Să notăm, în contextul turbulențelor politice și sociale generate în Europa de această mișcare politică și ideologică transnațională, cât de puțin înțelegem, din punct de vedere politologic și științific, fenomenul în sine. La fel de puțin înțelegem resorturile adanci ale impactului si materializărilor sale în decizii politice, constituționale și sociale majore, în țări precum România și, se pare, acum Polonia.
Avem de-a face, așadar, cu un fenomen transnațional extraordinar de interesant din punct de vedere sociologic și politologic, cu implicații economice și geopolitice majore și care ar trebui să fie tratat într-o manieră analitică și științifică sistematică. Din câte știu insă, el nu are nici măcar o etichetă agreată în literatura de specialitate, ca și cum nu ar exista, deși magnitudinea și impactul său transnațional sunt probabil comparabile cu cele ale Internaționalei comuniste, ale mișcării anarho-sindicaliste antebelice, ale rețelelor fasciste interbelice sau ale rețelelor francmasonice liberale din secolul al XIX-lea.
Este un fenomen de o relevanță politologică semnificativă, dar nu doar puțin studiat și înțeles, ci nici măcar recunoscut limpede ca atare, dincolo de disputele spontane, propagandistice și electorale din țările în care se manifestă. Mai mult, orice încercare de a aduce discuția pe terenul politologiei este imediat politizată și deturnată în mod diversionist, ca și cum mișcarea și sistemul din spatele ei ar avea, în însuși modul lor de operare, o logică a camuflării și a evaziunii.
În context românesc, am remarcat că, deși mișcarea invocă concepte precum democrația, liberalismul, proeuropenismul și prooccidentalismul, identitățile și loialitățile care formează centrul ei de greutate au o cu totul altă natură. Țintele campaniilor, negative sau pozitive, sunt dictate de nucleul intereselor imediate, contextuale și conjuncturale ale mișcării, nu de repere principiale.
Același individ, aceeași țară, același fenomen geopolitic, grupare, candidat sau politician este bun sau rău în funcție de utilitatea sau afinitatea contextuală față de mișcarea respectiva, iar poziția poate fi răsturnată radical și dramatic, fără scrupule și fără justificări serioase. Un fenomen de masa in care sunt prinsi milioane de cetăteni.
Mai important încă, tensiunea dintre identitățile și loialitățile colective, naționale, pe de o parte, și acest centru de greutate neexplicitat al mișcării, pe de alta, nici nu mai pare o problemă în comparație cu tensiunea, și mai mare, dintre democrația liberală și însăși esența mișcării. Succesul social și electoral remarcabil al acestei formule ideologice și politice transnaționale proteice vine tocmai din caracterul ei mascat, din capacitatea ei polimorfă de a pătrunde insidios în doctrine și instituții și de a le goli de conținut, păstrându-le doar carcasa, adică de a le elimina funcționalitatea operațională și identitară.
Din când în când, ca în România, natura ei reală, antidemocratică, antiliberală, anticonstituțională, antiștiințifică și antiidentitară iese la iveală cu brutalitate. Totuși, în ciuda tuturor acestor semnale, fenomenul nu reușește să se impună pe agenda analitică, academică și politologică la nivelul la care ar trebui.
Dimpotrivă, sunt aduse în prim-plan tot felul de manifestări secundare, unele reactive la acest moloch ideologic, prezentate adesea drept justificări sau explicații ale existenței lui, deși raportul este de fapt cel mai probabil, invers. Avem studii și biblioteci întregi de maculatură ideologică și diversionistă despre „populism“, dar nu avem nicio etichetă terminologică acceptată pentru acest fenomen politico-ideologic care apare sistematic in asociatie, ca o umbră, cu asa numitul “populism”.
Poate că ar trebui să luăm ca ipoteză de lucru analiza conjugată a acestor fenomene, în loc să le tratăm ca traiectorii paralele, fără legătură între ele, sau cu o legătură recunoscută doar parțial și într-un singur sens. De remarcat și că, oriunde se manifestă acest fenomen conjugat, apar constant polarizarea, climatul de ură, divizarea societății în „buni“ și „răi“ și erodarea identității colective, adică a ceea ce unește oamenii și îi face să coopereze ca membri ai unor comunități, societăți și națiuni.
Constante sunt și formulele de organizare prin care „societatea civilă”, ONG-urile, mass-media și controlul asupra discursului public și a „corectitudinii“ lui via platformele Big Tech si unităti ale „statelor paralele” creează un climat de tensiune și neîncredere, dublat de campanii active de stigmatizare, deplatformare, marginalizare, discreditare împotriva vocilor și prezențelor publice nealiniate, care nu se conformează direcțiilor date.
Iată, deci, o tematică extrem de fertilă pentru studii de sociologie și politologie, ca și pentru analiza implicațiilor economice și geopolitice ale mișcărilor social-politice recente. O agendă politologică serioasă ar trebui să renunțe la etichetele și analogiile din trecut privind spectrul politic, sistemul de partide și sistemele ideologice, să-și ancoreze analizele în realitățile curente și să regândească vocabularul, terminologia și tipologiile pe care le folosim pentru aceste mișcări.
IN CONCLUZIE
Asadar, dialectica relațiilor și competiției între diferitele formule politico ideologice care se nasc și se manifestă la începutul secolului 21 este în sine un subiect de cercetare științifică care trebuie luat în serios ca atare.
Ceea ce se petrece acum în lume este mult prea important pentru ca agenda științelor sociale și politologice să rămână ancorată în permutările și șabloanele unor teme, concepte și interpretări din secolele trecute. Până uităm faptul că în discuție este viitorul nostru și modul în care ne raportăm la principiile fundamentale ale liberalismului, democrației, constituționalismului și organizării sociale și politice a lumii libere, prezente și viitoare.
sursa: FB
Lasă un răspuns