Mediafax – Lider PSD Călăraşi: Vom cere suspendarea Oanei Mizil pe un an de la şefia organizaţiei judeţene

Preşedintele organizaţiei municipale PSD Călăraşi, Ion Ştefan, afirmă că organizaţia judeţeană se va întruni şi va cere suspendarea pentru un an a preşedintelui filialei, deputatul Oana Niculescu Mizil, pentru că aceasta a votat pentru Mircea Geoană la CExN, în ciuda mandatului de la organizaţie.

Potrivit lui Ion Ştefan, la conferinţa judeţeană se va cere revocarea Oanei Mizil din funcţia de preşedinte. El a menţionat că în ceea ce priveşte excluderea din partid, „PSD Călăraşi poate doar să propună, dar Comitetul Executiv Naţional decide”. „Doamna Oana Niculescu-Mizil, în votul pe care l-a exprimat la Comitetul Executiv Naţional, nu a exprimat punctul de vedere al organizaţiei judeţene. Biroul Permanent Judetean Călăraşi a mandatat-o în unanimitate de voturi să voteze, citez: «Conform cu hotărârea Comisiei Naţionale de Arbitraj şi Integritate Morală cu privire la excluderea domnului Mircea Geoană”. Şi ştiţi hotărârea Comisiei Naţionale de Arbitraj. Aşa am mandatat-o. E foarte grav”, a spus Ion Ştefan.

El a menţionat că Biroul Permanent Judeţean va fi convocat săptămâna viitoare. „Acesta poate fi convocat cu o treime din rândul membrilor săi, avem deja această treime. În acest Birou Permanent Judeţean vom pune în discuţie atitudinea doamnei preşedinte Oana Niculescu-Mizil referitoare la această problemă. Ulterior vom comunica Comitetului Executiv, vom cere suspendarea acesteia din funcţie. Asta putem să facem noi. Dacă mă întrebaţi de excludere, vreau să vă spun că organizaţia judeţeană nu poate face acest lucru. Deci membrii Biroului Permanent Judeţean nu pot fi excluşi din partid de către organizaţia respectivă. Acesta este apanajul Comitetului Executiv Naţional. Organizaţia noastră poate să o suspende din funcţie, poate să o suspende din calitatea de membru de partid. Vom cere suspendarea din funcţie pentru un an. Deci, repet, Comitetul Executiv Naţional poate să o excludă, iar noi putem să cerem şi noi excluderea, dar, aţi înţeles, noi nu putem să o excludem”, a declarat Ion Ştefan.

Marian Vanghelie, Oana Mizil, Adrian Popescu, Bunea Stancu şi Dumitru Buzatu au fost, la CEX al PSD, printre cei care, explicit sau voalat, s-au opus excluderii lui Mircea Geoană din PSD.

Etichete:, , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: