Mulţumesc, sunt după destul de multă vreme la Bistriţa, un oraş de care mă leagă frumoase amintiri şi mari speranţe, şi cred că în preajma Zilei Naţionale a României, care este şi Ziua Unirii, este un bun prilej ca aici la Bistriţa toţi reprezentanţii locali şi liderii centrali ai Uniunii Social Liberale să ne întâlnim, într-un loc politic în care Uniunea Social Liberală aş spune că funcţionează deja şi funcţionează exemplar. Nu este Bistriţa-Năsăud singurul judeţ unde această asociere politică, această construcţie politică a pornit foarte bine, continuă foarte bine şi, fără nici un fel de îndoială, va câştiga în mod spectaculos, dar este pentru mine în mod special o bucurie să avem aici la Bistriţa-Năsăud o bună, armonioasă şi eficientă Uniune Social Liberală, pe de o parte pentru că sunt în chip special legat de ani de zile de prietenii şi colegii mei liberali, de preşedintele Ioan Ţintean şi pe de altă parte nu ascund şi faptul că din punctul meu de vedere cel puţin mă leagă o simpatie şi o apreciere specială faţă de domnul Radu Moldovan cu care colaborăm şi la Bucureşti din prima zi, ca să spun aşa, ba chiar cu vreo câteva zile înainte de constituirea Uniunii Social Liberale. Colaborăm foarte bine. Este un om şi un om politic pe care îl apreciez în mod deosebit. Aşadar, mă bucur să fim astăzi aici împreună şi ceea ce rămâne de făcut, şi e mult de făcut, este ca această armată aliată, organizată, sudată să câştige pas cu pas terenul unei bătălii care se va duce pe tot parcursul anului viitor, până în momentul alegerilor. Eu mă opresc aici. Apropo de alegeri, ultimele informaţii care circulă ne arată că domnii PDL-işti, marii reformatori ai vieţii politice româneşti, ai Parlamentului, ai cla sei politice, marii organizatori de referendumuri, oamenii care ne-au culpabilizat îngrozitor pentru actuala lege electorală, s-au hotărât până la urmă, astea sunt repet ultimele informaţii, să nu mai reducă nici un parlamentar, să nu mai facă nici un uninominal pur şi să se bucure de binefacerile actualei legi electorale care, au constat dânşii, are şi ea partea ei bună, adică evită situaţia în care poţi pur şi simplu să nu mai câştigi nici un colegiu. Dar, în fine, despre lucrurile acestea vom discuta. Încă o dată, eu le mulţumesc gazdelor, vă salut pe toţi şi sigur împreună cu colegii mei stăm la dispoziţia întrebărilor dumneavoastră. Suntem deschişi, doritori de un dialog cât mai consistent.
Întrebări din partea mass media:
Jurnalist: Ne împărtășește și domnul Antonescu această părere în legătură cu UDMR-ul? Ar fi interesant să aflăm și punctul său de vedere.
Crin Antonescu: În legătură cu UDMR, mă bucur că acum împărtășește și domnul Ponta punctul meu de vedere, e puțin mai vechi. Dacă îmi îngăduiți, două vorbe. Eu am prețuit și prețuiesc în continuare mulți oameni politici din UDMR și, în general, capacitatea acestei formațiuni speciale de luptă politică de a-și apăra interesele. Am trăit și am încercat să înțeleg ca majoritari în anii ’90, ani mai dificili, faptul că minoritatea maghiară, și cea mai importantă minoritate etnică din România, trebuia să-și apere niște drepturi, să-și consolideze, să-și câștige. Am fost noi, liberalii, dar și cei din PSD, la momentele respective partide care atunci când ne-am aflat la guvernare am acționat chiar cu riscuri electorale în sensul în care aceste drepturi să fie așezate, să fie lărgite. Și cred că am câștigat împreună măcar faptul că s-au depășit anumite spaime, s-au evitat anumite chestiuni, etc, etc, etc. UDMR-ul, din păcate, în perioada asta de conviețuire cu PDL-ul se degradează. Se degradează ca ținută, ca atitudine și comportament. În perioada asta de conviețuire cu PDL-ul se degradează ca ținută, ca atitudine și comportament. Noi nu am culpabilizat în 2009, în iarna lui 2009, în niciun fel UDMR-ul pentru că a mers la guvernare cu PD-ul. Mai bine de, iată, doi ani de atunci încoace dacă ați observat, noi am criticat mereu chiar virulent PDL-ul și emanația lui urât mirositoare care e UNPR-ul. Dar nu UDMR-ul față de care am avut o înțelegere. Nevoia lor de a fi la guvernare în fața comunității maghiare, etc, etc. Dar după vechiul proverb, Spune-mi cu cine te iei ca să-ți spun cine ești sau, mă rog, constatarea didactică mai veche cum că anturajul strică, iată că și UDMR-ul a început să facă niște jocuri care sunt sub ținuta, sub nivelul acestei formațiuni. Sunt foarte riscante, dar despre asta am mai vorbit și nu e cazul. Deci, mă bucur să aud că domnul Ponta a spus ce a spus. Eu nu mi-am schimbat părerea, deci împărtășim același punct de vedere. Poate domnul Daniel Constantin să aibă altă părere, dar nu cred.
Jurnalist: Domnule Ponta, dar e mai bine cu domnul Vasile Blaga ca președinte interimar dacă veți continua cu suspensarea președintelui Băsescu și apropo de suspendare, domnul Oltean făcea referire aseară într-o emisiune la TVR la domnul Crin Antonescu și îi spunea că nu ați fost în stare să lucrați nici măcar întemeiat la raportul președintelui și ați fost un contabil. Făcea referire la domnul Eugen Nicolăescu, nici măcar un jurist să lucreze la acel raport. Întrebarea este dacă veți continua cu suspendarea președintelui și dacă e mai bine cu Vasile Blaga președinte interimar.
Crin Antonescu: Domnul Oltean arată ca și șeful lui, Băsescu, dispreț pentru o meserie foarte onorabilă și foarte importantă, cea de contabil. Băsescu arată dispreț față de meseria de notar, deși chiar are o fiică foarte performantă ca notar, cu câștiguri enorme. Păi da, da, nu spune domnul Băsescu că el e președinte și nu semnează ca notarul și acum domnul Oltean care ne spune despre un contabil. Eugen Nicolăescu este un economist, este un om care are experiență parlamentară și este un om care nu poate fi confundat cu domnul Ialomițeanu, de exemplu. Sunt contabili și contabili. Nu poate fi confundat nici cu Ialomițeanu, nici cu Botiș, pentru câteva motive. Odată că Nicolăescu vorbește. Stă în două picioare și poate vorbi. În al doilea rând, pentru că Nicolăescu știe ce vorbește. În al treilea rând, pentru că Nicolăescu nu este un pisoi adus de ceafă când nici nu a deschis ochii și făcut ministru. În al patrulea rând, Nicolăescu este un om care și-a făcut o carieră profesională foarte onorabilă, a făcut o carieră politică pe picioarele lui, la fel de respectabilă. Problema oltenilor și bercenilor, băieți care fac politică din ’90, când au pornit vitejește să facă politică lângă Ion Iliescu care le stă azi aici, în gât, nu știu de ce. S-au maturizat și le stă aici, în gât, dar în ’90 umblau pe aici, prin Bistrița, și se recomandau că sunt oamenii lui Ion Iliescu, da. Ce au reușit ei între timp? Păi au reușit să facă politică douăzeci de ani, vreme în care le-au mers și afacerile extraordinar de bine. Domnul Berceanu spunea la un moment dat despre mine, parcă, că într-o lume normală nu mi-aș fi găsit de lucru. Se poate, dar într-o lume normală el nu era liber și nu era nici Nelu Oltean. Și, oricum, Nelu Oltean să lase în pace pe cine am pus noi în comisia aia, să aibă grijă că umblă Poliția după el, ca și după Boc!
Jurnalist: Vă ofer o ipoteză. Să spunem că anul viitor vă mai trebuie două-trei voturi pentru majoritate la Cameră sau știu unde. Veți încerca să negociați atunci cu ei sau preferați opoziția?
Crin Antonescu: Păi vă spun eu ce se întâmplă. Niște haimanale de la UNPR se vor oploși cu un regionalism ca păduchii prin hainele PDL-ului și când va mai fi nevoie de două-trei voturi aici o să vină vreo douăzeci-treizeci la ușa domnului Ponta, dar nu în asta stă speranța noastră și, încă o dată vă spun, nimeni dintre noi nu se îndoiește că vom câștiga mult peste 50% din mandatele puse în joc în orice sistem electoral. Nu stăm la două-trei voturi ca să începem să dăm diferite posturi, să cedăm, să facem sistemul electoral cum vrea UDMR-ul, eventual cine știe ce alte pretenții.
Jurnalist: Majoritatea românilor momentan sunt anti – Băsescu, dar nu pot să vină spre dumneavoastră tocmai din cauza lui Ion Iliescu.
Crin Antonescu: În primul rând, dumneavoastră aţi făcut o afirmaţie şi anume că Iliescu este vinovat de crime la mineriade. Pe ce se bazează asta? Pe un verdict al justiţiei? Nu. E la fel de adevărată ca aceea că Băsescu a furat flota acestei ţări. În faţa justiţiei e o afirmaţie la fel de adevărată ba chiar, aia cu flota e pusă la Frigider, mai vedem, e suspendat. Doi: În vreme ce Iliescu făcea crime, dacă dumneavoastră susţineţi că făcea crime la mineriade, cu ce le făcea? Cu mâinile goale sau cu trenurile? Cine conducea trenurile? Cunoaşteţi de un tovarăş Băsescu Traian care dirija de la Bucureşti aceste trenuri din Valea Jiului? Dacă nu, căutaţi-l pe domnul inginer Bănucu, dacă sunteţi pasionaţi de chestiunea mineriadelor şi întrebaţi-l. Trei: Ion Iliescu este un om retras din politica activă pe care îl putem judeca, aprecia într-un fel sau altul. Este un om care s-a confruntat cu electoratul când a câştigat, când a pierdut, iar problema şi problemele României de astăzi nu sunt generate de Ion Iliescu în nici un fel. Nici corupţia de astăzi din România, nici aservirea instituţiilor care ar trebui să fie independente astăzi în România, nimic din toate acestea nu este generat de Ion Iliescu. Ion Iliescu este dacă vreţi să spunem aşa, retras, este într-o poziţie de onoare, participă la nişte întâlniri ale PSD-ului, spune lucruri corecte, ce spune Iliescu astăzi este corect de la cap la coadă, adică vorbeşte despre separaţia puterilor în stat, despre echilibrul parlamentar, despre democraţie şi România, stimate domn, este singura ţară din Europa care este condusă de doi comunişti: Traian Băsescu şi Emil Boc. Ion Iliescu nu mai conduce de mult România.
Jurnalist: Aţi spus că aici la Bistriţa, Uniunea Social Liberală merge excelent. Pe ce v-aţi bazat, având în vedere că cei trei mari ai partidelor de aici din judeţ, au fost văzuţi împreună abia acum o săptămână la o conferinţă de presă.
Crin Antonescu: Eu m-am bazat pe faptul că, unu: Atunci când noi am discutat, am negociat, cum doriţi să spuneţi, distribuirea poziţiilor comune, candidat la Primaria Municipiului reşedinţă de judeţ şi la Consiliul Judeţean, la Bistriţa am avut practic cu toţii o înţelegere, nu a trebuit să forţăm mâna cuiva, am pus şi noi şi colegii noştrii de aici nişte criterii foarte clare, foarte simple, le-am admis, le-am recunoscut împreună şi am mers mai departe. Asta e un lucru foarte important. În al doilea rând, eu nu ştiu cât se arată dânşii braţ la braţ prin oraş sau pe unde trebuie să se arate, ştiu că în schimb, fac toţi paşii pe care în mod normal în această perioadă organizaţile trebuie să le facă. Pe asta m-am bazat şi nici nu ţin minte dacă am spus că merge excelent, am spus că merge. Asta este suficient. Chiar merge. „
Comentarii recente