Mediafax – Şeful CJ şi parlamentarii USL Hunedoara cer Guvernului să rezolve situaţia socială din Valea Jiului

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Mircea Moloţ, şi parlamentarii USL din judeţ solicită Guvernului să rezolve problemele din Valea Jiului generate de neplata ajutorului de stat şi să nu mai transfere responsabilitatea către forurile europene.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de PNL, preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, şi parlamentarii USL din judeţ au solicitat Guvernului să îşi asume răspunderea pentru probleme sociale iscate în Valea Jiului din cauză că nu a acordat Companiei Naţionale a Huilei suma de 136 de milioane de lei, alocată prin bugetul de stat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Pentru prima dată în ultimii 80 de ani, locuitorii din Valea Jiului nu vor mai beneficia de subvenţii şi plăţi compensatorii în 2011, ca urmare a faptului că Executivul nu a transferat către Compania Naţională a Huilei suma de 136 de milioane de lei, alocată prin bugetul de stat în acest scop”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, în prezent în Valea Jiului sunt 10.500 de pensionari care primesc cu titlu de gratuitate câte trei bonuri de cărbune pe fiecare an, însumând 31.500 de raţii, în valoare totală de aproximativ şapte milioane de lei. Aceşti pensionari beneficiau, până acum, şi de raţii anuale de câte 3.000 de kilowaţi, însumând un consum estimat de 31.500.000 de kilowaţi subvenţionaţi care, la un cost de 0,42 de lei pe kw/h, ar însemna peste 13 milioane de lei.

Conform reprezentanţilor USL, Compania Naţională a Huilei ar fi urmat să acorde din banii pe care trebuia să îi primească de la Guvern şi plăţi compensatorii în valoare de peste 24 de milioane de lei pentru cei 900 de mineri care au fost disponibilizaţi de la 1 octombrie.

„USL subliniază că, în acest moment, Compania Naţională a Huilei se află în imposibilitatea de a plăti din venituri proprii subvenţiile şi plăţile compensatorii care li se cuvin pensionarilor şi minerilor disponibilizaţi, deoarece Executivul nu a trimis nici până în ziua de astăzi banii aferenţi”, se mai arată în comunicat, în care se solicită şi încetarea „transferării responsabilităţii către forurile europene”.

Etichete:, , , , , , , , , , ,

Un comentariu pe “Mediafax – Şeful CJ şi parlamentarii USL Hunedoara cer Guvernului să rezolve situaţia socială din Valea Jiului”

  1. E timpul să plecați… 28 octombrie 2011 la 9:53 AM #

    E timpul să plecați, cât nu e prea târziu,
    Pân’ n-o simți săracul că-i jupuit de viu.
    I-ați inșelat credința vânzându-vă pe-un leu,
    Nu vă forțați norocul… ferească Dumnezeu…

    Cu toată bunătatea din sufletu-i flămând,
    E și el ca și voi, tot muritor de rând…
    Și el are răbdare… și-același Dumnezeu,
    Dar nu-ntreceti măsura punându-i greu pe greu.

    E timpul să plecați, v-am suportat destul.
    De-atâtea vorbe goale poporul e sătul.
    Se-aude din morminte blestemul lui Brucan,
    A expirat sorocul… și-a expirat în van.

    Ați stat la cârma țării de douăzeci de ani,
    Ne-ați luat pământuri, case, ne-ați jecmănit de bani.
    De fiecare dată venind cu gura mare
    Că vreți o altă viată, că vă doriți schimbare…

    Schimbare v-ați dorit, schimbare vrem și noi,
    Schimbare nu înseamnă… tot voi, în loc de voi.
    Mai sunt în talpa tării voinici cu-nvătătură,
    Nu gângăviți ca voi… și plini de incultură.

    Uitați-vă în jur, vă place ce-ați făcut ?
    De la păduri la fabrici pe toate le-ați vândut,
    Să vă clădiți palate, cu iz de pușcărie,
    Sunteți mai râu ca chelul de-i trebuia tichie.

    Cu paznici pe la porți, de cine vă e teamă ?
    Cine mai credeți voi că vă mai ia în seamă ?
    Nu sunteți Dumnezei, nici zeii din Olimp,
    Dar nu întindeți coarda… plecați cât mai e timp.

    Ieșiți și voi puțin prin lumea aia bună,
    Ca să simțiți și voi cum euro se-adună.
    În lumea aia-a voastră, cea plină de rahat,
    La care ne-ați vândut și ne-ați îngenuncheat.

    În care obligați ne ducem sărăcia
    Ca voi să puneți ghiara ușor pe România.
    Ne mor copii acasă din dorul de părinți,
    Iar voi ne vindeți tara, ca Iuda-n, doi arginți.

    De-o jumătat’ de viată vă tot plătim simbrie,
    Cealaltă jumătate ne-ați dat-o-n datorie,
    Și-n timp ce noi plătim… voi huzuriți ca zbirii,
    Ați dus sărmana tară la limita pieirii.

    E timpul să plecați, lăsați-ne pe noi…
    Destinul prost să fie… dar nu făcut de voi.
    Voi știți să locuiți doar în afară legii,
    Să adunați prin furt averi și privilegii.

    V-am acceptat prea mult, ce ironi-a sorții,
    Pe voi, ce-ați luat… și revoluția și morții.
    Doar nu cumva vă vreți istoriei eroi,
    S-ar rușina, sunt sigur, istoria cu voi.

    Iar voi, clevetitorii, pe screen sau cu condeie,
    Ce-ați tot suflat în foc, când ei v-au dat scânteie,
    Treziți-vă, e timpul, cu toți, această tară
    S-o scoatem din rușine, din ură și ocară.

    Apreciază

%d blogeri au apreciat: