Editie speciala Antena 3, invitati: Crin Antonescu, Victor Ponta, Sorin Oprescu si Daniel Constantin, 10 iunie 2012, ora 23.00

TALK-SHOW

Mihai Gâdea: Urmăriţi o ediţie specială Antena 3. În această seară, doamnelor şi domnilor, în studioul nostru îi avem pe cei trei lideri ai USL. Pe primul ministru Victor Ponta, preşedintele PNL, Crin Antonescu, preşedintele PC, Daniel Constantin. Mulţumesc pentru aplauze! Şi pentru domnul Sorin Oprescu, reales primar general, conform sondajului CCSB, exit-poll-ului CCSB, cu 65,8%. Felicitări, domnule Sorin Oprescu şi vă mulţumesc pentru că aţi venit în seara asta în studioul nostru!

Sorin Oprescu: Mulţumesc eu! Nici nu se putea altfel…

Mihai Gâdea: Ne-am regrupat, presa, faţă în faţă cu ceea ce în momentul de faţă este o parte a puterii. Rămăsesem undeva, şi anume probabil că am putea reformula în felul acesta: care este cel mai îmbucurător lucru al USL din această seară? Poate că e scorul mare politic pe ţară, poate că e faptul că a fost câştigat, înţeleg, Clujul, îmi spuneaţi în această pauză, domnule Victor Ponta, poate că este victoria fără precedent în Bucureşti, fără precedent, a unui primar şi a celor de sector. Şi care este cel mai important lucru pe care vi-l reproşaţi? Ar fi putut să fie câştigat şi vreun alt oraş important şi nu aţi făcut totul pentru treaba asta? Cred că asta era, pe fond, întrebarea.

Răzvan Dumitrescu: Asta era discuţia noastră de aici, înainte ca distinşii lideri să sosească în platou.

Mihai Gâdea: Cine doreşte să răspundă? Domnule Ponta, aveţi microfonul, văd.

Victor Ponta: Vă mulţumesc. Cel mai important lucru este faptul că o idee pe care au avut-o câţiva oameni – şi când spun „câţiva”, mă refer la câţiva de aici, din platou, şi încă vreo doi-trei din afara platoului – în urmă cu un an şi jumătate, că dacă putem să lăsăm deoparte orice fel de orgoliu, interes personal şi să fim uniţi, dar nu… chiar să fim prieteni şi să luptăm umăr la umăr, o să reuşim să dăm jos, bucată cu bucată, de fapt – pentru că nu s-a terminat acest lucru – un regim care părea că ocupă toată România şi că nu mai dă… şi sufocă toată România şi nu mai dă nici o şansă nimănui, asta cred că este cea mai bună veste de astă-seară. Am reuşit în urmă cu o lună să luăm Guvernul României, astăzi câştigăm alegerile locale, legitimând, practic, guvernarea – pentru că eu vorbesc şi în calitatea mea de prim-ministru al guvernului USL. Practic, astăzi este primul vot, primul examen pe care îl dăm, şi eu de astăzi primesc legitimitate, ca guvern USL. Faptul că pe rezultatele pe care le avem astă-seară, în această echipă, care a eliberat Bucureştiul de PD-L şi care eliberează, uşor-uşor, multe alte zone de PD-L, vom câştiga şi următoarele alegeri, adică parlamentarele şi prezidenţialele. Crin Antonescu va fi preşedinte, domnul Oprescu este primar, din nou, noi suntem în guvern şi înseamnă că o idee în care au crezut foarte puţini oameni – şi când spun „foarte puţini”, repet, fără să dau nume, sunteţi câţiva aici, în studio, care aţi crezut şi care ne-aţi bătut la cap şi ne-aţi forţat să fim uniţi, să trecem peste absolut orice ne putea diviza – astăzi îşi primeşte încă o dată, dacă vreţi, recunoaşterea publică.

Mihai Gâdea: Şi ce vă reproşaţi? Este ceva ce vă reproşaţi? Ar fi putut fi câştigat vreun alt oraş, ar fi putut fi bătut Pinalti, ar fi putut fi bătut, nu ştiu, Falcă sau altcineva?

Victor Ponta: Noi deocamdată nu ştim rezultatele în multe zone ale ţării. Sigur că e obligatoriu, după aceste alegeri, după ce sărbătorim mâine victoriile, să luăm, ca să spun aşa, la mână şi înfrângerile – să vedem unde am pierdut, de ce am pierdut. Pentru că e foarte clar că vor veni alegeri parlamentare, vor veni alegeri prezidenţiale şi trebuie să vedem care sunt explicaţiile. Dar daţi-ne voie, în această seară sau mâine, să vedem partea destul de plină a paharului.

Oana Stancu: Într-un mod foarte direct, domnule Ponta, eu am acuzat mai devreme un blat la Braşov, acolo unde preşedintele dumneavoastră…

Victor Ponta: Nu aveţi nici un fel de dată ca să acuzaţi. Eu nu am rezultatele de acolo.

Bogdan Chirieac: Nişte date are, exit-poll-ul de acolo.

Victor Ponta: Aveţi exit-poll la Braşov?

Bogdan Chirieac: Ce s-a prezentat în acest moment.

Victor Ponta: Eu nu am văzut nici un exit-poll.

Mihai Gâdea: Nu există nici un exit-poll la Braşov, nu există.

Oana Stancu: Datele sunt legate de non-combatul domnului Niţă, preşedintele PSD de acolo…

Victor Ponta: Nu domnul Niţă a candidat, a candidat domnul Leonte şi s-a bătut…

Oana Stancu: E adevărat, dar singur.

Victor Ponta: Şi s-a bătut foarte tare.

Oana Stancu: S-a bătut singur.

Victor Ponta: Ştiţi cum? Eu nu vreau să… Sigur, putem să căutăm orice doriţi. Nu pot să acuz pe nimeni până nu văd rezultatele. Dacă vorbim de Braşov, am fost cu Crin Antonescu, Daniel Constantin, la Braşov de două ori şi colegii noştri s-au bătut. Nu uitaţi însă că Braşovul este municipiul în care fostul ministru, doamna Udrea, a pompat milioane şi milioane de euro. Nu uitaţi!

Adrian Ursu: Nu uităm, tocmai de aceea ne şi uităm spre domnul Scripcaru cu atâta interes. Dar aş vrea să facem un pas înainte, legându-ne însă de ceva ce a fost până acum subiect central al discuţiei noastre şi aş vrea să vă adresăm, într-un fel, întrebarea asta tuturor. Ea nu vine numai de la noi, vine de la cei care v-au votat, care ne scriu nouă pe tot felul de medii. Ce anume din ceea ce a făcut această putere, sancţionată astăzi atât de dur, juraţi că nu veţi face niciodată? Şi nu e o solicitare patetică, cea pe care v-o fac, dar noi tocmai asta am discutat. Aţi ajuns la acest scor pentru că oamenii nu au mai suportat multe dintre lucrurile acelea. Putem face acum o listă de greşeli pe care sigur, sigur, sigur nu le veţi repeta, ajunşi, să zicem, definitiv la putere, nu provizoriu, aşa cum sunteţi acum?

Daniel Constantin: Haideţi că vă răspund eu, până se hotărăsc colegii mei. Eu cred că un lucru nu îl vom face cu siguranţă, nu vom fi atât de aroganţi cum au fost cei de la PD-L.

Mihai Gâdea: Să nu fiţi aroganţi deloc, nu atât de aroganţi.

Daniel Constantin: Nu vom fi aroganţi, e adevărat, deloc, şi lucrul acesta să ştiţi că s-a manifestat în mai multe feluri. Pe de o parte, prin faptul că nu s-au consultat niciodată cetăţenii, pe de altă parte, prin faptul că au redus la tăcere sindicatele, un element extrem de important pentru orice democraţie şi nu în ultimul rând, prin faptul că au împărţit banii de la bugetul de stat, banii românilor pe criterii cunoscute numai de ei, pe criterii politice şi vă spunea şi domnul prim-ministru mai devreme cum au ajuns banii la Braşov, cum au ajuns banii la Suceava, la Piatra Neamţ şi cum s-au făcut lucruri care trebuiau oarecum făcute în mod proporţional la nivel naţional, în toate judeţele. Acest lucru nu îl vom face niciodată, vom guverna indiferent cine conduce judeţul, să spunem, la Neamţ, cine conduce judeţul în alt oraş din această ţară, cred că banii trebuie împărţiţi în funcţie de necesarul din acea zonă, în funcţie de potenţialul pe care îl are, de dezvoltare, zona respectivă.

Alessandra Stoicescu: Permiteţi-mi să adaug, dacă şi Adi e de acord, ceva şi să spun lucrurilor un pic pe nume. Comentariile, nu neapărat la televizor, dar sigur în lumea politică şi cea a analiştilor, sunt că PD-L-ul, cu o echipă, cu o armată, să spunem, de oameni care s-au îmbuibat, fără milă, a fost sancţionat, are acum un 11% care nu ştiu dacă mai are nevoie de altă etichetă; dumneavoastră, în schimb, aveţi o echipă înfometată de putere, de succes, de a reajunge acolo unde se împart toate. E rolul dumneavoastră să o disciplinaţi şi ştiţi la ce mă refer, pentru că o echipă înfometată va face şi excese, asta spunea şi Adi Ursu mai devreme şi spuneau şi colegii mei. Cum o disciplinaţi?

Victor Ponta: Doamna Stoicescu, haideţi, că eu sunt primul care m-am lovit de chestia asta, nu am niciun fel de datorie, nici măcar nu vorbesc de datorii financiare, materiale, de niciun fel, la niciunul dintre colegii cu care, sigur, am luptat şi luptăm împreună, cum nu are nici Crin Antonescu, cum nu are nici Daniel Constantin. Atunci când am făcut guvernul, au fost oameni pe care nu i-am vrut în guvern şu Crin a fost alături de mine, Daniel a fost alături de mine, oameni pe care i-am vrut, chiar dacă poate nu-i vroiau partidele noastre. Ştiţi cum e… rămâne să dovedim lucrul ăsta în continuare.

Oana Stancu: Aş putea să vă dau două exemple, domnule prim-ministru şi spre atenţia domnului Antonescu.

Victor Ponta: Sunt convins că veţi găsi o mulţime de exemple.

Oana Stancu: Un domeniu de care m-am ocupat cu atenţie este cel al energiei, tocmai pentru că acolo s-au făcut toate acele contracte dubioase care au prejudiciat statul român cu 1 miliard de euro, aceasta era estimarea, dacă nu mă înşel, chiar făcută de dumneavoastră şi ce să văd, domnul Chiţoiu, ministrul economiei, membru important al PNL-ului, mi-a promis că în două săptămâni îmi dă răspunsul pentru un astfel de contract şi nu trebuia o anchetă, un audit, domnule prim-ministru, era suficient să se uite cine a dat decizia, Videanu sau Stafie, omul lui Pinalti, de la parcări, ajuns secretar de stat, în controversata afacere Rutnap, în care statul român a pierdut foarte mult, energia ducându-se, chipurile, spre export. De asemenea, domnul Chiţoiu a făcut o numire extrem de controversată la Transelectrica, punându-l pe apropiatul, omul de bază al lui Hăhăianu, în funcţie, după ce trebuia să fie Hăhăianu însuşi. Pentru asta aveţi nişte explicaţii?

Victor Ponta: Doamnă, s-au făcut multe numiri, nu ştiu să vă spun exact de ce mă întrebaţi dumneavoastră, dar daţi-ne voie să vă punem toate documentele la dispoziţie, mi-aţi cerut ceva şi nu v-am dat sau…? E destul de greu.

Oana Stancu: A promis în direct, spre auzul telespectatorilor domnul ministru Chiţoiu.

Mihai Gâdea: Aş avea o rugăminte, e o seară cu o miză foarte importantă şi nu că aceste întrebări nu ar fi importante, dar cred că aceste chestiuni cu domnul Stafie, cu domnul Chiţoiu, cu domnul nu ştiu care, cred că ar merita o discuţie în sine.

Crin Antonescu: Sigur, nu-i amestecaţi, însă daţi-mi voie să îi promit parcă nu îmi place, că până la urmă nu fac eu aceste lucruri, dar să o asigur pe doamna Stancu de faptul că Daniel Chiţoiu este un om, până la proba contrarie, competent şi onest, care e pus acolo şi care, în foarte scurtă vreme, va spulbera tot ce se poate spulbera, juridic, administrativ, din contractele băieţilor deştepţi. Restul, cine omul cui e, e o lungă istorie şi, vorba domnului Gâdea, poate merită o emisiune cu domnul Chiţoiu, în detaliu.

Mihai Gâdea: Bun. Sigur, cu domnul Chiţoiu şi cu toate răspunsurile…

Crin Antonescu: Esenţialul cred însă că l-am angajat aici din punct de vedere politic.

Mihai Gâdea: Haideţi să ne întoarcem la discuţia asta şi la seara alegerilor, pentru că sunt foarte multe întrebări şi mi-e teamă că timpul nu e foarte blând cu noi. Deci, domnule Antonescu, s-au folosit mai multe întrebări referitoare la chestiunile care vă bucură, reproşuri pe care vi le faceţi la ceea ce ar trebui să facă noua putere şi care ar putea să fie noua abordare. Uneori, când eşti la 60 şi la sută, cu cât eşti mai sus, cu atât aerul e mai ozonat şi e posibil să-ţi pierzi echilibrul – e o întrebare justificată. Care e răspunsul dumneavoastră la întrebările astea?

Crin Antonescu: Răspunsurile mele sunt următoarele, foarte pe scurt. Cel mai fericit lucru al zilei de astăzi, din punctul meu de vedere, este prezenţa semnificativ de mare la vot. Atenţie – avem pe hârtie 17-18 milioane de votanţi; în realitate, în România, sunt vreo 14 cu aproximaţie – nu vorbim de cei plecaţi – şi atunci, acest 52%…

Răzvan Dumitrescu: Se traduce în mult mai mult.

Crin Antonescu: … care în sine este suficient de semnificativ ca să legitimeze oamenii ăştia aleşi şi sensul politic al votului, se duce spre 60, ceea ce taie şi ultima cale de atac, să spunem aşa, a fostei puteri care povestea că, de fapt, lumea nu are niciun fel de alternativă, că, sigur, nu-i mai iubeşte pe ei, dar nici n-au opţiune. Lumea are opţiune, opţiunea asta este USL. Acum, despre aerul la care te ridică cei 60 şi ceva la sută…

Mihai Gâdea: Am vrut să zic rarefiat aerul. Vă rog!

Crin Antonescu: Da, da, da. Aveţi dreptate. Ştiţi, aici există două posibilităţi. În general, succesul neaşteptat, spectaculos, promovarea într-o postură… promovarea foarte rapidă într-o postură la care nu te-ai aşteptat poate să aibă două efecte: scoate din tine ce e mai rău, ceea ce, din păcate, pe statistica noastră politică, am constatat că se întâmplă cel mai adesea sau scoate din tine ce e mai bun, de nu ştiai nici tu. Ne rugăm la Dumnezeu şi avem toate bunele intenţii să fim în a doua ipoteză.

Răzvan Dumitrescu: Am o întrebare. Până să vedem dacă va fi a doua ipoteză – e de sperat că aşa va fi, adică, eu aşa mi-aş dori ca cetăţean – vreau să vă întreb aşa, pentru că aţi făcut referire la scorul ăsta foarte bun, venit pe o prezenţă la vot de peste aproape de 60%, dacă numărăm real numărul votanţilor.

Crin Antonescu: Cum?

Răzvan Dumitrescu: E o majoritate de demitere a preşedintelui asta, deci e o majoritate de demitere a preşedintelui. Nu râdeţi…

Victor Ponta: Ştiţi de ce…

Răzvan Dumitrescu: Adică, s-a mai păstrat ţinta asta?

Victor Ponta: Nu, domnule Dumitrescu, râd pentru că eu nu mai înţeleg totuşi ce s-a întâmplat astăzi. Deocamdată, bun, înţeleg, cu domnul Stafie…

Răzvan Dumitrescu: Astăzi au venit la vot foarte mulţi, ca să spună „pa” unor puţini care au făcut ce au făcut cu ei şi cu banul public.

Victor Ponta: Domnule Dumitrescu, cu Stafie, cu, mă rog… Deocamdată, pot să vă spun sigur, de astăzi începând, că primarul general o să aibă în Consiliul General, pentru prima dată, o majoritate confortabilă, o majoritate care îi permite să ia inclusiv decizii legate de patrimoniu, adică două treimi, că va avea cinci primari din şase care sunt în echipă şi cred că nici domnul Onţanu n-o să-i facă mari probleme şi că va avea în guvern un partener. Lucrul ăsta nu s-a întâmplat niciodată în Bucureşti, de 20 de ani, să ai guvernul, primarul general, consiliul general şi primăriile de sector. Eu cred că e o şansă extraordinară pentru Bucureşti, pentru Sorin Oprescu, pentru noi, ca în următorii patru ani să facem tot ceea ce am promis. Nu putem da vina pe nimeni că nu ne lasă cineva.

Răzvan Dumitrescu: Păi, asta e, de fapt, problema, pentru că domnul Oprescu are tot ce şi-a dorit în momentul ăsta.

Victor Ponta: Păi, eu la asta acum mă uitam, la Consiliul General şi mă uitam…

Răzvan Dumitrescu: Înţelegând că m-aţi trimis la domnul Oprescu, pe care îl felicit încă o dată…

Victor Ponta: E obosit şi nu vrem să-l lăsăm…

Răzvan Dumitrescu: … şi despre care constat că având totul, n-are cum să nu poată să aibă toate condiţiile să facă ce a… Nu lăsaţi microfonul, că nu mi-aţi răspuns la întrebarea cu suspendarea. Deci, aia a rămas în aer… Deci, a rămas în aer.

Sorin Oprescu: Păi, nu mi-o pasaţi…

Răzvan Dumitrescu: Aţi văzut. Aici nu v-o pasez dumneavoastră, dacă… Ce părere aveţi de felul în care vi s-a pasat un lucru.

Sorin Oprescu: Nu, nu mi s-a pasat. Vorbea de lejeritatea de a avea un consiliu, o platformă care să te susţină în ideile pe care le-am avut împreună. Că, la urma urmei, am luat, am strâns acolo tot ce am putut şi eu mai bun de la specialişti, că doar nu le gândeam pe toate.

Dana Grecu: Domnule primar, îmi cer scuze că vă întrerup.

Sorin Oprescu: Da, doamnă, vă rog!

Dana Grecu: Ştiu că domnul Ponta este foarte obosit. Toată lumea este foarte obosită, a fost o zi extrem de lungă.

Victor Ponta: Mă uit la scoruri, mă uit la scoruri, recunosc. Iertaţi-mă!

Dana Grecu: Puteţi să vă uitaţi în continuare. Eu pot vorbi în timp ce dumneavoastră vă uitaţi, adresându-vă o întrebare, reluând, de fapt, tema colegului meu. Răzvan v-a întrebat foarte politicos, de altfel şi de interes public, având în vedere că oamenii au ieşit în număr mare astăzi să voteze pentru USL, credeţi că ar ieşi în număr atât de mare să voteze pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu? Este foarte simplu. Dacă aţi avea un pronostic, o evaluare?

Victor Ponta: Nu, nu. Daţi-mi voie să nu mă ocup cu pronosticuri.

Dana Grecu: Domnule Crin Antonescu, aveţi un răspuns dumneavoastră?

Crin Antonescu: Da. Cineva trebuie să vă răspundă. Da. Cred că ar ieşi.

Oana Stancu: Bun, şi atunci fiind vorba de două domenii extrem de importante în stat, pe care preşedintele le controlează încă – şi mă refer la servicii şi la justiţie -, nu cred că vă întrebăm nici unul dintre noi pentru că am avea vreo pasiune personală legată de schimbarea din funcţie a preşedintelui. Există în acest moment un plan serios pentru suspendarea lui Traian Băsescu? Aşteptaţi să facă vreo gafă? Există varianta în care să-l suspendaţi pentru tot ce a făcut până acum? Având în vedere, repet, că în mâinile lui sunt două instituţii extrem de importante în stat: Parchetul şi Serviciile Secrete.

Mihai Gâdea: Răspunsul la această întrebare, domnule Crin Antonescu, şi apoi am câteva întrebări pentru domnul Oprescu.

Crin Antonescu: Oricum, am senzaţia că preferaţi să răspund scurt la întrebările astea. Am şi un răspuns scurt şi un răspuns foarte lung. Am discutat, am avut cinstea să discut cu domnul Gâdea în persoană, într-o emisiune, chestiunea asta. Am spus foarte limpede că nu avem, nu am lucrat la un plan de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, ci am lucrat la pregătirea acestei campanii electorale, pe de o parte, care, slavă Domnului, s-a încheiat şi, încă o dată, slavă Domnului, cu bine şi pe de altă parte, la tot ce a însemnat – şi n-a însemnat puţin – instalarea, intrarea la guvernare. Ideea că ne-ar prinde bine alegeri prezidenţiale anticipate nu a fost abandonată. Ea a fost afirmată public, fără ezitare, chiar de membri ai Guvernului Ponta, membri ai guvernului cu portofolii care îi fac, în general, mai diplomaţi, deci, nu există dubiu în privinţa asta, numai că, v-am mai spus: eu nu vorbesc despre asta cu predilecţie, pentru că se consideră, cumva, un soi de pledoarie pro domo şi alimentează propaganda celor care spun că eu sunt tare necăjit acum că nu se fac alegeri prezidenţiale. Victor Ponta nu vorbeşte, pentru că are de vorbit despre alte lucruri, ca prim-ministru, iar domnul Daniel Constantin nu vorbeşte pentru că, din nou, propaganda atacă cu subiectul Voiculescu şi aşa mai departe. Dar lucrurile sunt clare. Cred că şi Victor Ponta, şi eu, şi Daniel Constantin, şi Andrei Marga, şi atâţia alţi colegi de-ai noştri au spus limpede care e voinţa noastră politică.

Mihai Gâdea: Bun, mulţumesc foarte mult.

Bogdan Chirieac: Eu cred că domnul Oprescu poate să vorbească despre această chestiune.

Mihai Gâdea: Eu cred că domnul Oprescu poate să vorbească despre ceva…

Crin Antonescu: A, dacă aş fi în locul domnului Oprescu, sigur.

Bogdan Chirieac: Domnul Oprescu s-ar putea pronunţa.

Sorin Oprescu: Aţi văzut că sunt cuminte. Stau în banca mea. Nu vă deranjez.

Mihai Gâdea: Cuminte, cuminte, la 65% şi eu aş sta cuminte. Deci, domnule Oprescu…

Sorin Oprescu: Mulţumesc. Vă rog.

Mihai Gâdea: Am spus la început – şi acum e o seară, probabil că nu o să vă mai spun lucrurile astea, aşa, într-un mod atât de politicos şi de pozitiv, dar niciodată, nimeni în Bucureşti nu a câştigat cu un procent într-atât de mare. Ca cineva să te voteze, ca o comunitate cum e Bucureştiul, complicată, să te voteze cu un astfel de procent, aprecierea e mare, poate unii vă şi iubesc, dar, cumva, cred că şi presiunea de a nu dezamăgi e mare.

Sorin Oprescu: Absolut, da.

Mihai Gâdea: Ce le-aţi spune celor aproape 70% care v-au votat…

Sorin Oprescu: Simplu, că nu o să-i dezamăgesc şi de aia sunt şi preocupat de treaba asta, că n-ai cale de întoarcere aici, că mă întrebau ăia că ce am, că sunt obosit. Da, mă apasă treaba asta. Că sunt mândru că au votat? Am un cord uite aşa de mare, dar asta înseamnă responsabilitate, că dacă ai intrat în cătare, cu toate astea nu e… Eu, din punctul meu de vedere, sunt liniştit. Îmi aduc aminte când doamna Stancu m-a întrebat de situaţia unora de nici nu-i ştiam şi i-am spus: „Doamnă, parţial s-a rezolvat”. „Nu, domnule”, zice. Deci, avea nişte informaţii mai bune decât ale mele. Nu sunt neliniştit, că n-am de ce să fiu neliniştit. Pentru prima dată în istorie, dacă îmi permiteţi, să mă laud şi eu, că aşa a zis bunicul. A existat… Dacă nu te lauzi tu, nu te laudă nimeni. A existat un an, care s-a chemat 2000, domnule Gâdea şi în 2000, unul, un doctor, a tras după el şase consilii, şase primari de sector şi tot Consiliul General. El nu a luat, nu a câştigat, dar nu a câştigat din cauză că…

Bogdan Chirieac: Cum ar spune primarul care este, s-au băgat 10.000 de voturi din partidul lui doctorul ăsta.

Sorin Oprescu: Care 4.934?

Victor Ponta: 6.500.

Dana Grecu: Domnule primar general, iertaţi-mă, e cea mai tare întrebare pe care o pot pune eu la ora aceasta: există vreo situaţie în care dumneavoastră aţi putea renunţa la acest mandat pentru a candida la preşedinţia României?

Sorin Oprescu: Nu, doamnă, nu se întrezăreşte aşa ceva.

Dana Grecu: Niciodată, niciodată?

Sorin Oprescu: Doamnă, nu se întrezăreşte aşa ceva!

Dana Grecu: Nu se întrezăreşte, în sensul în care nu aţi primi propunerea să candidaţi?

Sorin Oprescu: Nu, doamnă, nu se întrezăreşte din partea mea, în acest moment, aşa ceva.

Dana Grecu: Deci nu excludeţi că aţi putea candida.

Sorin Oprescu: Nu, doamnă, pentru că aţi pus particula în faţă „în situaţia când…”.

Victor Ponta: Îmi permiteţi să mă retrag şi să mă ocup de rezultatul de la locale. Iertaţi-mă o secundă, pentru că domnul Oprescu mi-a adus aminte de ceva, partidul pe care eu îl conduc, în acest moment, de 12 ani nu s-a mai bucurat de o victorie. Din 2000.

Crin Antonescu: Da, că nu a fost aliat cu PNL-ul, normal.

Victor Ponta: Din 2000 nu s-a mai bucurat de o victorie. După 12 ani, vreau să mă duc la sediu, să număr împreună cu colegii mei…

Adrian Ursu: De aia ziceam că poate se bucură şi alţi telespectatori, care nu au aflat încă ce s-a întâmplat în oraşele lor, am văzut că tot primiţi date – până ne veţi comunica de la sediu, puteţi să ne mai daţi nişte informaţii? Oamenii aşteaptă acasă să ştie ce s-a întâmplat în judeţ, în localitatea lor, nu am avut posibilitatea să sondăm absolut toată ţara şi dumneavoastră în mod sigur aveţi acest…

Victor Ponta: De exemplu, am câştigat municipiul Galaţi, cu Marius Stan, peste 50% şi judeţul cu faimosul domn Bacalbaşa, cu peste 60%, la Galaţi. Primesc şi eu din ţară în acest moment.

Adrian Ursu: Şi ce aţi mai primit?

Victor Ponta: Vă anunţăm la 11:30, de la sediu.

Oana Stancu: Domnul Daniel Constantin avea o informaţie despre Piatra Neamţ, o spune public?

Daniel Constantin: Nu ştiu la ce vă referiţi, avem foarte multe informaţii, spuneam că şi la Botoşani se pare că am câştigat Consiliul Judeţean, asta era informaţia care…

Adrian Ursu: La Bistriţa-Năsăud, de pildă?

Daniel Constantin: La Bistriţa sunt 30% la Consiliul Judeţean.

Adrian Ursu: Deci domnul Oltean a rămas cu broscoiul blocat undeva.

Daniel Constantin: A rămas cu vreo trei comune, cred, în tot judeţul. Atât.

Bogdan Chirieac: Totuşi, înainte să plecaţi la partid, domnule Ponta – până la urmă, aceasta a fost întrebarea serii – în continuare, în acest an credeţi că o să mai avem alegeri parlamentare şi alegeri prezidenţiale sau vom avea numai alegeri parlamentare?

Victor Ponta: Categoric, da.

Adrian Ursu: Un final bun. Mulţumesc, domnule prim-ministru, mulţumesc, domnule preşedinte. Domnul Oprescu, mai staţi un minut aici cu noi, că sunteţi primarul Bucureştiului şi televiziunea noastră e în Bucureşti.

Răzvan Dumitrescu: Sediul ei fiind în Bucureşti, ea fiind o televiziune naţională.

Bogdan Chirieac: Auziţi, domnule Gâdea, dacă domnul Ponta tot nu ne-a răspuns, nu îl sunaţi pe domnul Băsescu, să vedem ce opinie are dânsul?

Mihai Gâdea: Doamna Grecu are o relaţie specială, eu n-am.

Sorin Oprescu: S-a închis la mall.

Răzvan Dumitrescu: Nu mai e în cafenea Băsescu, mi s-a transmis, deci nu are cum să mai vorbească, pentru că nu mai e în cafenea.

Mihai Gâdea: Care e prima decizie din noul mandat?

Sorin Oprescu: Nu e primă decizie, că eu nu pot să mă apuc să îmi predau eu mie, să fug în jurul mesei, mâine e o zi normală, băieţii ăia mă ştiu, vorbesc de oamenii din echipă şi ne ducem în continuare, nu în rutină, sper eu, ci din contră. Pentru că acum o să trebuiască, sigur, până se calculează, până asta, avem şi noi câteva clipe de linişte, să mă ocup de două lucrări, care am o ambiţie în mine să le termin, că tot mi-au luat banii, tot mi-au dat la casa lui Moş Gerilă, dar le termin eu. Vorbesc de Nicolae Grigorescu, vorbesc de podul ăla de pe doamna Ghica, care stă de şapte ani jumate.

Răzvan Dumitrescu: Au dispărut frânarii după rezultatele astea, aşa cum arată?

Alessandra Stoicescu: Cum arată Consiliul acum, aveţi consiliul…

Sorin Oprescu: Sigur că da, or să se găsească, fiţi convins că o să vină câte unul, domnule, nu se poate, nu se…

Bogdan Chirieac: Domnule primar, o întrebare, tot aşa, mai contondentă, cum au fost şi în seara aceasta…

Sorin Oprescu: Vă rog.

Bogdan Chirieac: Proiectele grele intenţionaţi să le introduceţi în Consiliu acum, imediat sau aşteptaţi…

Sorin Oprescu: Nu aştept nimic.

Bogdan Chirieac: … după parlamentare şi după răspunsurile sau non-răspunsurile domnului Ponta din această seară? Nu se ştie ce se întâmplă.

Sorin Oprescu: Nu e domnule, că vin parlamentare, unii dintre consilieri o să se ducă la parlamentare, o să vină alţii, de abia mă obişnuiesc cu ei, de abia ştiu să-i înfăşez, să le pun ce trebuie, pamperşii…

Dana Grecu: V-a sunat Băsescu să vă felicite pentru performanţa asta?

Sorin Oprescu: Pe cine?

Dana Grecu: Pe dumneavoastră.

Sorin Oprescu: Nu m-a sunat, domnule…

Oana Stancu: Pot eu să spun ceva în favoarea domnului Sorin Oprescu. Mă gândesc la ce spunea Crin Antonescu mai devreme, că un astfel de scor poate să te omoare sau poate să scoată ce-i mai bun din tine. În cazul lui Sorin Oprescu, şi îmi asum să spun asta, deşi nu mă ocup cu laudele, după cum aţi văzut, asta s-a întâmplat. Eu personal nu mizam că Sorin Oprescu va fi un primar bun pentru că legenda despre dumnealui era că nu se trezeşte devreme, că nu e niciodată găsibil şi aşa mai departe. Ca atare, din punctul meu de vedere, Sorin Oprescu s-a arătat cu totul altfel în primul mandat şi aştept de la dumnealui acum să arate şi mai mult, să arate proiecte durabile, proiecte de anvergură. Că a făcut o parcare, că a făcut un pasaj, astea sunt lucruri care ar fi trebuit să se petreacă în România, în Bucureşti, acum 10-15 ani, acum are nevoie…

Mihai Gâdea: A făcut şi un stadion, a făcut şi un pod…

Oana Stancu: Sigur. Acum are nevoie să facă proiecte care să aducă Bucureştiul la nivelul Barcelonei, Madridului, Londrei…

Mihai Gâdea: Felicitări.

Sorin Oprescu: Mulţumesc.

Mihai Gâdea: Spuneţi-i ceva doamnei Stancu, ca să…

Sorin Oprescu: Ce să-i spun, că are dreptate? Că o ştie de un car de ani şi m-a întrebat deschis şi n-am venit eu acum ca să răspund cu limba de catifea… Mi-aţi dat mâna, înseamnă că pot să plec şi eu după ăia trei?

Mihai Gâdea: V-am dat mâna ca să fiu sigur că nu plecaţi. Doar îmi iau… şi zic bună seara lui Mircea…

Sorin Oprescu: Nu, eu stau cât ziceţi…

Mihai Gâdea: Mai staţi un pic…

Sorin Oprescu: Adică patru ani de zile ne-aţi primit încoace şi mai facem şi mofturi după aia…

Mihai Gâdea: Să îi spunem bună seara… Adrian Ursu?

Adrian Ursu: Voiam să spun că probabil în câteva minute vom avea nişte rezultate noi de la sediul USL, o să preia Mircea emisia şi o să ştie el mai bine. Bună seara, Mircea!

Mircea Badea: Bună seara!

Mihai Gâdea: Mai rezişti?

Mircea Badea: Da, eu rezist, Turcescu nu mai rezistă, săracul. El îi zicea domnului Cristoiu, ca o replică la o afirmaţie a domniei sale, conform căreia… i-a zis domnul Turcescu, în replică, „domnule, dar dacă ar fi fost totuşi vot în două tururi, Oprescu şi cu Prigoană ar fi avut ocazia, poate, să participe la o confruntare şi cine ştie…”. Săracul…

Răzvan Dumitrescu: Dar stai puţin, că Oprescu a luat 60% şi ceva, cum să mai existe un tur doi în situaţia asta?

Mircea Badea: Săracul, e bătut în cap.

Răzvan Dumitrescu: Dar crezi că e sărac?

Mircea Badea: Cu siguranţă nu, dar poate devine, cine ştie?

Mihai Gâdea: Bine…

Mircea Badea: Deci răspunsul la întrebarea ta, „mai rezişti?”, „Eu da. Şi coafura”. La alţii văd că sunt probleme mari de tot. Dar nu-i mai dă Becali bani lui Turcescu, că în slujba Crucii la 1%…

Mihai Gâdea: Dar Becali e tare, a rezolvat-o…

Mircea Badea: Tare, tare, tare de tot…

Adrian Ursu: Dar Iri e şi mai tare, Iri e mult mai tare, că totuşi 0,1 e un procent semnificativ.

Mihai Gâdea: Ce a făcut Iri, că ţie îţi plăcea de Iri?

Adrian Ursu: Umbreluţa…

Mircea Badea: N-a făcut aşa rău, de ce să… N-a făcut atât de rău pe cât credeaţi voi, adică n-a făcut cu minus. S-ar putea ca Boc la Cluj să depindă de 0,1%.

Mihai Gâdea: E adevărat.

Adrian Ursu: Auzi, dar crezi că la Iri e în inchi sau în centimetri scorul ăla care s-a dat?

Bogdan Chirieac: E în milimetri.

Mircea Badea: Asta voiam să spun, că în inchi e complexant totuşi, e umilitor. Inch-ul e mare.

Mihai Gâdea: Bine, urmează „În gura presei” cu Mircea Badea, a fost o seară interesantă. Răzvan, o concluzie?

Răzvan Dumitrescu: Concluzia este că atunci când ai 60% şi ceilalţi au doar 11%, s-ar putea să crezi că s-au rezolvat lucrurile. Concluzia este că cel puţin la două întrebări în seara asta, sper că din motive de strategie, liderii USL nu mi-au răspuns, sper că doar din motive de strategie dacă… Crin Antonescu, dar ne vom lămuri, că urmează parlamentarele în scurt timp şi vom vedea.

Mihai Gâdea: Doamnelor şi domnilor, vă mulţumesc foarte mult dacă în această seară ne-aţi urmărit, am încercat să vă informăm cât am putut mai bine astăzi toată ziua, în modul în care ne-am priceput mai bine. Mulţumesc tuturor colegilor noştri care astăzi au fost în toate colţurile ţării, au adunat toate pentru dumneavoastră, au făcut transmisiuni şi vreau să vă asigur de un fapt: indiferent cine este la putere, indiferent cum se numesc ei în condiţiile în care deciziile nu sunt în conformitate cu ceea ce aşteptaţi dumneavoastră, noi o să încercăm să rămânem vocea dumneavoastră şi să le spunem acelora care conduc România ceea ce vreţi să le spuneţi. Contaţi pe noi!

(Prin Monitoring Media: Antena 3 – Ediţie specială, Ora: 23:00)

Reclame

Etichete:, , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: