Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, înaintea şedinţei BPC, că actuala putere este disperată şi încearcă, după modelul lui Nicolae Ceauşescu în ultimele zile ale lui decembrie 1989, să mituiască pe ultimii metri sau măcar să întreţină speranţa.
Liderul PNL a comentat astfel faptul că premierul a fost mandatat de coaliţie să negocieze cu FMI creşterea salariilor începând cu luna aprilie. „E vorba de o putere disperată care încearcă, după modelul lui Ceauşescu din ultimele zile ale lui decembrie, să mituiască pe ultimii metri sau să întreţină măcar speranţa. Mă îndoiesc profund că românii aşteaptă 3%, 5%, 7% de la Boc. Cred că românii aşteaptă ca această putere să plece, mai devreme sau mai târziu”, a spus Antonescu.
El a reiterat poziţia critică a USL faţă de măsurile de austeritate luate de actuala putere. „Noi am spus de un an şi jumătate că măsura aberantă a tăierii salariilor cu 25%, ulterior creşterea TVA sunt măsuri care nu se compară cu nimic din ceea ce s-a întâmplat în Europa. Puteau fi evitate. Puteau exista soluţii bugetare, menţinând acelaşi deficit, care să nu afecteze atât de dramatic situaţia oamenilor care muncesc în România, pentru că nu e vorba numai de bugetari, e vorba şi de privaţi – prin efectele TVA, prin reducerea consumului. Ni s-a spus în permanenţă că s-a procedat bine, că numai aşa se putea, că noi suntem populişti. Văd că acum se poate”, a spus Antonescu.
Premierul Emil Boc a fost mandatat, luni, de conducerea coaliţiei, să negocieze cu FMI creşterea pensiilor şi salariilor, din luna aprilie, a anunţat prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde. „Astăzi, membrii conducerii coaliţiei l-au mandat în clar pe domnul prim-ministru să negocieze cu FMI, delegaţia FMI de la Bucureşti, mărirea, din aprilie, a salariilor şi pensiilor”, a anunţat Frunzăverde, după şedinţa de luni dimineaţă a coaliţiei de guvernare.
El a făcut acest anunţ fără a exista vreo întrebare a ziariştilor pe această temă. După ce a făcut această declaraţie, Frunzăverde a fost întrebat dacă există bani pentru aceste măriri şi de unde vor fi luaţi. „Da, din buget”, a răspuns Sorin Frunzăverde, înainte de şedinţa BPN al PDL.
În 7 noiembrie 2011, liderii coaliţiei de guvernare au convenit că salariile bugetarilor şi pensiile ar putea fi majorate în primul semestru al anului 2012, după vizita din aprilie a FMI, dacă nu vor exista „derapaje mari” în Europa şi în România în privinţa creşterii economice. Liderul senatorilor UDMR, Fekete Andras Levente, a declarat, atunci, pentru MEDIAFAX, că posibilitatea majorării salariilor şi pensiilor în primul semestru al anului viitor va fi inclusă expres în proiectul bugetului de stat pentru anul 2012 şi în scrisoarea de intenţie către FMI.
Această variantă a fost inclusă deja în raportul elaborat de Guvern la proiectul de buget pentru 2012, stabilindu-se că „salariile din sectorul public şi pensiile vor fi majorate prudent în cursul acestui an, în cazul în care condiţiile economice vor permite”. Acelaşi paragraf a fost inclus şi în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI după redactarea proiectului de buget. Într-o conferinţă de presă susţinută în luna noiembrie, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, declara că Guvernul a convenit cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană să îngheţe salariile şi pensiile în sectorul public, dar să le poată majora limitat la mijlocul acestui an dacă evoluţia de până atunci a veniturilor bugetare va permite acest lucru.
El a precizat că orice creştere a pensiilor va fi modestă, nu cum se întâmpla în trecut, şi a dat ca exemplu o creştere, probabilă, echivalentă cu rata inflaţiei, de 3-4%. Franks a precizat că o delegaţie a FMI va veni în luna aprilie la Bucureşti, pentru a discuta despre acest lucru cu autorităţile române.
Preşedintele Traian Băsescu a atras atenţia, duminică, asupra pericolului pe care l-ar genera adoptarea unor măsuri populiste. „În raport cu costurile, cu suferinţele pe care românii le-au avut pentru a ajunge la această stabilitate, ar fi păcat să ajungem la dezechilibre, pentru că tot efortul din 2009, 2010, 2011 se poate pulveriza printr-un singur act normativ populist”, a avertizat, duminică, preşedintele Băsescu.
De altfel, şeful statului a declarat că, potrivit unor prognoze, există riscul ca statele din zona euro să intre în recesiune în a doua parte a acestui an, iar, în acest caz, România s-ar putea afla în dificultate.
Comentarii recente