În Danemarca, una dintre țările pe care le privim de ani buni ca pe un model de educație, Guvernul a depus în Parlament un proiect de lege care le dă profesorilor dreptul de a interveni fizic asupra elevilor. Textul a trecut deja de consultarea publică, iar dezbaterea parlamentară propriu-zisă începe în noiembrie. Nu este vorba de bătaie și nici de o întoarcere la nuiaua de altădată. Este vorba de ceva mult mai simplu: profesorul să poată scoate din clasă, la nevoie și cu forța, elevul care pune în pericol colegii, cadrul didactic sau ora însăși.
Faptul că o asemenea lege a devenit necesară într-o țară ca Danemarca spune multe. Decenii la rând, școala a fost reconstruită în jurul unei singure idei: elevul trebuie protejat de orice formă de constrângere. Intenția a fost bună. Rezultatul, mai puțin. Încet-încet, autoritatea s-a mutat de la catedră în bancă. Dacă elevul nu are chef, lecția nu se mai ține. Și nimeni nu are ce să-i facă.
Problema nu a rămas la Copenhaga. A ajuns de mult și în România, unde profesorii spun tot mai des același lucru: nu mai au niciun instrument real prin care să țină ordinea în clasă. Iar elevii au înțeles asta foarte repede. Și se comportă în consecință, demolând bucată cu bucată ce a mai rămas dintr-un sistem de învățământ care și așa merge în cârje și stă sub perfuzii.
Să ne uităm la ce are, concret, un profesor la dispoziție. La clasele I-IV, practic nimic. Este legat de mâini și de picioare. De la clasa a V-a încolo, poate scădea nota la purtare. Ca și cum asta ar mai impresiona pe cineva. Să-l scoată din clasă pe cel care strică ora? Nu are voie, să nu cumva să-i fie afectată stima de sine. Să ridice tonul? Nici atât, pentru că în câteva minute filmarea ajunge pe rețelele sociale, iar profesorul devine subiect de anchetă și de oprobriu public.
Așa s-a ajuns la o situație absurdă: elevul este astăzi mai puternic decât orice cadru didactic. Poate face aproape orice în timpul orei, știind că nu va suporta nicio consecință care să conteze. Iar prețul îl plătesc ceilalți douăzeci și ceva de copii din clasă, care au venit să învețe și nu pot, pentru că ora a fost confiscată de unul sau doi colegi. Drepturile elevului sunt importante. Dar există și dreptul clasei de a avea o oră de curs, și dreptul profesorului de a-și face meseria fără să fie umilit. Un sistem care îl protejează doar pe cel care deranjează îi abandonează pe toți ceilalți.
Danemarca pare să fi înțeles că a mers prea departe și încearcă să repare. România, în schimb, a importat modelul exact în forma pe care alții încep acum să o abandoneze, fără resursele, fără personalul de sprijin și fără consilierii care, acolo, măcar amortizau efectele. Ce vedem în școlile noastre nu este o reformă. Este sinuciderea lentă a unui sistem educațional care a crezut că poate copia modele de afară fără să se întrebe dacă i se potrivesc.
sursa: FB
Lasă un răspuns