Interventiile lui Crin Antonescu – Conferinţa de presă a USL, 13.02.2012 (+ video conferinta)

“Bună ziua!

Foarte scurt, două chestiuni pentru că vreau să le anunț, ca să nu ne întrebați după aceea și să ne concentrăm pe ceea ce pentru noi e cu adevărat subiect.

Nu mergem la consultări la Cotroceni. O dată pentru că avem o agendă diferită de a președintelui. Pentru noi ceea ce se întâmplă în ţară de mai bine de o săptămână și în aceste zile înseamnă lucruri cu adevărat importante, despre care nu doar că ar trebui să discutăm, dar în legătură cu care trebuie să facem ceva. Victor Ponta se va referi în detaliu la chestiunea asta. Eu precizez doar că nu subiectele propuse de preşedinte sunt pentru noi subiecte de agendă, ci aceste mari dificultăți prin care foarte mulți concetățeni de-ai noștri trec. Noi suntem în legătură în permanență cu aleșii noștri locali, cu parlamentarii noștri din acele zone. Au fost diferite forme în care am acţionat prin organizații, încercând să ajutăm cât putem. Victor Ponta se va referi pe larg la acest subiect.

Al doilea motiv pentru care nu mergem la consultări este pentru că atitudinea, cel puţin la ultima rundă, cea generată de căderea Guvernului Boc, a fost una inacceptabilă din partea președintelui. Am discutat degeaba, o simplă formalitate, nu am fost informaţi nici măcar cu numele celui pe care intenționa să-l desemneze ca premier. Ca atare, nu vedem de ce ar trebui să purtăm din nou discuţii pur formale cu președintele, despre subiecte pe care de altfel poziția noastră este clară, publică și cunoscută de toată lumea de ceva vreme. Și în legătură cu Acordul fiscal preşedintele ştie, am vorbit de două ori despre asta. Așteptăm o discuție serioasă, publică, atunci când va fi într-adevăr prioritate de agendă.

În al doilea rând, în legătură cu greva parlamentară, da, greva parlamentară a parlamentarilor Uniunii Social Liberale continuă. Există patru condiţii sub care putem să discutăm și să renunțăm la această grevă, și ele sunt cunoscute. A vorbit și domnul Ponta despre ele, am vorbit mai mulți. Sunt condiţii foarte clare care ţin de buna şi democratica funcționare a instituției parlamentare.

Deci, când vor accepta să scoată Parlamentul din zona bătăii de joc, atunci vom participa la lucrările Parlamentului. Asta înseamnă un angajament al Guvernului că va respecta rolul de legiuitor al Parlamentului, nu cu angajări de răspundere, nu cu ordonanțe de urgență.

De asemenea, că, în Parlament, toate acţiunile care sunt tipice acestui for se desfăşoară normal. De exemplu, dacă avem o moțiune sau o moțiune de cenzură, deputații nu sunt transformați în marionete și legați de bănci, ci lăsați să se exprime, pentru că altfel nu mai are rost să fim acolo.

Trei – sancţionarea furtului ruşinos din Parlament, cu alte cuvinte înlocuirea Robertei Anastase și a lui Sever Voinescu din pozițiile pe care le dețin în ierarhia Camerei şi, în fine, rediscutarea situaţiei nefireşti prin care un partid care n-a participat la alegerile parlamentare este recunoscut neconstituțional, neregulamentar în structurile conducerii Camerei Deputaţilor, conducerii comisiilor, recunoscut, cu alte cuvinte, ca grup.

Astea sunt chestiunile foarte clare care se cunosc şi în legătură cu care preşedintele nu are rost să facă iarăşi niște consultări într-un moment în care atenția și acțiunea noastră trebuie să fie concentrată spre salvarea, ajutorarea a zeci de mii de compatrioţi aflați într-o situație dificilă, și aflați într-o situație dificilă în primul rând din cauza guvernanților, ăia vechi și ăștia noi.”

Întrebare mass-media

Jurnalist: În această dimineață, în ședința de Guvern, s-a stabilit o posibilă dată pentru alegerile locale, e vorba de 10 iunie.

Crin Antonescu: O să vedem, o să comentăm. V-am spus că deocamdată avem alte probleme. E bine că sunt alegeri, asta e prima chestiune. Data? Deja e un pas mare pentru democrația din România, nu?

Dacă nu mai sunt întrebări, vă mulțumim!

Etichete:, , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: