Evenimentul Zilei – UDMR intră la guvernare cu USL pe plan local.

Deși premierul Victor Ponta declara că a venit timpul ca UDMR să stea în Opoziție, USL nu dă înapoi să readucă Uniunea la putere măcar în guvernarea locală.

După ce ieri seară liderii UDMR au fost la o discuție la Palatul Victoria, astăzi președintele Kelemen Hunor a anunțat că UDMR va ajuta USL să constituie majoritatea în consiliile locale și județene unde alianța PSD-PNL nu a obținut singură peste jumătate din locurile de consilieri. „Am discutat formarea majorităţilor în consiliile judeţene şi locale acolo unde nici USL, nici UDMR, unde nimeni nu are majoritate, unde se poate să găsim o soluţie în aşa fel încât comunitatea maghiară să nu rămână fără reprezentare politică în conducerea judeţelor şi a municipiilor. S-au conturat câteva soluţii în câteva judeţe şi în câteva localităţi. Noi nu vrem să facem alianţe şi majorităţi cu PPDD, acolo unde apare el, noi nu putem discuta şi am spus că nu vrem să lăsăm comunităţile, acolo unde noi am pierdut alegerile – Mureş şi Satu Mare -, fără reprezentare şi de aceea am căutat soluţii pentru aceste comunităţi”, a spus Kelemen, conform mediafax.ro.

Astfel, în judeţul Mureş şi în municipiul Târgu Mureş se conturează o majoritate formată din UDMR şi USL, în Sălaj, UDMR va forma majoritatea în CJ cu USL, la fel și la CJ Satu Mare, iar la Consiliul Local Arad se va forma o majoritate cu PDL şi primarul Gheorghe Falcă, în timp ce în judeţ, UDMR va rămâne în opoziţie, pentru că nu se conturează „o variantă acceptabilă”.

Record UDMR la Cluj: Cu USL la CJ și cu PDL la primărie

Recordul de flexibilitate politică este atins în Cluj, unde UDMR va merge la Consiliul Judeţean împreună cu USL, iar la Consiliul Local Cluj-Napoca va constitui o majoritate cu PDL.  „Trebuie să ţinem cont şi de cine a câştigat judeţul pentru că e greu să guvernezi pe plan local împotriva celui care a câştigat votul direct. Nici asta nu este bine, să fii Gigi contra, să faci majorităţi doar să blochezi un primar sau un preşedinte de consiliu judeţean fiindcă, la rândul lor, şi aceştia te blochează pe tine şi va fi păcălită comunitatea, nu vor fi păcăliţi politicienii. Noi nu vrem să fim cei care blochează şi care trag frâna de mână când vine vorba despre dezvoltarea comunităţilor locale”, a explicat liderul UDMR.

El a precizat că în judeţul Bihor, la Consiliul Judeţean, majoritatea va fi asigurată de UDMR împreună cu USL, în schimb în ceea ce priveşte Consiliul Local Oradea nu s-a ajuns la nicio concluzie în condiţiile în care primarul Ilie Bolojan (USL) are asigurată majoritatea de două treimi „şi nici nu vrea să audă de niciun compromis, deşi comunitatea maghiară reprezintă o forţă puternică”.  „Vom vedea ce se va întâmpla peste o jumătate de an, peste un an, când şi domnul Bolojan va înţelege care este rostul înţelegerilor făcute, pentru că acolo a existat o înţelegere pe plan local încă din 2008, pe care el nu vrea să o respecte. Tragem şi noi învăţăminte din această situaţie”, a spus Kelemen Hunor.

Etichete:, , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: