți la crematoriu.
   
   1. Pensionații “de boala” pana in 65 de ani, indiferent de sex, trimiși la munca. Anularea pensiilor. Constituirea de asigurări de sănătate. Tăiat radical, sever si prompt.
      
   2. Eliminarea ideii de beneficii acordate si alte gratuități oferite pensionarilor, pentru simplul motiv al etății înaintate sau vulnerabilităților. Da, accept ideea ca viața după 60 de ani e dificila, însa acești pensionari își pot vinde aptitudinile tinerilor, contra cost, prin cursuri de formare. Sau… orice alte activități (de exemplu lansări de carte-Neagu Djuvara, vinderea de produse agricole – țăranii din satele românești)
      
   3. Pentru situațiile intr-adevăr disperate, de MAXIM câteva mii, plata unei pensii minime de supraviețuire, ATAT. Si nu din banii statului, ai noștri de fapt, ci din partea unor fundații private de caritate.
      

Keep It Simple: să scadă valoarea punctului de pensie.

Am mai scris si ai fost si tu de acord ca pensiile ar trebui plătite numai pe principiul contributivității prin împărțirea volumului total de bani colectat la numărul de puncte de pensii in plata, rezultând astfel valoarea reala a punctului de pensie, indiferent cat va rezulta el de mare sau de mic.

Cât privește indemnul de nu se mai plați taxe și impozite statului român, el mi se pare realmente nelalocul lui.

Daca problemele rezida in faptul ca statul cheltuiește banii aiurea atunci găsesc ca trebuie sa militezi pentru restructurarea si diminuarea (evident) a ajutoarelor sociale care sunt aberante prin România. Precum si pentru diminuarea taxării firmelor si salariaților concomitent cu modificarea sistemului de control fiscal (care ar trebui sa înceapă chiar cu modificarea Constituției la punctul ala cu presupunerea ca dobândirea averii este licita).

Găsesc ca daca ești rațional militezi pentru modificarea sistemului. Ca tu consideri ca sistemul nu se poate reforma înainte de a da faliment, nu înseamnă sa susții si in permanenta opinii distructive, ca ai putea deveni chiar tu victima haosului ce s-ar instala prin frumoasa dar populata noastră tărișoara.

Măcar dacă s-ar aplica ceva!

Răspunsul meu către K.I.S. este valabil pentru toți ceilalți:

Ai sa fii surprins, dar susțin propunerile tale. Susțin și propunerile lui C, deși sunt diferite. Toate sunt niște idei rezonabile, moderate, bine intenționate, destinate sa reducă din șocul prăbușirii sistemului de pensii. Știi ce nu susțin? exact ce se face acum: adică nimic. Se stă cu brațele încrucișate, în speranța că sistemul se va prăbuși în mandatul opoziției. Cam asta a făcut fiecare ministru al Muncii. I-am ascultat cu atenție și pe Alexandru Athanasiu, și pe Maria Câmpeanu, și pe Marian Sârbu. Nici unul nu ia in considerare posibilitatea prăbușirii sistemului și toți vorbesc de parcă n-ar fi nici o problema. Ba mai vorbesc și de mărirea punctului de pensie. Botiș, ce-i drept, a zis zilele trecute de schema Ponzi. Dar n-a propus nici o soluție. Daca ar fi propus, aș fi vorbit și eu altfel.

Ei, de aceea susțin cel mai tare propunerea mea! Nu pentru ca o consider cea mai bună. Ci pentru că propunerile voastre raționale, moderate și bine intenționate, n-au nici cea mai mică șansă să fie ascultate. Pur și simplu sunt și vor fi ignorate întotdeauna. In schimb lipsa de bani din bugetul Ministerului Muncii se simte vrând-nevrând. Și refuzul oamenilor de a mai da bani statului, se simte și el imediat. Și o sa se simtă și mai rău începând din 2011, pentru că a venit scadenta datoriilor. Pe astea n-ai cum sa le mai ignori! Sigur ca asta e o metodă brutală, lipsita de finețe, de a forța reforma. Dar e, din păcate, singura metodă care le-a mai rămas cetățenilor acestei țări nenorocite.

In 20 de ani, reforma sistemului de pensii (și in general, reforma statului) se putea face de 5 ori. Dar nu s-a făcut niciodată. Și facem pariu că, dacă oamenii vor plăti cuminți bani la buget, nu se va face nici în următorii 20 de ani?

sursa: Standard