EvZ – Crin Antonescu: „Dacă USL câştigă alegerile parlamentare, Băsescu ar trebui să-şi dea demisia”

„Dacă USL câştigă alegerile parlamentare, domnul Traian Băsescu ar trebui să-şi dea demisia”, a declarat preşedintele PNL, Crin Antonescu, marţi seara la Antena 3.

Acesta consideră că şeful statului ar trebui să fie solidar cu soarta PDL. „Un preşedinte care a fost atât de vizibil şi de intens implicat, întotdeauna de partea PDL (…) atitudinea corectă ar fi să demisioneze”, a spus Antonescu. În cazul în care nu o va face, Antonescu spune că USL, „cu majoritatea legitimă şi proaspătă” pe care o va fi obținut, va declanșa acțiunea de suspendare. „Nu pentru că există atâtea motive care s-au adunat (…), ci pur şi simplu pentru ca oamenii să nu voteze degeaba”, a explicat președintele PNL.

Acesta a mai apreciat că o coabitare a unui USL la putere cu Băsescu președinte ar fi „ce s-a întâmplat în conflictul Băsescu-Tăriceanu la pătrat”. „Ţara asta nu are nevoie de un asemenea conflict”, a explicat Antonescu, invocând criza economică. Întrebat cât de pregătit este USL pentru guvernare, Antonescu a dat alianței 10 din punct de vedere a calității voinţei politice și 7 din cel al calității tehnice a guvernării, spunând că pe lângă specialiștii proprii USL ar mai avea nevoie să atragă și alți oameni pregătiți.

Etichete:, , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

<span>%d</span> blogeri au apreciat: