Cotidianul – Patriciu și Cataramă se visează în fruntea unui nou CDR

Viorel Cataramă a fost reactivat. Pentru a treia oară. El trebuie să construiască o structură politică tip CDR, care să smulgă cât mai multe voturi din zona USL, în special din electoratul liberal al alianței. În combinație este inclus și Dinu Patriciu. Imprudent, Cataramă scapă porumbelul și declară că îl vede și pe Traian Băsescu în troikă.

Un mixt de țărăniști, liberali nemulțumiți și pro-monarhiști

De două luni de zile, prin culisele scenei politice circula zvonul nașterii unui nou pitic pentru așa-zisa Albă ca Zăpada, o formațiune politică tip CDR care să smulgă voturi de la USL, coordonată de Viorel Cataramă și Dinu Patriciu. Miercuri seara, la B1 TV – unde oare se putea mai bine – Viorel Cataramă a făcut public, parțial, noul proiect politic. Cataramă a afirmat că noua structură politică ar cuprinde „neapărat PNȚCD, și formațiuni nepolitice ale societatii civile”. În ceea ce privește „formațiunile nepolitice” Cataramă nu a precizat despre care ar fi vorba, dar ceea ce nu spune Cataramă, vă spunem noi. Cotidianul.ro a intrat în posesia unor informații precise. Este vorba de o mișcare pro-monarhistă (menită să atragă regaliștii din PNL) care este din umbră coordonată de Dinu Patriciu și de o platformă liberală (care a misiunea de a colecta pe eventualii nemulțumiți și marginalizați din PNL), dirijată în prima instanță, tot din umbră, de Cataramă. Se mai mizează pe un segment din zona tineretului liberal, în special cel din blogosfera liberală. Ultimilor, evident că încă nu li s-au dezvăluit adevăratele intenții, ei continuând în acest moment să activeze sub culorile galben-albastru. Cele două structuri ar urma ca până în luna martie să se transforme în partid politic.

PNȚCD resuscitat de magnați liberali

Se știe, recent, la Palatul Cotroceni, Traian Băsescu le-a trasat sarcină liderilor aripilor rivale din PNȚCD, Victor Ciorbea și Aurelian Pavelescu (+Vasile Lupu) să reunifice partidul, pentru a se plasa în siajul PDL. Cum „pacificarea” a eșuat, laboratoarele de la Cotroceni au trecut la planul B: un desant compus din magnații Viorel Cataramă (în rol principal) și Dinu Patriciu pentru forțarea unificării țărăniștilor, dar chiar mai mult decât atât – construcția tip CDR.

Cataramă a afirmat că noua formațiune politică există la momentul actual doar în faza de proiect și că a discutat aceasta variantă cu Victor Ciorbea și cu Aurelian Pavelescu, „la o șuetă”. „Am mai discutat acest proiect și cu Dinu Patriciu, pentru că el este un politician puternic, de dreapta. Și Dinu Patriciu este foarte preocupat și îngrijorat de lipsa unei forțe politice pe dreapta eșicherului politic”. Cataramă, l-ar vrea pe Patriciu în fruntea noii structuri politice, dar a arătat miercuri seara că acesta nu ar fi interesat de o astfel de variantă.

Cataramă mare fan Băsescu

Viorel Cataramă a declarat miercuri seara că îl apreciază pe Traian Basescu și că îl consideră „unul din cei mai de dreapta politicieni de pe scena politică românească”.”Este probabil politicianul cel mai de dreapta din cei care sunt activi pe scena politică românească”, și-a încheiat Cataramă oda la adresa președintelui. Mergând chiar mai departe, Cataramă a scăpat un porumbel, el neexcluzând posibilitatea ca, în fruntea noii construcții politice să se regasească, în viitor, Traian Basescu, după încheierea mandatului de la Cotroceni

Vrabia mălai (25-30% voturi) visează și promisiuni a la DD

Miercuri seara Cataramă a părut foarte sigur pe el. „Sunt persoane, politicieni preocupați de situația dreptei politice din România. Eu am constatat că, în acest moment, odată cu clarificarea ideologică a PNL-ului, cu măsurile luate de PDL la guvernare, există o nemulțumire a electoratului de dreapta”, a spus Cataramă. El a plusat susținând că electoratul de dreapta așteaptă o nouă formațiune politică și că există (deja ?) cercetări din care rezultă că aceasta ar obține 25-30% din voturi.

Cataramă a făcut și primele promisiuni electorale. Ele nu sunt însă originale ci fac parte din „categoria” Dan Diaconescu : cotă unică zero și impozit pe salariu până la 2.500 de lei – zero.

Ce șanse are „noul CDR”

Analistul politic Cristian Pârvulescu a comentat pentru Cotidianul.ro noua intenție de constituire a unei structuri politice. „Chiar dacă suntem cu un an înainte de alegeri, în România orice este posibil, inclusiv constituirea unei noi structuri politice. O finanțare bună îi poate asigura o anume dezvoltare, da rasta nu înseamnă și voturi. Depinde foarte mult modul în care noua structură se poziționează față de PDL. Dacă nu va ataca PDL, nu are nicio șansă. Dacă se va alia cu PDL nu are șanse să câștige voturi. La 5 luni de la Convenția Națională, în PDL nu s-au produs schimbările așteptate. Nu a crescut, în cel mai bun caz a stagnat. Deci pentru o formațiune nouă, o colaborare cu PDL nu reprezintă o soluție. Noua construcție nu poate lua voturi de la USL, mai precis de la componenta de dreapta a alianței, PNL, indiferent de faptul că clamează că este o nouă forță de dreapta. Pentru că USL nu ia voturi de la dreapta sau de la stânga. La ora actuală USL mizează în afară de electoratul captiv al PSD și PNL pe așa-zisul vot de protest. Împotriva lui Traian Băsescu și PDL. Cum nu se întrezăresc schimbări în bine anul viitor, votul de protest va decide, deci USL nu va fi afectat. Noua construcție politică ar avea șanse într-o singură situație: să se spargă USL. Pentru că atunci toate datele problemei se schimbă”, ne-a declarat Cristian Pârvulescu.

Cataramă reactivat pentru a treia oară

Ieșirea în public de acum a lui Viorel Cataramă, nu reprezintă deloc o surpriză. Întotdeauna când este nevoie de el, Cataramă spune „prezent”! El a mai apărut de două ori, exact „la momentul potrivit”, adică atunci când Puterea nu era deloc în apele sale, sau când PNL era în ascensiune. Pe 30 august 2009, Cataramă a ieșit ca din neant într-o emisiune la Realitatea TV, unde după ce a afirmat că „Eu sunt liberal. Nu sunt mândru că fac parte din PNL, dar îl iubesc şi încerc să-mi aduc o contribuţie ca el să însemne ceva pe scena politică românească”, a repetat de mai multe ori apăsat: „Antonescu nu va lua mai mult de 5% la prezidenţiale”.

Dacă în calitate de „mama Omida” Cataramă a dat greșt, câteva luni main târziu, la începutul lunii martie 2010, a primit misiunea să încerce să-l contracandideze pe Crin Antonescu la șefia liberalilor, cu ocazia Congresului PNL. A rămas memorabilă una dintre replicile date atunci, în congres, de Antonescu lui Cataramă: „Trebuie să-i răspund unui cetăţean, în mod regretabil şi din neglijenţa noastră încă membru al PNL, cetăţeanul Cataramă Viorel, nu ştiu gradul”.

În ceea cel privește pe Dinu Patriciu, relațiile acestuia cu Antonescu s-au răcit considerabil în ultimul an și jumătate. De când a fost constitită USL, alianța și liderii ei au fost atacate în nenumărate rânduri în publicațiile trutului de presă condusă magnatul care se consideră un liberal autentic.

Reclame

Etichete:, , , , , , , , , , , , , ,

Un comentariu pe “Cotidianul – Patriciu și Cataramă se visează în fruntea unui nou CDR”

  1. xyz 10 noiembrie 2011 la 2:06 PM #

    Patriciu a jucat intotdeauna la doua captete, iar Catarama a reprezentat aripa securitatii in PNL… doua scursori care isi joaca acum (hopefully!) ultima carte (ascunsa in maneca)

    .. si cand te gandesti cate injuraturi am luat pe forumul EVZ (unde se desfasurau in acea vreme adevarate exercitii de ura indreptate impotriva liberalilor, la instigarea trompetelor basiste Cartianu&co!) aparandu-l pe Patriciu, aflat la mititica din ordinul lui Sauron -Ba’secu, in folosul caruia presteaza acum prin haznaua portocalie zisa Adevarul

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: