Agerpres – Tăriceanu: Vom continua protestul parlamentar şi încercarea de înlocuire a preşedintelui Camerei Deputaţilor

Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat miercuri că parlamentarii USL vor continua protestul parlamentar şi încercarea de înlocuire a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.  ‘După respingerea de la Biroul Permanent vom reveni cu solicitarea (n.r. de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor) în plen’, a spus Tăriceanu.

El a precizat că miercuri parlamentarii USL au părăsit plenul în ‘semn de protest faţă de refuzul actualei majorităţi de a pune în discuţie solicitarea USL de revocare din funcţie a Robertei Anastase’. De asemenea, el a afirmat că parlamentarii opoziţiei se află, în continuare, într-un protest parlamentar prelungit şi fiecare act de prezenţă al opoziţiei este apreciat în funcţie de ‘momentele esenţiale din punct de vedere politic’.  ‘Este inutil să mai încercăm o cale de negociere cu actuala majoritate care nu face decât, de trei ani şi jumătate, să desconsidere punctele de vedere ale opoziţiei, regulamentul de funcţionare a parlamentului, să falsifice voturile. În faţa unui asemenea comportament nu putem să fim înţelegători şi concesivi şi atitudinea noastră este de sancţionare a unui asemenea comportament’, a mai spus liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor.

Călin Popescu Tăriceanu a amintit că printre condiţiile opoziţiei de revenire la lucrările parlamentului se află revocarea din funcţie a Robertei Anastase. El şi-a exprimat speranţa ca viitoarele alegeri locale şi parlamentare ‘să consfinţească schimbarea actualei majorităţi’.

Etichete:, , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: