”Mitingul pentru libertate” organizat joi după-amiază în București, pe tronsonul Piața Arcului de Triumf-Strada Monetăriei, a reunit un număr aproximativ de 23.000 de manifestanți.
Potrivit numărătorilor efectuate de tinerii liberali la fiecare poartă de acces, la miting au participat peste 21.000 de manifestanți, veniți atât din Capitală, cât și din țară.
Precizăm că, după începerea mitingului, aproximativ 2.000 de participanți nu au mai avut loc în spațiul amenajat pentru miting pe tronsonul stabilit de autorități și au asistat la manifestație pe trotuare, pe spațiile verzi de lângă scenă, formând un șir până la Piața Charles de Gaulle.
De asemenea, precizăm că toți participanții sosiți la miting din teritoriu au fost îmbarcați în autocarele parcate în zona Romexpo și direcționați către ieșirile din București.
Vă transmitem atașat situația participanților la ”Mitingul pentru libertate!” din fiecare județ.
19 ianuarie 2012 Departamentul de Analiză Politică și Comunicare al PNL
|
2 |
Arad |
80 |
|
3 |
Argeș |
600 |
|
4 |
Bacău |
130 |
|
5 |
Bihor |
250 |
|
6 |
Bistrița |
55 |
|
7 |
Botoșani |
250 |
|
8 |
Brașov |
200 |
|
9 |
Brăila |
350 |
|
10 |
Buzău |
570 |
|
11 |
Caraș-Severin |
373 |
|
12 |
Călărași |
1.850 |
|
13 |
Cluj |
150 |
|
14 |
Constanța |
2.313 |
|
15 |
Dâmbovița |
400 |
|
16 |
Dolj |
308 |
|
17 |
Galați |
200 |
|
18 |
Giurgiu |
1.300 |
|
19 |
Gorj |
200 |
|
20 |
Hunedoara |
400 |
|
21 |
Ialomița |
120 |
|
22 |
Iași |
282 |
|
23 |
Ilfov |
2.500 |
|
24 |
Maramureș |
280 |
|
25 |
Mehedinți |
220 |
|
26 |
Mureș |
100 |
|
27 |
Neamț |
30 |
|
28 |
Olt |
250 |
|
29 |
Prahova |
1.200 |
|
30 |
Satu Mare |
103 |
|
31 |
Sibiu |
150 |
|
32 |
Suceava |
100 |
|
33 |
Teleorman |
350 |
|
34 |
Timiș |
50 |
|
35 |
Tulcea |
200 |
|
36 |
Vaslui |
75 |
|
37 |
Vâlcea |
360 |
|
38 |
Vrancea |
300 |
|
39 |
Sector 1 |
700 |
|
40 |
Sector 2 |
500 |
|
41 |
Sector 3 |
723 |
|
42 |
Sector 4 |
705 |
|
43 |
Sector 5 |
450 |
|
44 |
Sector 6 |
890 |
| TOTAL |
21.267 |








nu inteleg de ce peneleul simte nevoia sa expliciteze cati oameni au avut la manifestatie, pentru ca e irelevant. puteau sa fie si 500000, faptul ca liderii pesede au spus pas arata ca useleul are o problema majora de strategie.
ApreciazăApreciază
se incearca combatarea dezinformarii pe care au incercat-o unele televiziuni. Si, oricum, este ok, lumea are deptul sa stie si parerea organizatorilor despre eveniment. Si eu, care am fost acolo, eram curios sa stiu cati eram, de fapt. Faptul ca era evident ca ocupam mai mult sau mai putin compact cam un km de bulevard imi putea da numai o idee despre ordinul de marime, si cam atat.
ApreciazăApreciază
in continuare: nerelevant. relevanta e fuga pesedeului de la miting
ApreciazăApreciază