MEDIAFAX- Antonescu: Guvernul USL va fi, doctrinar, unul de mare uniune naţională

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, joi, că guvernul USL de după alegerile parlamentare va fi, din punct de vedere doctrinar, unul de mare uniune naţională, el arătând că Uniunea este deschisă tuturor celor care înţeleg că trebuie constituită o alternativă unitară la actuala putere. „USL e o alianţă deschisă către toţi aceia care înţeleg că trebuie constituită o alternativă unitară la actuala putere, alternativă care e deschisă din punct de vedere doctrinar. Eu cred că, în realitate, guvernul pe care USL îl va forma după alegeri va fi, doctrinar, un guvern de mare uniune naţională”, a spus Antonescu.

El a precizat că programul acestui executiv şi valorile de dreapta şi de centru-drepta sunt reprezentate de ACD, care e dispusă să-i primească pe toţi cei care au o identitate similară asumată în mod real, nu oportunist.  „ACD este nu doar reprezentanta ideilor, valorilor de dreapta, e deschisă pentru ca oameni de dreapta, formaţiuni politice, dacă există, cu identitate autentică de centru-dreapta, să vină alături de noi”, a spus liderul PNL.

Antonescu a mai spus că PNL şi PC, formaţiunile care constituie ACD, a finalizat listele de candidaţi la alegerile locale, acest lucru urmând să se întâmple în curând şi în ceea ce priveşte USL.  „Candidaţii noştri (ai ACD (n.r.) sunt desemnaţ, dispuşi pe linia frontului, şi cu cei ai PSD vom completa tabloul întregii armate de candidaţi ai USL pentru alegerile locale”, a spus Antonescu.

Etichete:, , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: