Partidul Popular Maghiar din Transilvania – pe cale de aparitie

Lucrul de care se temea cel mai tare UDMR este la un pas să se împlinească. Toro T. Tibor, președintele provizoriu al Partidului Popular Maghiar din Transilvania, a depus joi, la Tribunalul București, documentele pentru înregistrarea noii formațiuni. Replica lui Kelemen Hunor: “Înfiinţarea unui partid popular maghiar este o decizie istoric greşită”.

Joi, Toro. T. Tibor s-a prezentat la Tribunalul București cu cele 29.268 de semnături strânse pentru consituirea noului partid, în condițiile în care minimul necesar era de 25.000.

„UDMR şi PCM, cele două entităţi maghiare, pot să fie adversarii noştri sau partenerii noştri, depinde de ei”, a spus Toro Tibor, citat de Mediafax, dar tot el a adăugat că PPMT are rolul de a imple golul în reprezentarea comunității maghiare, semn că lupta cu UDMR este deschisă și asumată.

Tot Toro Tibor a precizat că Laszlo Tockes nu va face parte din conducerea partidului, dar i-a recunoscul rolul de mentoral și susținător.

Replica liderului UDMR, Kelemn Hunor, a fost una de așteptat într-un astfel de context, în care Uniunea stă oricum foarte prost în sondaje.

„Este o greşeală înfiinţarea unui nou partid politic, fiindcă prin divizarea comunităţii maghiare nu se poate asigura o reprezentare politică puternică şi coerentă. Cei care au luat o astfel de decizie, de înfiinţare a Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania, au luat o decizie istoric greşită, sunt convins. Sunt convins că şi la alegerile din 2012 comunitatea maghiară va fi unită şi înţeleaptă, nu vrea să rămână fără reprezentare politică la nivel local şi naţional. Orice înfiinţare a unui nou partid e o greşeală tactică, una politică”, a afirmat liderul UDMR, citat de Mediafax.

Etichete:, , , ,

Comentariile nu sunt permise.