MEDIAFAX – Peste 60 de oameni au protestat din nou la Bistriţa, anunţând că îl dau în judecată pe Ioan Oltean

Peste 60 de persoane au protestat, sâmbătă seară, în faţa Prefecturii Bistriţa-Năsăud, la adresa Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu, manifestanţii anunţând totodată că îl vor da în judecată pe Ioan Oltean, pentru că a făcut afirmaţii calomnioase la adresa celor care „urlă”.

Manifestanţii s-au adunat în faţa Prefecturii Bistriţa-Năsăud la ora 17.00, iar unul dintre ei a declarat jurnaliştilor prezenţi că protestatarii din Bistriţa s-au simţit jigniţi de afirmaţiile secretarului general al PDL, Ioan Oltean, care a spus vineri că cei care „urlă” sunt „neputincioşii”, transmite corespondentul MEDIAFAX. „Ne simţim jigniţi de afirmaţiile sale la adresa celor care urlă şi ţipă. Facem şi noi parte din această categorie. Îl vom da în judecată pentru calomnie şi îi vom cere daune morale, bani pe care îi vom dona apoi unui azil de bătrâni sau unei case de copii. Cum să ne facă pe noi incompetenţi, neputincioşi şi handicapaţi”, a declarat Emil Danci, unul dintre manifestanţi, precizând că vorbeşte în numele tuturor celor prezenţi la protest.

„Facem apel la cineva care ne poate ajuta, casă de avocatură, ONG, să ne asigure asistenţa juridică şi demarăm imediat procesul”, a spus Danci. Când li s-a atras atenţia că Ioan Oltean s-a referit la primarii opoziţiei când a făcut aceste declaraţii, manifestanţii au spus că nu îi interesează. „L-am auzit noi când a spus că cei care urlă, cei care ţipă sunt neputincioşii, slăbănogii şi handicapaţii psihic. Nu ne interesează la cine a vrut dânsul să se refere. Noi suntem cei care ţipăm zi de zi la Prefectură, deci şi nouă ni s-a adresat, aşa că îl dăm în judecată. Dacă îl dau şi primarii USL, e treaba lor”, a afirmat Emil Danci.

Manifestanţii au adaptat, sâmbătă, şi pancartele după declaraţii făcute, vineri, de Ioan Oltean: „Vrei să fii milionar (numai pentru cei din PDL). Cine este Oltean? A. Ardelean, B. Bănăţean, C. Oltean, D. Handicapat” şi au încercuit varianta D.

Totodată, ei au afişat mai multe pancarte cu fotografii ale deputaţilor PDL Ioan Oltean şi Ioan Botiş lângă cea a lui Traian Băsescu pe care au scris „Acum cu 15% reducere, scaunul nostru e mai important decât veniturile voastre”. Protestatarii au mai avut pancarte pe care scria „Codul roşu şi prostia guvernează România”, „Jos Guvernul”, „Jos Băsescu”, „Jos Oltean”.

Protestul s-a încheiat după circa o oră fără incidente. Preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, filiala Bistriţa-Năsăud, Ştefan Sângeorzan, spune că cei 40 de primari ai USL au luat decizia să îl dea în judecată pe deputatul Ioan Oltean pentru calomnie, după ce au aflat că acesta i-a catalogat drept „slăbănogi, neputincioşi şi handicapaţi psihic”.

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că acei primari ai opoziţiei care „urlă” că nu le ajung banii de la CJ Bistriţa-Năsăud sunt „nepricepuţii”, în timp ce „un om harnic, priceput, nu vine să urle, (…) să jignească pe nimeni”, doar ” handicapaţii psihic”, el retractând apoi afirmaţiile.

Peste 500 de persoane din mai multe comune şi oraşe conduse de primari USL au protestat, vineri, timp de două ore, în faţa Palatului Administrativ şi a sediului PDL din Bistriţa, scandând lozinci împotriva conducerii Consiliului Judeţean (CJ) şi a liderului judeţean al PDL, Ioan Oltean. Şeful CJ Bistriţa-Năsăud, Liviu Rusu (PDL), şi consilierii judeţeni ai partidului au fost huiduiţi, joi, în timpul unei şedinţe, de către mai mulţi primari şi consilieri judeţeni USL, nemulţumiţi de modul în care a fost împărţit bugetul judeţean pe anul în curs.

Etichete:, , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: